Sănătatea publică

1. Introducere

In intreaga lume, starea de sanatate a persoanelor care se confrunta cu instabilitate sociala, economica si politica este precara.

In anul 2000, reprezentanti a 189 de tari s-au reunite la New York pentru a adopta Declaratia Mileniului, privind principiile si valorile ce urmeaza sa fie abordate in secolul XXI, in cadrul relatiilor internationale. Dintre cele sapte prioritati sanitare mondiale ale mileniului actual, trei au in vedere dezvoltarea si abolirea saraciei, protejarea grupurilor vulnerabile, respectarea drepturilor omului.

Din acest motiv, este dezirabila identificarea cat mai corecta a grupurilor la risc, a indivizilor care sunt cei mai predispusi unor anumite conditii defavorabile, pentru a utiliza direct si in mod eficient resursele sanitare.

In categoria persoanelor defavorizate se incadreaza familiile numeroase cu venituri insuficiente, familiile dezorganizate, persoanele de etnie roma, unii copii si tineri, somerii, femeile, batranii, refugiatii.

In ultimele 5 decenii, progresele realizate in domeniul medical au facut ca starea de sanatate in lume sa se imbunatateasca considerabil. Cu toate acestea, starea de sanatate a categoriilor de populatie afectate de saracie ramane precara, iar a celor afectate de saracie extrema, cu atat mai mult. In paralel cu cresterea inegalitatilor sociale determinate de libertatea comertului si a investitiilor se observa o crestere a inechitatilor in sanatate. In multe tari ale lumii, exista un mare decalaj intre progresele inregistrate la nivelul starii de sanatate a paturilor sociale favorizate fata de cele defavorizate.

Intre starea de sanatate si nivelul de saracie exista o relatie directa si un cerc vicios. Saracia determina malnutritie, limiteaza accesul la ingrijiri, creste vulnerabilitatea la factorii de risc individuali sau de mediu. Starea de sanatate precara reduce capacitatea de munca, productivitatea individului si veniturile familiei, afecteaza calitatea vietii acestuia, determinand sau perpetuand in cele din urma saracia.

Modelul de morbiditate din populatia generala se regaseste si in cadrul grupurilor populationale afectate de saracie, dar o prevalenta crescuta o au bolile infectioase si bolile cu transmitere sexuala (VIH/SIDA, paludismul, tuberculoza, sifilisul, hepatitele, bolile diareice). Mortalitatea infantila si mortalitatea materna, determinata de lipsa de educatie, accesul dificil la produsele contraceptive, rata crescuta a avorturilor, inregistreaza valori crescute in randul categoriilor de populatie defavorizata.

Ultimele cercetari privind morbiditatea populatiei sarace constata faptul ca, alaturi de bolile transmisibile apar cu o frecventa crescuta, fenomene determinate de comportamentele.

Faptul ca o stare buna de sanatate poate preveni saracia, sau cel putin reprezinta o modalitate de a o evita, este un aspect care a fost initial mai putin luat in considerare. Studiile au demonstrat insa, ca starea buna de sanatate, prin contributia sa la dezvoltarea capitalului uman si social si in consecinta a productivitatii, poate determina cresterea venitului personal si dezvoltarea economica nationala.

Ameliorarea starii de sanatate a populatiei ar putea sa se evidentieze la un moment prin cresterea veniturilor. Se apreciaza ca o crestere cu 5 ani a sperantei de viata, ar putea ameliora rata dezvoltarii economice cu 0,3-0,5% pe an.

Ameliorarea si protejarea starii de sanatate a categoriilor de persoane sarace devine astfel un element important in lupta impotriva saraciei.

2. Modalitatea de finantare a sanatatii publice

In „Raportul asupra sanatatii in lume – 2000”, Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste sistemul de sanatate prin „totalitatea organizatiilor, institutiilor si resurselor consacrate ameliorarii sanatatii”.

Finantarea unui sistem de sanatate se refera la modul in care sunt colectate fondurile necesare desfasurarii activitatii in sectorul sanitar, precum si la modalitatea in care aceste fonduri sunt alocate si apoi utilizate.

Modalitatea de finantare aleasa, combinata cu tipul de organizare a sistemului sanitar, determina cine are acces la ingrijirile de sanatate, costul acestor ingrijiri, eficienta productiva si nu in ultimul rand calitatea serviciilor oferite. Toate aceste rezultate intermediare, la randul lor, determina rezultatele finale ale oricarui sistem de sanatate: starea de sanatate a populatiei, protectia financiara contra riscurilor si nu in ultimul rand gradul de satisfactie a consumatorilor de servicii.

Capacitatea unei tari de a mobiliza fonduri, folosind diferite modalitati de finantare, este strans legata de venitul acesteia pe cap de locuitor. Acesta determina capacitatea fiecarei gospodarii de a plati pentru sanatate si implicit cererea pentru aceste servicii. Exista o multitudine de factori corelati cu marimea fondurilor care pot fi disponibile pentru sanatate: baza de impozitare, numarul angajatilor in sectorul oficial, numarul gospodariilor sarace care trebuie subventionate. Tarile sarace se confrunta, din punct de vedere al colectarii fondurilor, cu o problema majora, reprezentata de dezvoltarea economiei subterane care, conform estimarilor economistilor, poate ajunge la 50% din produsul intern brut, in timp ce in tarile bogate, aceasta ajunge la ~ 10%.