Strategii de Politică Financiară

INTRODUCERE

Poate mai mult decât majoritatea ţărilor candidate europene, România vede în relaţia cu Uniunea Europeană şansa extraordinară de a învinge capcana înapoierii şi realizarea aspiraţiei seculare de modernizare.

La prima vedere, atât transformarea, cât şi dezvoltarea ar fi simplu de rezolvat dacă politica publică şi ceea ce fac întreprinzătorii privaţi ar putea să “planteze” instituţii adecvate, progresiste în medii neprielnice, schimbând aproape instantaneu anatomii şi fiziologii sociale (organizaţionale). Dar instituţiile nu pot fi achiziţionate şi nici asimilate în timp record, ele înseşi sunt un produs social-istoric autohton, care demonstrează că timpul nu poate fi comprimat după vrere. Lecţia pentru România este: în lipsa unor instituţii adecvate şi a unei politici publice responsabile îi va fi practic imposibil să cunoască dezvoltarea economică rapidă de care are nevoie. Iar fără o astfel de dinamică îi va fi greu să se alăture Clubului ţărilor europene prospere.

Un progres economic susţinut face necesar ca în România să se economisească şi să se investească considerabil mai mult (peste 30% din PIB), de aici rezultând importanţa investiţiilor străine directe, ca politica publică să favorizeze dezvoltarea capitalului uman şi a infrastructurii, ca românii să folosească tot mai mult ceea ce ce oferă noile tehnologii ale informaţiei. Dar asemenea evoluţii depind la rândul lor de funcţionarea instituţiilor: de o administraţie publică (centrală şi locală) competentă, onestă şi inovativă, de un sistem financiar-bancar solid, de structuri de gestiune a întreprinderilor orientate spre performanţe economice superioare, de un învăţământ care oferă şanse egale copiilor şi adulţilor, de legi drepte ce se bucură de acceptabilitate socială, de un etos social favorizant. De funcţionarea instituţiilor depinde însăşi calitatea politicii publice.

Nu este simplu să găsim, îm România, cheia înţelepciunii individuale şi colective care să ne deschidă calea progresului, mai ales că lumea exterioară este din ce în ce mai complexă şi, adesea, propice tipului de joc cu puţini câştigători. Nu se poate avea în vedere faptul că, deschiderea spre un spaţiu economic mondial dominat de asimetrii flagrante, de efecte conglomerate şi cauzalitate cumulativă, de pieţe structural volatile (instabile) asigură, ipso facto, dezvoltarea economică. În acest spaţiu, oportunităţile extraordinare pot coexista cu eşecuri de mari proporţii care, atunci când privesc ansambluri societale, devin tragedii naţionale (colective).

Adoptarea euro în România

1.1 Semnificaţii generale privind adoptarea euro

Integrarea în zona economică europeană se va realiza în momentul în care statele în cauză vor folosi ca monedă unică – euro. Extinderea euro va permite folosirea potenţialului comun de creştere. Însă, utilizarea monedei euro nu este suficientă pentru crearea zonei economice integrată şi eficientă.

Băncile centrale au sarcina de a asigura stabilitatea preţurilor, precum şi de influenţare a deciziei economice pentru evitarea deficitelor bugetare.

Aderarea la zona euro prezintă anumite avantaje printre care creşterea economică, determinată de integrarea schimburilor comerciale şi a pieţelor de capital, o mai mare stabilitatea macroeconomică care va avea un impact pozitiv asupra întregului sistem financiar.

În ceea ce priveşte stabilirea pontaţiei faţă de moneda euro, trebuie să se asigure două obiective antagoniste, şi anume: moneda locală să fie destul de puternică pentru a preveni creşterea inflaţiei dar, în acelaşi timp, să fie suficient de slabă pentru a nu sugruma competitivitatea exporturilor.

Înainte de a lua decizia adoptării monedei unice europene, fiecare stat trebuie să aibă în vedere şi riscurile la care se expune. De asemenea, trebuie create toate condiţiile întronării unei discipline fiscale puternice, care nu se rezumă doar la îndeplinirea criteriului nominal de 3% deficit în PIB, ci mai sigur este o rezultantă a îndeplinirii criteriilor reale de convergenţă.

În afară de beneficii, integrarea monetară are şi costurile ei. Cel mai important este acela privind pierderea suveranităţii monetare.

În momentul actual, ajustările se pot face prin politici flexibile de schimb valutar şi de dobânzi, dar după aderare acestea vor fi înlocuite de politica de schimbare a preţurilor şi a valorilor, prin ajustări structurale, care sunt de multe ori dureroase.

În concluzie, o intrare rapidă în zona euro poate fi catalogată drept nerealistă, iar alegerea momentului optim de adoptare a monedei unice europene constituie o decizie crucială pentru viitorul fiecărui stat.