Sistemul Instituțional al Uniunii Europene

1. STRUCTURA SISTEMULUI INSTITUŢIONAL COMUNITAR

Uniunea Europeană reprezintă un ansamblu instituţional rezultat din adăugirea, comansarea şi restructurarea treptată a unui impresionant număr de instituţii şi organe. Aceasta dispune de un cadru instituţional unic.

Potrivit Tratatului de la Maastricht, acesta asigură coerenţa şi continuitatea acţiunilor întreprinse în vederea atingerii obicetivelor sale, respectând şi dezvoltând totodată acquis-ul comunitar.

Cadrul instituţional unic al Uniunii Europene cuprinde:

- Parlamentul European;

- Consiliul European;

- Consiliul Uniunii Europene;

- Comisia Europeană;

- Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene;

- Curtea de Conturi Europeană.

Fiecare instituţie va acţiona în funcţie de Tratate: PE, Consiliul, Comisia, Curte de Justiţie îşi vor exercita competenţele în condiţiile şi scopurile prevăzute în dispoziţiile Tratatelor Consultative ale Comunităţilor Europene.

Proiectul Tratatului de modificare a Tratatului Privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene include în rândul instituţiilor Uniunii şi Banca Centrală Europeană (în prezent, organ financiar, alături de Banca Europeană de Investiţii şi Fondul European de Investiţii).

Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin tratate, cadrul instituţional al Uniunii Europene este întregit de un complex de organisme specializate financiare (Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiţii), consultative (Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor), de control (Mediatorul European, Controlorul European al protecţiei Datelor), interinstituţionale (Oficiul publicaţiilor oficiale ale Comunităţilor Europene, Oficiul pentru selecţia personalului Comunităţilor Europene), descentralizate (Agenţia Europeană pentru Siguranţă Aeriană, Agenţia Europeană pentru Evaluarea Medicamentelor, Agenţia Europeană a Mediului, Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie, Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, Agenţia Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Agenţia Europeană de Apărare, Autoritatea Europeană pentru Securitate alimentară, Agenţia executivă pentru Programul de Sănătate Publică, Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură, Oficiul Comunitar pentru Varietăţi Vegetale, Oficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă, Oficiul European de Luptă Contra Fraudei, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri, Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale, Centrul de Traduceri pentru Instituţiile Uniunii Europene, Centrul pentru Observaţii prin Satelit al Uniunii Europene, Europol, Eurojust, Institutul European pentru Studii de Securitate, Colegiul European de Poliţie, Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională, Delegaţiile Comisiei Europene în statele membre ).

2. PARLAMENTUL EUROPEAN

"Adunarea", cum se numea iniţial, s-a autodenumit "Adunarea Parlamentară Europeană" (prin Rezoluţia din 20 martie 1958), iar apoi "Parlament European", prin Actul Unic European (Rezoluţia din 20 martie 1962).

Adunarea reprezenta popoarele statelor membre unite în cadrul Comunităţii Economice Europene, având doar un rol consultativ. Ulterior, odată cu schimbarea denumirii de Parlament, în anul 1962, instituţia a căpătat mai multă putere şi veritabile competenţe, prin tratatele de la Maastricht (1992) şi Amsterdam (1997), transformându-se astfel într-o instituţie legislativă asemănătoare parlamentelor naţionale. Treptat, Parlamentul European devine o instituţie de prim rang a Comunităţii, căpătând atribuţii sporite în domeniul bugetar (1970) şi financiar (1975), exercitându-şi apreciabil participarea la activitatea de decizie la nivel comunitar, nu numai prin procedurile de consultare şi cooperare, dar îndeosebi prin procedura de codecizie în anii 1990.

Parlamentul European este ales prin vot universal de către cetăţenii statelor membre, vot care-i dă legitimitate, iar dezbaterile, opiniile şi rezoluţiile sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Euroepene, fiind singura instituţie a Uniunii Europene ale căror dezbateri sunt publice. Alegerile parlamentare au loc la fiecare cinci ani şi fiecare cetăţean cu drept de vot în ţara lui are dreptul să-şi aleagă europarlamentarii. Primele alegeri directe ale Parlamentului European au avut loc în anul 1979, la 34 de ani de la terminarea Războiului al Doilea Mondial, ca un simbol al concilierii, sufragiul universal direct conferindu-i legitimitate economică.

Numărul parlamentarilor a evoluat, odată cu creşterea numărului statelor membre ale Uniunii Europene, în actuala legislatură (cea de-a 6-a: 2004-2009), Parlamentul numărând 732 parlamentari până pe 1 ianuarie 2007, când numărul acestora a crescut la 785 parlamentari, ca urmare a aderării Bulgariei (reprezentată de 18 parlamentari) şi a României (reprezentată de 35 de parlamentari).

Potrivit Tratatului de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, Parlamentul European va fi format din reprezentanţii cetăţenilor Uniunii, al căror număr nu poate depăşi 750. În urma reuniunii de la Lisabona, din 18 octombrie 2007, la presiunile Italiei, printr-o Declaraţie specială, s-a suplimentat cu un loc viitoarea componenţă a Parlamentului European. Reprezentarea cetăţenilor va fi asigurată în mod proporţional descrescător, cu un prag minim de 6 membri şi un prag maxim de 96 locuri pentru fiecare stat membru., decizia de stabilire a structurii Parlamentului European adoptându-se la iniţiativa şi cu aprobarea acestuia, de către Consiliul European, cu unanimitate de voturi.