Socialismul Utopic

Socialismul utopic

Socialismul utopic, este o gândire nouă, expresia unei realităţi economice şi sociale. Acesta critica defectele orănduirii capitaliste şi propune noi scenarii de organizare mai echitabilă a societăţii.

Una dintre reacţiile împotriva Şcolii clasice şi Ordinii naturale în prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost Socialismul utopic. Înspăimântaţi de consecinţele liberei concurenţe, mai ales asupra claselor celor mai defavorizate- de muncitori- socialiştii utopici au imaginat un nou scenariu de organizare a societăţii, bazat pe proprietatea socială.

Noile forme organizatorice aveau la bază:

proprietatea socială;

munca în comun;

o mai echitabilă repartizare a veniturilor.

Scenariile propuse de socialişti au fost puse în practică dar s-au dovedit fiind iluzorii şi respinse de practica socială. Gânditorii ulteriori le-au reproşat tocmai utopismul modelelor alternative imaginate, ca şi lipsa de raţionalitate a construcţiilor teoretice.

Cei mai importanţi reprezentanţi ai socialismului utopic au fost:

Henri de Saint-Simon;

Robert Owen;

Charles Fourier;

Pierre Joseph Proudhon

1.1 Claude Henri de Rouvroy Comte de Saint-Simon (1760-1825)

Gândirea lui Saint- Simon a contribuit la dezvoltarea ideilor socialiste în prima jumătate a secolului al XIX-lea mai ales prin intermediul mişcării saint- simoniştilor. Pe un plan mai genreal se apreciează că Saint-Simon este întemeietorul Socialismului utopic.

Sistemul de gândire al lui Saint-Simon este considerat o reacţie împotriva Revoluţiei franceze şi a militarismului napolenian. El a propus un sistem industrial condus de oamenii de ştiinţă.

Acesta va conduce la:

asocierea universală a tuturor oamenilor;

respingerea războaielor;

creşterea forţei productive a omenirii.

După moartea acestuia un grup de susţinători au întemeiat gruparea numită saint- simonian, care au susţinut ideile maestrului şi au încercat transpunerea lor în practică

Saint Simoniştii au propus unirea tuturor mijloacelor de producţie întrun fond social , exploatat prin asociere adică instituţia moştenirii. Dreptul de moştenire trecea, în felul acesta, trecea de la familie la stat.

Şcoala saint simonistă insista ca ierarhia în societate să se dobndească în funcţie de merit. Fiecare om trebuie să fie plasat in funcţie de capacitate şi răsplătit în funcţie de muncă. De asemenea aceştia s-au pronunţat pentru emanciparea socială a femeii şi pentru deplina ei egalitate cu bărbatul.

Doctrina lui Saint-Simon este considerat ca una din principalele surse ale socialismului industrial. S-ar putea considera întreaga doctrină saint-simoniană ca o vastă filosofie a istoriei.

Saint-simoniştii şi socialiştii au sesizat şi criticat încetineala şi brutalitatea cu care acţionează legile economice întrun climat de liberă concurenţă şi spontaneitate. S-a demonstrat că efectele negative ale liberalismului econimic afectează mai ales- categoriile mai sărace ale societăţii, că agenţii economici puternici îşi impun voinţa asupra celor mai slabi şi care abuzează în interes propriu- de forţa pe care o au. Armonia socială este astfel distrusă, apar şi se agravează contradicţii între grupuri mari de oameni, se înrăutăţesc condiţiile de viaţă ale muncitorilor, are loc o polarizare rapidă şi nejustificată a bogăţiei în mâna unui număr tot mai mic de indivizi, producţia devine tot mai mare, iar puterea de cumpărare rămâne în urmă, societatea se îndreaptă spre criză.