Satrategii Spread

Teoria financiară modernă este, în mod esenţial, o teorie a preţurilor, propunând alternative pentru mult modele micro şi macroeconomice, elaborate de şcoala economică neoclasică. Tranzacţiile financiare neoclasice (250 mil. de titluri vândute şi cumpărate, în medie, pe zi, la New York Stock Exchange) demonstrază că informaţia aenţilor economici privind preţurile titlurilor nu este identică.. Fiecare intenţionează să vândă sau să cumpere titluri pe baza unor anticipări diferite asupra şanselor de câştig.

O opţiune reprezintă un contract dintre două părţi, care conferă cumpărătorului dreptul, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra sau vinde un pachet de acţiuni la un preţ predeterminat, înainte de sau la o dată prestabilită la încheierea contractului. Opţiunile sunt cele mai versatile instrumente de comerţ, deoarece acestea costă mai puţin decât capitalul, asigură un efect de levier mare şi limitează semnificativ riscul general al tranzacţionării, furnizând valoare adăugată.

Opţiunile, ca active financiare, dau posibilitatea reversibilităţii (flexibilităţii) asupra proiectului iniţial de investiţii. Investitorul care cumpără un număr de opţiuni are posibiliatea, pe durata de valabilitate a acţiunii sau chiar la scadenţa ei, fie să păstreze acest activ, fie să renunţe la el, dacă pe parcurs apare o oportunitate mai avantajoasă de investire. Prin însăşi natura lor, opţiunile dau posibilitatea unui arbitraj între deţinerea activelor-suport pe care ele le reprezintă sau, dimpotrivă, renunţarea la aceste active suport în favoarea unei investiţii mai rentabile pe piaţa financiară. Utilizarea opţiunilor face procesul de investire mult mai flexibil, apropiindu-l de comportamentul real al agentului economic în decizia de economisire-investire, sau de consum.

Opţiunile sunt contracte la termen condiţionat (opţional), în raport cu futures, care sunt contracte la termen ferm. Termenul condiţionat (opţional) trebuie înţeles ca fiind la alegerea cumpărătorului de opţiuni atât în ceea ce priveşte data executărilor clauzelor contractuale, cât şi dacă execuţia contractului se va face sau nu. Aşadar, opţiunile dau deţinătorului lor dreptul de a cumpăra sau de a vinde un activ (real sau financiar) la un preţ prestabilit şi în orice moment, în interiorul sau la expirarea contractului opţional. Decizia de a exercita sau nu această alegere este, de asemenea, la libera alegere a deţinătorului.

Cele mai utilizate sunt opţiunile pe acţiuni comune (“stock options”) şi opţiunile pe obligaţiuni. Opţiunile sunt de două feluri: CALL şi PUT. În schimbul unei prime (preţ) plătite, cumpărătorul unei opţiuni CALL sau PUT are dreptul, dar nu şi obligaţia, să cumpere sau să vândă, într-un interval de timp prestabilit şi la un preţ de exerciţiu fixat dinainte, o anumită cantitate de active suport (materiale, financiare, valutare etc.). Este vorba de un contract opţional, în care principalele elemente ale viitoarei tranzacţii (cumpărare/vânzare) de active suport sunt fixate din momentul încheierii contractului, indiferent dacă piaţa va evolua sa nu în direcţia aşteptărilor iniţiale.

La rândul său, vânzătorul unei opţiuni CALL sau PUT îşi asumă irevocabil obligaţia de a vinde sau de a cumpăra activele suport comandate de cumpărător, în condiţiile din contractul opţional, indiferent dacă la momentul opţiunii piaţa este sau nu favorabilă. Exercitarea de către cumpărător a opţiunii sale se face pentru acoperirea riscului de preţ al activului suport de către vânzătorul respectivei opţiuni: pentru acesta din urmă, piaţa este, deci, nefavorabilă. Asumarea acestui risc se face în schimbul încasării, de la început, a unei prime care este preţul opţiunii.Nu există cerinţe marginale la cumpărarea unei opţiuni, deoarece riscul este limitat la preţul opţiunii.

În fapt, tranzacţiile cu opţiuni sunt operaţiuni de vânzare/cumpărare de riscuri. Riscul activului suport, element necontractual al opţiunii, este datorat variabilităţii cursului (variabilităţii preţului de piaţă). Cumpărătorul opţiunii are aversiune faţă de risc şi îl vinde, iar vânzătorul opţiunii are în schimb, preferinţă pentru risc, şi îl cumpără. Investiţia în opţiuni este mult mai riscantă decât în active-suport. Motivaţia acestei investiţii opţionale, rezidă în puternicul ei efect de levier, în conferirea, în compensaţie, a unui drept de asociat sau a unui drept de creanţă, cât mai ales în remunerarea scontată a capitaului transferat. Remunerarea trebuie să se facă la nivelul ratei de rentabilitate minim acceptabile pe economie şi la nivelul primei de risc asumat pentru cumpărarea şi deţinerea respectivului titlu financiar. Mai mult, preţul opţiunii depinde de preţul curent al activului suport, trendul acestuia, preţul de exerciţiu, presiunea de cumpărare, presiunea de vânzare, intervalul de timp rămas până la expirare şi volatilitatea. Prin urmare, cumpărătorul de contracte options nu poate pierde niciodată mai mult decât prima plătită. Preţul teoretic al opţiunii, prima, este dată de formula Black & Scholes.

2. Joc de arbitraj: tranzacţii strategice

Tranzacţionarea cu opţiuni reprezintă o activitate complexă, care cuprinde o varietate largă de tehnici de analiză şi abordări inovative. Abordarea optimă se evaluează din punct de vedere atât al timpului existent, perioada până la scadenţă, cât şi a toleranţei la risc. Există trei abordări fundamentale, în baza cărora se formează toate strategiile de tranzacţionare: tranzacţii strategice, tranzacţii pe perioade lungi de timp şi tranzacţii neutre din punctul de vedere al coeficientului delta.

Tranzacţiile strategice sunt, de regulă, oportunităţi de scurtă durată, destinate pentru tranzacţiii de o singură zi şi cele pe perioade scurte, în care există posibilitatea monitorizării pieţei în de aproape, zilnic.

Metodologiile de tranzacţionare pe termen lung diferă substanţial de cele strategice. În acest caz nu este necesară urmărirea evoluţiei cursului din minut în minut. Aci supravegherea tranzacţiilor are loc la interval de cateva zile sau chiar luni, sau, mai mult, din perspectiva unui an.

Al treilea tip de tranzacţii - cele neutre din perspectiva coeficientului delta (delta = variaţia preţului opţiunii / variaţia activului de bază), sunt şi cele mai complexe. Aceste strategii sunt cu risc acoperit, iar delta = 0. În timp ce evoluţia preţului urcă şi coboară, delta diferă de 0. Ajustările sunt efectuate prin cumpărări sau vânzări de instrumente tranzacţionabile, astfel încât delta să redevină egală cu zero. Majoritatea tranzacţiilor cu delta neutru pot fi strcturate într-o astfel de modalitate, încât costul total şi riscul să fie minim. Strategiile cu delta neutru pot fi aplicate pe orice piaţă, atât pentru capitaluri cât şi futures.