Sistemul Monetar Internațional Actual

SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL ACTUAL

Sistemul Monetar Internaţional actual nu marchează o ruptură totală faţă de sistemul anterior. Mecanismele monetare de la Bretton Woods funcţionează astăzi într-o formă mult schimbată, monedele naţionale continuând să deţină locul principal în cadrul Sistemului Monetar Internaţional.

Principalele caracteristici ale Sistemului Monetar Internaţional actual se referă la regimul cursurilor valutare, la puterile şi posibilităţile de intervenţie ale FMI în politica economică internă a statelor membre şi la rolul DST ca activ internaţional, care a înlocuit aurul.

1. Funcţionarea sistemului internaţional actual

Criza Sistemului Monetar Internaţional a fost o criză monetară, determinată de profunde dezechilibre ale raporturilor valorice dintre monede. Astfel de dezechilibre generează şi sunt generate de mişcări arhaice de capitaluri pe plan internaţional, de valuri de speculaţii bursiere, de ruperi ale echilibrului dintre parităţi şi cursuri care, după ce şi-au produs efectele dăunătoare asupra economiei, conduc la crearea unui nou dezechilibru la alte niveluri de valori decât cele anterioare crizei.

Faţă de sistemul anterior a fost schimbată noţiunea de convertibilitate deoarece a dispărut referirea la aur şi cursul fix ca elemente de bază. Noua noţiune utilizată este aceea de convertibilitate de piaţă, iar monedele nu mai sunt liber convertibile, ci liber utilizabile.

În prezent statutul FMI legalizează, pe de o parte, practica flotării cursurilor valutare, iar pe de altă parte, creează statelor membre largi posibilităţi de alegere a unui regim de cursuri valutare convenabil, fiind posibilă chiar revenirea la un regim general de cursuri fixe.

Actualul sistem internaţional utilizeză pe lângă etaloanele naţionale şi unul propriu internaţionalizat în cadrul unor factori economici şi monetari interni şi externi economiilor în cauză. A avut loc înlocuirea etalonului aur-devize cu etalonul putere de cumpărare care presupune o activitate mult mai complexă în cazul comparării etaloanelor din mai multe ţări.

La începutul anilor ’80 s-a constatat cu îngrijorare că funcţionarea Sistemului Monetar Internaţional bazat pe aplicarea eşalonată de reforme este lipsită de eficacitate. În acest sens s-au observat variaţii considerabile ale ratelor de schimb valutar ale principalelor monede ale lumii, ceea ce agrava dezechilibrele balanţelor curente.

Cele mai afectate au fost ţările în curs de dezvoltare, mai ales în următoarele direcţii:

• amputarea puterii de cumpărare a rezervelor valutare, datorită deprecierii USD;

• recalcularea datoriilor în sensul majorării lor;

• efortul mai mare de a exporta mărfuri sau presta servicii, în vederea procurării aceleiaşi sume de valută liber utilizabilă, necesară achitării obligaţiilor.

Tot mai multe ţări în curs de dezvoltare au întâmpinat greutăţi la plata serviciului datoriei externe şi s-a declanşat una din cele mai grave forme de manifestare a crizei Sistemului Monetar Internaţional, respectiv criza datoriilor externe ale ţărilor în curs de dezvoltare. S-a înregistrat totodată şi o înrăutăţire a condiţiilor finanţării externe, pe de o parte pentru că au scăzut sau au staţionat contribuţiile ţărilor industrializate la ajutorul public pentru dezvoltare, iar pe de altă parte pentru că băncile private au început să condiţioneze acordarea împrumuturilor de existenţa unei solvabilităţi certe, cea mai mare parte a ţărilor în curs de dezvoltare nefiind în măsură să îndeplinească această condiţie. S-a ajuns astfel la un cerc vicios pe fondul căruia criza datoriilor externe s-a agravat permanent, s-a autoîntreţinut, devenind o problemă globală a economiei mondiale.

În aceste condiţii preocupările privind reformarea Sistemului Monetar Internaţional s-au intensificat. În acest sens amintim Acordul încheiat de către ţările membre ale „Grupului celor cinci” (SUA, Germania, Japonia, Anglia şi Franţa) care a introdus două noi elemente în funcţionarea Sistemului Monetar Internaţional. Un prim element priveşte decizia de a se coordona politicile economice ale principalelor ţări industrializate şi de a se interveni în vederea evitării unor raporturi de schimb inadecvate între principalele monede. Această decizie a fost apreciată ca foarte importantă, căci ea marchează abandonarea sistemului de cursuri flotante, în favoarea unui sistem care asigură un loc mai important gestionării acestora. Cel de-al doilea element constă în abandonarea etalonului aur-dolar, în favoarea unui sistem cu mai multe monede de rezervă. Din acest moment în Sistemul Monetar Internaţional s-a instaurat un sistem de flotare dirijată între cele trei puteri (SUA, Europa şi Japonia), monedele celorlalte ţări fiind legate de una dintre cele trei monede-cheie, sau de un coş valutar, în care cele trei monede reprezintă principalele componente. Această relaţie trilaterală se sprijină pe pieţele financiare internaţionale de la New York, Frankfurt şi Tokio, unde cele trei monede joacă rolul de monede internaţionale.

Deşi propunerile de reformă au fost numeroase şi s-au adăugat elemente noi în funcţionarea Sistemului Monetar Internaţional, până acum nu s-a găsit rezolvarea crizei acestuia, deoarece reforma Sistemului Monetar Internaţional nu poate fi disociată de contextul general al crizei economice care marchează economia mondială.

Apreciem că în viitor reglementările monetare internaţionale să aibă în vedere modificări profunde privind organizarea pieţelor monetare şi oferta de active internaţionale de rezervă, diminuarea practicilor intervenţioniste ale Băncilor Centrale.