România în Drum spre UEM

I. INTRODUCERE

Adoptarea monedei unice în România este un subiect dezbătut intens în ultima perioadă în plan naţional. Factorii de decizie politică au fixat ca termen anul 2015 pentru finalizarea acestui proces, iar în cooperare cu factorii din sfera economico-monetară se încearcă îndeplinirea tuturor condiţiilor necesare pentru a adera la Zona euro. În acest context, studierea pregătirii economiei româneşti pentru intrarea în Uniunea Economică şi Monetară este de o importanţă majoră, atât pentru factorii de decizie mai sus menţionaţi, cât şi pentru mediul academic.

Nu în ultimă instanţă, introducerea monedei unice va produce efecte asupra întregului mediu economico-social naţional, iar consecinţele se vor manifesta înainte, dar şi după încheierea procesului propriu-zis de trecere de la leu la euro.

Adoptarea monedei euro pare a constitui pentru România rezolvarea multor probleme de natură economică, politică sau socială, în timp ce efortul necesar pentru atingerea acestui obiectiv, cât şi posibilele consecinţe negative sunt de multe ori trecute sub tăcere. Am considerat importante analiza modului în care politica monetară aplicată până acum în Zona euro îşi va pune amprenta asupra deciziilor de natură politică din ţara noastră, cât şi a modului în care adoptarea monedei euro în România va determina în viitor comportamentul, dar şi competitivitatea economiei Româneşti.

II. Principalele momente ale formării Uniunii economice şi monetare

Uniunea economică şi monetară europeană este rezultatul unui proces integrativ complex, atât în planul economiei reale cât şi în cel al economiei monetare, derulat de-a lungul unei jumătăţi de secol în spaţiul comunitar, proces care a presupus parcurgerea mai multor etape.

Dintre acestea, cele mai importante sunt:

• crearea unui aranjament monetar numit Uniunea Europeană de Plăţi (1950) format nu doar din state europene ci, prin intermediul lirei sterline şi a francului elveţian şi din ţările aflate în spaţiul colonial.

• crearea Comunităţii Economice Europene care a însemnat liberalizarea fluxurilor de bunuri şi servicii şi a Pieţei Comune pentru liberalizarea mişcării factorilor de producţie.

• summitul de la Haga din 1969 în care s-a pus problema creării unei uniuni economice şi monetare.

• raportul Werner din 1970 care a propus crearea Uniunii Monetare Economice prin fixarea irevocabilă a parităţilor dintre monedele statelor membre şi liberalizarea totală a fluxurilor de capital.

• crearea Sistemului Monetar European (1979), înlocuit ulterior de către Mecanismul Cursului de Schimb cu cele două forme ale sale

• crearea, în 1988, a Comitetului pentru Studiul Uniunii economice şi monetare, sub conducerea preşedintelui Comisiei.