Sistemul economiei de piață

Oamenii nu şi-au procurat dintotdeauna cele necesare traiului prin schimb sau prin intermediul banilor. Economia a existat la început ca o economie naturalǎ bazatǎ pe autoconsum, în cadrul cǎreia pǎmântul era principalul factor de producţie, iar familia îşi producea singura ceea ce urma sǎ consume. Toffler considera aceastǎ economie ca fiind ”civilizaţia primului val”, concentratǎ pe familie, care a fost preponderentǎ pânǎ la prima revoluţie industrialǎ.

Odatǎ cu apariţia diviziunii muncii, eficienţa muncii a crescut, trecându-se astfel de la economia naturalǎ, specificǎ societǎţii primitive, la economia de schimb. În perioada contemporanǎ, economia de schimb a devenit forma universalǎ de organizare şi funcţionare a activiǎţii economice. Pânǎ la apariţia economiei de schimb societatea a fost exprimatǎ prin urmǎtoarele tipuri de economie :

- economia naturalǎ;

- economia de troc;

- economia feudalǎ;

- economia închisǎ;

- economia ţǎrilor în dezvoltare şi slab dezvoltate;

- economia fostelor ţǎri socialiste.

Economia de schimb sau de piaţǎ reprezintǎ o formǎ modernǎ a vieţii economice în care oamenii îşi desfǎşoara activitatea în mod liber, în concordanţǎ cu condiţiile favorabile ale pieţei şi pe baza respectǎrii legilor juridice adoptate democratic. În cadrul economiei de schimb agentul economic are calitatea de producǎtor-vânzator a unor bunuri destinate schimbului şi cea de consumator al unor bunuri produse de alţi agenţi economici pentru satisfacerea nevoilor sale.

Principalele caracteristici ale economiei de schimb sunt:

a) Specializarea unitǎţilor economice în producerea anumitor bunuri are la bazǎ

teoria avantajului comparativ (competitiv);

b) Autonomia prducǎtorilor exprimǎ dreptul acestora de a se manifesta în mod liber

în direcţia realizǎrii propriilor interese ca şi dreptul lor de a înstrǎina o parte din ceea ce produc numai în schimbul unei contrapresţii echivalente.

c) Piaţa – mecanismul principal de alocare a resurselor. Piaţa este un fenomen care în viaţa de zi cu zi poate fi întâlnitǎ sub numeroase forme concrete: târguri, hale publice, reţele de magazine, supermagazine, expoziţii cu vânzare, case de comenzi, burse, tranzacţii între firme, etc. Practic, existǎ atâtea pieţe câte categorii de bunuri sunt supuse tranzacţiilor. Indiferent de formele sub care se reprezintǎ piaţa este epicentrul în jurul cǎreia graviteazǎ activitatea economicǎ contemporanǎ. Producţia şi consumul - actele economice fundamentale -, dar şi mecanismul concurenţial la nivelul şi evoluţia preţurilor. Când pieţele funcţioneazǎ normal, graţie mediului concurenţial, preţurile sunt corecte, iar libertatea şi posibilitǎţile de alegere ale agenţilor economici sunt ridicate.

d) În cadrul pieţei, tranzacţiile îmbracǎ forma tranzacţiilor bilaterale, adicǎ a schimbului reciproc de bunuri între unitǎţile economice. Tranzacţiile unilaterale, adicǎ fǎrǎ echivalent (subvenţii, impozite etc.) deţin o pondere foarte micǎ în totalul tranzacţiilor.

e) Schimbul, pe piaţǎ, se realizeazǎ prin intermediul banilor. Banii, conform dicţionarului economic, reprezintǎ „un activ special, care, în baza unei convenţii general acceptate, este folosit ca mijloc de intermediere a schimbului şi de mǎsurǎ a activitǎţii economice; denumire genericǎ pentru toate tipurile de monedǎ şi semne ale valorii”.

Orice bun economic apt sǎ satisfacǎ o nevoie şi care este destinat schimbului se numeşte marfǎ. Tranzacţionarea fiecǎrui bun marfar are loc la un anumit preţ diferenţiat, în timp, spaţiu şi de la un agent economic la altul. Într-un sistem concurenţial preţul se formeazǎ liber, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertǎ. El apare ca fiind determinat de piaţǎ, ca rezultantǎ a confruntǎrilor numeroaselor cereri şi oferte individuale.

Dacǎ avem în vedere mecanismul de alocare a resurselor în cadrul economiei de schimb, distingem de-a lungul timpului douǎ tipuri principale de economie: economie centralizatǎ şi economie de piaţǎ, capitalistǎ. Existǎ autori care considerǎ economia de piaţǎ, concurenţialǎ, un model economic ideal caracterizat prin absenţa totalǎ a intervenţiei statului în economie şi care obişnuiesc sǎ numeascǎ economiile moderne contemporane, economii mixte. În acest ultim caz, economia de piaţǎ este privitǎ de fapt ca o economie perfect concurenţialǎ, în care mecanismul pieţei este singurul care asigurǎ echilibrul economiei. Spre deosebire de acest model fundamentat pe gândirea economicǎ a lui A. Smith, modelul teoretic al economiei de comandǎ, aşa cum a fost gândit de K. Marx, considerǎ cǎ statul reprezintǎ şi sintetizeazǎ cel mai bine interesele indivizilor, de accea principalele decizii economice ar trebui adoptate de stat. În zilele noastre în economia de piaţǎ statul intervine doar foarte puţin, la nivel macroeconomic, intervenţia sa limitându-se doar la trasarea liniilor orientative ale dezvoltǎrii dar nu prin constrângere, ci prin mijloace de stimulare economico-financiare. La nivel microeconomic fiecare agent economic îşi elaboreazǎ propriul plan de afaceri.

Istoria a demonstrat cǎ economia de piaţǎ, în formele sale reale de existenţǎ (economii mixte), este capabilǎ sǎ valorifice mai bine resursele decât o economie centralizatǎ şi sǎ asigure un nivel de trai mai ridicat.