Societatea romanescă în preioada interbelică - perspectiva economică

În perioada interbelica - 1918-1938 - România a traversat mai multe etape: a) 1919-1922 - etapa caracterizata prin resimtirea distrugerilor provocate de Primul Razboi Mondial; b) 1922-1928 - perioada dezvoltarii relative, când România îsi reface potentialul economic, productia industriala si agrara creste treptat si se încheie procesul de unificare în plan politic si economic; c) 1929-1933 - marea criza economica caracterizata prin inflatie, somaj, pauperizare; d) 1934-1938 - perioada relansarii economice a României datorita politicii protectioniste si a interventiei statului în economie. În 1938 România a atins punctul maxim al evolutiei sale.

România a fost în perioada interbelica o tara mediu dezvoltata, o tara în care ramura de baza era agricultura iar industria era în ascensiune. Societatea româneasca a fost si acum o societate a contrastelor, existand o mare diferenta intre mediul urban unde locuiau cam 18% din totalul locuitori si cel rural.

Prefacerile, avantul, progresele Romaniei în perioada interbelica s-au datorat desavarsirii statului national România Mare, ceea ce a sporit potentialul uman si material al tarii.

Realizarea unirii celei mari la 1 decembrie 1918 a facut din România una din marile tari ale Europei. Suprafata ei a crescut de la 137.000 kmp la 295.049 kmp, fiind a noua tara ca suprafata în Europa. Populatia tarii a ajuns la aproximativ 18 mil. locuitori, din care circa 72% erau romani, iar 28% minoritati : maghiari, germani, evrei, urcrainieni, sarbi, croati, tigani, etc. Minoritatilor li s-au asigurat drepturi egale cu ale populatiei majoritare, drepturi consfiintite prin decretele-lege din 1918, 1919, prin Constitutia din 1923, Legea Invatamantului 1924 si 1928 si prin Legea Electorala 1926. Pentru integrarea si solutionarea problemei minoritatilor nationale, imediat dupa Primul Razboi Mondial în România s-a infiintat un subsecretariat de stat pentru minoritati. De asemenea, România a acceptat tratatul minoritatilor incheiat la Paris în timpul Conferintei de Pace. În solutionarea problemelor minoritatilor, guvernele Romaniei din perioada interbelica a avut drept model principiile consemnate în acest domeniu de Rezolutia Unirii de la Alba-Iulia, 1918. Minoritatilor li s-a permis o reprezentare parlamentara si dreptul de a-si constitui partide proprii, ca de exemplu : Partidul Maghiar - 1922, Partidul German - 1929, Partidul Evreiesc - 1931.

În perioada interbelica nu se produc modificari esentiale în structura populatiei Romaniei. Taranimea ramane principala clasa sociala (ocupa cam 80% din populatia tarii). În cadrul ei se produce o crestere a categoriei de mijloc, rezultat al reformei agrare din 1921, prin care 1,4 milioane de familii de tarani au fost improprietarite.

În urma acestei reforme, prin care au fost expropriate 6 mil. ha pamant, marii proprietari funciari primesc o grea lovitura în plan economic, care, corelata în plan politic cu cea electorala din 1926, determina disparitia acestei clase.

Se consolideaza burghezia, rezultat al dezvoltatii industriale. Predomina burghezia mica, mijlocie, cea comerciala, iar dupa 1934 apare burghezia financiara si industriala.

Consecinta a dezvoltatii industriale este si consolidarea clasei muncitoare romanesti. Muncitorimea se concentreaza în marile zone si orase industriale : Valea Prahovei, Valea Jiului, Bucuresti, Brasov.