Sărăcia în societatea contemporană

Problematica omului ca actor principal al spatiului economic nu presupune doar o abordare exclusivit sociala, ci, dimpotriva si o abordare economica in toata profunzimea sa.

In ultimele 2 decenii, orientarea stiintifica si preocuparea neta a economistilor au inregistrat, daca nu o deplasare vadita catre zona factorului uman, cel putin o reconsiderare privind locul si rolul individului apreciat nu ca o simpla consecinta, ci mai de graba o premisa a creterii economice.

Daca tema majora prferata, a anilor 70  80 a fost crestera economica si disputa echilibru  dezechilibru, in ultimii ani, in special dupa criza petrolului care a marcat un impact economic, politic si social deosebit pe intregul glob, s-a constatat o atentie sporita pentru problemele legate de: bunastarea societatii, raportul egalitate - inegalitate sociala, fenomenul reaparitiei marilor zone de saracie care in viziunea actuala determina o noua geografie sociala care isi traseaza conturile.

Dezvoltarea economica cere ca rezultatele sa fie distribuite permanent intr-o maniera cat mai echitabila, care sa conduca la dezvoltarea stabila a colectivitatii; orice program de dezvoltare care se va limita doar la interactiuni pur economice, neglijand conditiile si repercusiunile sociale, este sortit esecului.

Pactul international privind drepturile economice, sociale si culturale ale omului (articolul 9) recunoaste dreptul oricarei persoane la securitatea sociala, inclusiv la asigurarile sociale si la un alt nivel de viata suficient pentru el si familia sa, hrana, imbracaminte si o locuinta convenabila (articolul 11).

Declaratia de la Philadelphia (1944) subliniaza cerinta asigurarii de posibilitati pentru toti, de participare echitabila la rezultatele progresului in materie de salarii si de castiguri, de durata a muncii si alte conditii de munca, de un salariu minim vital pentru toti cei care au loc de munca si au nevoie de o asemenea protectie.

Reafirmarea dualismului bogati  saraci conduce in mod firesc la reaparitia tensiunilor sociale care intra, in present, intr-o noua etapa. In acest sens, F. A. Hayek preciza: In timp ce numarul celor care dispun de privilegii creste si se accentueaza deosebirea dintre securitatea lor si insecuritatea celorlalti, se afirma treptat un set complet nou de valori sociale.

Cu toate ca-si poate avea sursa in tendintele exagerate de egalizare si omogenizare fortata, saracia este totusi cel mai frecvent legata de inegalitate. Saracia gaseste in inegalitate nu numai o baza de reproducere si perpetuare, dar si un suport complex de ordin material, social  politic, concret  istoric, cultural si de clasa. Inegalitatea economica are mai multe apecte: diferenta intre veniturile lunare, deosebiri in modul de trai si in raport cu durata de viata; de asemenea, se poate aborda o cumulare a inegalitatilor care converg catre atingerea unei pozitii sociale dezavantajoase. Cum inegalitatea porneste de la impartire si redistribuire, procese care nu au nimic in comun cu legile sociale, se impune aplicarea principiilor dreptatii sociale.

In conceptia lui Michael Didier: Nimic nu este mai rezistent decat structurile sociale si este infinit mai usor sa redistribui mult decat sa distribui bine.

Repartitia inegala a rezultatelor ca urmare a participarii inegale la producerea bunurilor determina pozitii diferite ale omului in societate, locul sau in structura economica prelungindu-se in cea sociala, creandu-i astfel un statut economico  social particular, specific, in care interesul sau personal poate capata o dimeniune sociala doar atunci cand se coreleaza cu celelalte calcule individuale ale membrilor societatii.

Prin natura sa, saracia se contureaza ca o consecinta simultana a inegalitatii sanselor (in sens material  valoric) si a unei dreptati sociale inusficient controlate si verificate din punct de vedere al procedurilor sociale de redistribuire. Daca ingramadirea saraciei si imbunatatirea conditiilor de viata devin posibile numai datorita unei cresteri suficiente a venitului national, se impune sublinierea necesitatii de incurajare a productiei si productivitatii ca fiind singurele surse de combatere si diminuare a inegalitatilor sociale.

Saracia prin esenta reprezinta un mod de viata, iar aspectele sale variate nu pot fi considerate separat.

Variabilele care decriu saracia se pot grupa in seturi cuprinzatoare:

- Nivelul tuturor veniturilor;

- Sitemul (mecanismul) de distribuire a veniturilor;

- Nivelul si tipul transferurilor realizate de stat prin sistemul de protectie sociala.

Aceste variabile pot fi exprimate la randul lor prin doua categorii de indicatori: