Statul Națiune și Suveranitatea Sa în Contextul Globalizării

Introducere

Globalizarea este un proces, sau un set de procese, care întruchipează o transformare în organizarea spaţială a relaţiilor şi tranzacţiilor sociale – analizate în termenii extensiunii, intensităţii, velocităţii şi impactului lor – generând fluxuri şi reţele transcontinentale sau inter-regionale de activitate, interacţiune şi exercitare a puterii

Globalizarea deschide spaţiul naţional pentru fluxul de persoane, bunuri, capital, tehnologie, informaţie, determinând, sub auspicii politice şi economice, stabilirea de legături între diferitele paliere (orizontale şi verticale) de organizare a societăţii. Ea poate fi măsurată prin compararea datelor statistice oferite de ultimele decenii: de la valoarea capitalului străin investit, densitatea reţelelor comerciale, numărul de corporaţii multinaţionale, organizaţii neguvernamentale internaţionale şi organizaţii guvernamentale, până la cheltuielile din domeniul militar, multinaţionalitatea eşafodajelor militar-industriale şi diversificarea actorilor implicaţi în comerţul cu armament.

Globalizarea are viteze diferite, în funcţie de specificul domeniului şi de mărimea spaţiului în care acţionează.

Globalizarea are un caracter universal în sensul că a ajuns să afecteze structura tuturor componentelor sistemului social global – subsistemul politic, economic, militar, social,religios, ecologic etc. Din această perspectivă putem vorbi şi de o specializare a globalizării, adică de globalizare politică, militară, socială, financiară, tehnologică, ecologică şi, nu în ultimul rând, economică.

Deocamdată, consecinţele sunt pozitive şi negative, ceea ce obligă statele suverane şi organizaţiile internaţionale să modeleze procesul în funcţie de efectele sale asupra vieţii de zi cu zi a individului, iar caracterul conştient, organizat al globalizării, reflectat în creşterea gradului său de instituţionalizare, ar trebui să ne ofere garanţiile necesare în acest sens.

Problemele contemporane sunt deosebit de complexe, iar caracterul global al acestora devine tot mai evident. Rapiditatea transformărilor din mediul internaţional actual, multitudinea de situaţii noi apărute sau caracterul deja cronic al unora impun cu necesitate soluţionări exprese într-un timp limitat, rezolvări care adeseori se împotmolesc în mecanismul decizional greoi de la nivel naţional sau intră în impas datorită conflictelor de interese existente în mod inevitabil în cadrul unei organizaţii internaţionale.

Dacă legat de existenţa globalizării, în general şi a celei economice, în special nu există puncte de vedere semnificativ diferite, problema se radicalizează atunci când discuţia se mută asupra actorului care deţine primordialitatea în orientarea procesului, şi anume statul-naţiune.

Globalizarea politică

In cazul globalizarii politice, este vorba de problema viitorului statului-natiune. Dimensiunea politică a globalizării ar consta in cresterea gradului de interdependenta a actorilor din sistemul international Aceasta crestere se manifesta atat cantitativ, prin densitatea sporita a relatiilor dintre actorii sus-numiti, cat si calitativ, prin transformarea naturii actorilor si a relatiilor dintre acestia. Sistemul international poate fi privit ca o retea de reguli, norme si cutume care organizeaza si fac previzibile evolutiile politicii mondiale In nodurile retelei se gasesc actorii din sistem in mod traditional state-natiune. Actori notabili pot fi si aliantele sau blocurile de state (economice sau militare de ex. UE, NAFTA, OPEC, NATO), ONG-urile de anvergura internationala (de ex. Greenpeace) sau corporatiile multinationale (de ex. DaimlerChrysler). Nu toate legaturile din aceasta retea au aceeasi greutate sau forta si majoritatea nu sunt simetrice, intre actori stabilindu-se adesea raporturi de putere.

Globalizarea (politica) inseamna pentru multi cercetatori ai fenomenului nici mai mult nici mai putin decat sfarsitul statului-natiune. Nu toti autorii sunt la fel de radicali in a constata acest deces de importanta istorica sau in a estima in cat timp va lua sfarsit agonia statului-natiune.

Statul-natiune ca problema fundamentala a globalizarii politice

Statul-natiune s-a afirmat ca principala institutie politica pe continentul european, mai ales dupa Revolutia franceza. In urma destramarii imperiilor multinationale (Imperiul Otoman, Imperiul Tarist, Austro-Ungaria) si a imperiilor coloniale (in special cel britanic si cel francez) dupa cele doua razboaie mondiale, statul-natiune a devenit modelul normativ in relatiile internationale, monopolizand scena politica mondiala.

Trasaturile pe care le are statul-naţiune, in cadrul unui spatiu determinat:

- Un set de sisteme functionale, precum o economie nationala si un stat al bunastarii;

- O cultura si o identitate nationale;

- O populatie nationala corespunzatoare, un domeniu de valori impartasite, incredere reciproca si interactiune;

- Un set de institutii de guvernare;

- Pretentia la suveranitate interna si externa.