Sărăcia și Combaterea ei

Combaterea sărăciei

Sărăcia poate fi privită din numeroase unghiuri, faţeta principală a acestui termen îşi are rădăcinile adânc înfipte în relaţiile bio-psiho-sociale ale individului.

Din punct de vedere social sărăcia o putem definii ca fiind acel fenomen în care individul sau grupul din care face parte (familia) nu are potenţa necesară atât intelectuală cât şi economică de aşi satisface nevoile primare astfel situându-se pe o scară socială inferioară.

Fiecare individ este înzestrat de natură cu un bagaj genetic, cu un potenţial intelectual. Încă de la naştere acest bagaj începe să se manifeste în diferite moduri reacţionând diferit în funcţie de context.

Pe parcursul vieţii capacitatea intelectuală şi aptitudinile încep să schimbe şi să modeleze fiinţa umană dându-i o personalitate cu care să interacţioneze cu mediul schimbându-l şi modelându-l după propriile nevoi.

Capacitatea lui de adaptare la mediu, interferenţele care au loc la nivel social poate crea un tablou care sa reflecte poziţia socială a individului, relaţii pe care individul prin abilităţile sale le sintetizează, le ierarhizează în funcţie de nevoi, principii şi primordialitate.

Dar ştim că lucrurile nu stau în totdeauna aşa, gradul de inteligenţa al individului nu poate de unul singur să joace mai multe roluri, chiar dacă individul este destul de inteligent nu putem afirma că el nu poate fi sărac, din potrivă el poate conştientiza faptul în sine dar dacă nu există acea motivaţie intrinsecă de a se desăvârşi ca individ el se poate complace în situaţie rămânând un latent social.

Societatea la rândul ei prin politica pe care o duce ar trebui să creeze şanse egale fiecăruia, dându-le posibilitatea de a trăi şi a-şi conduce propriul destin prin intersecţii de legi şi norme sociale care să producă acel efect de bunăstare întregii populaţii.

Sărăcia este un fenomen des întâlnit peste tot în lume există ţări sărace care au bogaţi dar şi ţări bogate care îşi au săracii lor, astfel nu putem avea un etalon al sărăciei şi nici nu există un termen de comparaţie în interiorul ei, în esenţă putem însă afirma că socialul este principala componentă pe care o putem compara, astfel nivelul de sărăcie dintr-o ţară bogată, probabil ca s-ar afla pe un alt nivel social-ierarhic faţă de o ţară săracă, cu alte cuvinte ţările sărace au săraci autentici.

Sărăcia ca şi bogăţia sunt fenomene instabile şi greu de definit în studiile longitudinale fiecare individ având suişuri şi coborâşuri, succese şi insuccese fenomene care nuanţează viaţa de zi cu zi a individului.

Sărăcia în România

Abordarea conceptului de sărăcie în România a conturat opinii distincte.

Evaluarea sărăciei absolute vs. cea relativă de către Elena Zamfir în 1989 evidenţia un aspect nu prea lesne de înţeles în acele vremuri, mai ales în România, spre deosebire de prezent. Diferenţa modului de apreciere a sărăciei absolute rezultă din constatarea că “săracul american dispune de o cantitate de bunuri, resurse economice mult mai mare decât săracul indian…deci calitatea vieţii celor mai săraci americani va fi de 10 ori mai ridicată decât a celor mai săraci indieni” .

Pe de altă parte “săracii indieni sunt mai bogaţi decât săracii americani, ei se simt datorită aspiraţiilor de două ori mai puţin săraci decât se simt săracii americani” Elena Zamfir 1989. Aceste studii au reprezentat de fapt o provocare şi pentru ţara noastră de a analiza unul dintre cele mai importante aspecte ale progresului social, cel al sărăciei.

Cătălin Zamfir subliniază faptul că “sărăcia nu reprezintă doar lipsa veniturilor, acestea fiind de fapt cauza ei. Sărăcia este un complex social-psihologic-cultural” (CZ.în E.Z Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară). Înţelegem că trebuie să ne îndreptăm mai mult atenţia asupra tuturor factorilor care o determină, nu numai asupra celui financiar.

În acelaşi context definirea sărăciei dată de Elena Zamfir în 1997 atrăgea atenţia asupra faptului că accentul cădea pe lipsa resurselor pentru că “sărăcia este o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viaţă considerat decent, acceptabil la nivelul colectivităţii date”. De fapt, ca şi în primul caz aprecierea ţine de aprecierea comunităţii şi apoi de faptul în sine. O precizare esenţial necesară este aceea că o societate normală poate fi percepută diferit şi că este mult mai important ca în interiorul acesteia fiecare persoană să aibă posibilitatea de a funcţiona.

Într-un raport de măsurare al sărăciei am găsit o clasificare destul de vastă şi amintesc aici câteva tipuri de astfel de situaţii:

1. Sărăcia relativă

2. Sărăcia absolută

3. Sărăcia extremă

4. Sărăcie structurală

5. Sărăcia distribuţională

6. Sărăcie subiectivă

7. Sărăcie de lungă durată

8. Sărăcia socială

9. Sărăcia severă

10. Sărăcia consensuală

11. Sărăcia comunitară