Standardul Internațional de Audit 330

Scopul acestui Standard Internaţional de Audit (ISA) este de a stabili reguli şi de a furniza recomandări privind determinarea răspunsurilor generale şi conceperea şi aplicarea altor proceduri de audit pentru a răspunde la riscurile evaluate de denaturare semnificativă la nivelul situaţiilor financiare şi la nivelul aserţiunilor în auditul situaţiilor financiare. Cunoaşterea de către auditor a entităţii şi mediului său, inclusiv a controlului intern al acesteia şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă sunt descrise în ISA 315, „Cunoaşterea entităţii şi mediului său şi evaluarea riscurilor unor erori semnificative”.

Cerintele standardului international de audit 330:

- Răspunsuri generale. Această secţiune cere auditorului să determine răspunsurile generale pentru abordarea riscurilor de denaturare semnificativă la nivelul situaţiilor financiare şi oferă recomandări privind natura răspunsurilor respective.

- Proceduri de audit ca răspuns la riscurile de denaturare semnificativă la nivel de aserţiune. Această secţiune cere auditorului să pună la punct şi să aplice alte proceduri de audit, inclusiv teste ale eficienţei operative a controalelor, atunci când este relevant sau necesar, şi teste detaliate de audit, a căror natură, timp şi întindere să răspundă riscurilor evaluate de denaturare semnificativă la nivelul aserţiunilor. În plus, această secţiune include aspecte pe care auditorul le ia în considerare la determinarea naturii, duratei şi întinderii unor astfel de proceduri de audit.

- Evaluarea suficienţei şi adecvării probelor de audit obţinute. Această secţiune cere auditorului să verifice dacă riscul aşa cum a fost el evaluat rămâne corespunzător în continuare şi să conchidă dacă au fost obţinute suficiente probe de audit adecvate.

- Documentaţie. Această secţiune stabileşte cerinţele aferente privind documentaţia.

Pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil, auditorul trebuie să determine răspunsurile generale la riscurile evaluate la nivelul situaţiilor financiare şi trebuie să conceapă şi să aplice alte proceduri de audit pentru a răspunde la riscurile evaluate la nivelul aserţiunilor. Răspunsurile generale precum şi natura, timpul şi întinderea altor proceduri de audit sunt aspecte de ţin de raţionamentul profesional al auditorului. Pe lângă cerinţele acestui ISA, auditorul respectă şi cerinţele şi recomandările ISA 240 „Responsabilitatea auditorului de a lua în considerare frauda şi eroarea în auditul situaţiilor financiare”, ca răspuns la riscurile evaluate de denaturare semnificativă datorată fraudei.

Auditorul trebuie să determine răspunsurile generale pentru a aborda riscurile de denaturare semnificativă la nivelul situaţiilor financiare. Astfel de răspunsuri includ sublinierea către echipa de audit a nevoii de menţinere a scepticismului profesional în colectarea şi evaluarea probelor de audit, desemnarea unor membri cu experienţă mai mare sau cu aptitudini speciale ori utilizarea de experţi, o supraveghere mai atentă, sau încorporarea de elemente adiţionale de nepredictibilitate în selectarea altor proceduri de audit. În plus, auditorul poate efectua schimbări generale la natura, timpul sau întinderea procedurilor de audit ca răspuns general, de exemplu, efectuând teste detaliate la finele perioadei în loc de o dată interimară.

Evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă la nivelul situaţiilor financiare este afectată de cunoaşterea de către auditor a mediului de control. Un mediul de control eficient poate da posibilitatea auditorului să capete o încredere mai mare în controlul intern şi să acorde o credibilitate mai mare probelor de audit generate intern de către entitate şi astfel, de exemplu, să permită auditorului să efectueze anumite proceduri de audit la o dată interimară în loc de finele perioadei. Dacă există carenţe în mediul de control, de regulă, auditorul efectuează mai multe proceduri de audit la finele perioadei în loc de o dată interimară, caută probe de audit mai extensive din testele detaliate, modifică natura procedurilor de audit pentru a obţine probe de audit mai convingătoare sau măreşte numărul locaţiilor ce vor face obiectul auditului.

De aceea, astfel de considerente au un impact semnificativ asupra abordării generale a auditorului, de exemplu, un accent pus pe testele detaliate (abordare de fond) sau o abordare bazată pe teste ale controalelor dar şi pe teste detaliate de audit (abordare mixtă).

Auditorul trebuie să conceapă şi să aplice alte proceduri de audit a căror natură, timp şi întindere să răspundă la riscurile evaluate de denaturare semnificativă la nivelul aserţiunilor. Scopul este acela de a oferi o legătură clară între natura, timpul şi întinderea altor proceduri de audit ale auditorului şi evaluarea riscului. La conceperea altor proceduri de audit, auditorul ia în considerare aspecte precum:

- Semnificaţia riscului.

- Probabilitatea de apariţie a unei denaturări semnificative.

- Caracteristicile clasei de tranzacţii, soldului de cont sau prezentării de informaţii implicate.

- Natura controalelor specifice utilizate de entitate şi în special dacă acestea au fost manuale sau automate.

- Dacă auditorul se aşteaptă să obţină probe de audit pentru a stabili dacă sistemele de control ale entităţii sunt eficiente în prevenirea sau detectarea şi corectarea denaturărilor semnificative.

Evaluarea de către auditor a riscurilor identificate la nivelul aserţiunilor oferă o bază pentru a aborda auditul în mod corespunzător în conceperea şi aplicarea altor proceduri de audit. În anumite cazuri, auditorul poate stabili că doar prin efectuarea testelor asupra controalelor poate realiza un răspuns eficient la riscul evaluat de denaturare semnificativă pentru o anumită aserţiune. În alte cazuri, auditorul poate hotărî că doar efectuarea testelor detaliate este corespunzătoare pentru anumite aserţiuni şi de aceea, să excludă efectul controalelor de la evaluarea riscurilor relevante. Totuşi, auditorul trebuie să se asigure că efectuarea doar a testelor detaliate pentru aserţiunea relevantă va fi eficientă la reducerea riscului de denaturare semnificativă la un nivel acceptabil. Deseori auditorul poate hotărî că o abordare mixtă folosind atât testele de eficienţă operativă a controalelor cât şi testele detaliate de audit este cea mai eficientă. Indiferent de abordarea aleasă, auditorul concepe şi şi aplică proceduri de fond pentru fiecare clasă semnificativă de tranzacţii, sold de cont şi prezentare de informaţii.

În cazul entităţilor foarte mici, s-ar putea să nu existe multe activităţi de control