Structuri de piață

1. Piata cu concurenta perfecta

Concurenţa perfectă este concurenţa purificată de orice element de monopol. Ea presupune că toate unităţile producătoare sunt capabile să-şi vândă integral producţia obţinută la preţul pieţei, fără a-l influenţa într-un fel, iar toţi cumpărătorii pot să cumpere la preţul pieţei atât cât doresc, fără a influenţa piaţa. În această situaţie, preţul se stabileşte la un nivel ce corespunde punctului de intersecţie a curbelor ofertei şi cererii produsului respectiv.

Creşterea peste nivelul de echilibru a preţului, impune creşterea ofertei faţă de cerere, iar concurenţa între producători, ar conduce la scăderea preţului iar cererea va creşte faţă de ofertă.

Dacă schimbul de mai multe mărfuri are loc pe o piaţă liberă guvernată de competiţie (monopolurile fiind neutralizate sau reduse la zero) şi dacă preţurile sunt exprimate în “numerar”, “atunci condiţia de echilibru general este îndeplinită ipso facto”, spune Léon Walras.

Dacă presupunem competiţia pură, ceva static, deja realizat, aşa cum a făcut Walras, atunci legea este corectă din punct de vedere logic; introducând concurenţa ca element dinamic, avem nevoie de un mediu compatibil cu celelalte 2 elemente: concurenţa pură şi “numerarul” ca monedă.

În condiţiile economiei pure, există o suveranitate a pieţei, orice agent economic îşi determină cantitatea pe care o va produce fără să aibă posibilitatea să acţioneze asupra preţurilor. Analizând raportul între cerere şi ofertă, vom constata că în atingerea punctului de echilibru (preţ de echilibru), pot exista o soluţie Fig.1 sau două soluţii Fig.2 pe care le vom exemplifica în graficele care urmează:

Concurenţa perfectă se defineşte prin următoarele trăsături:

a) Atomicitatea participanţilor, caracterizată printr-un număr mare de vânzători şi cumpărători pe piaţă, de mărime şi putere comparabilă, astfel încât nici unul să nu dispună de o asemenea poziţie încât să-i permită să exercite vreo acţiune asupra cantităţilor produse sau preţului de vânzare;

b) Fluiditatea pieţei apare atunci când cumpărătorii pot în mod liber să-şi aleagă furnizorii, iar producătorii pot în mod liber să intre sau să părăsească o piaţă anume. În acest caz, nu există bariere juridice sau instituţionale la intrarea unor noi producători concurenţi pe piaţa unui anumit produs;

c) Mobilitatea perfectă a factorilor de producţie, condiţie ce presupune că factorii de producţie (muncă şi capital), sunt orientaţi spre utilizările unde se asigură cel mai mare profit posibil. Agenţii economici producători pot părăsi pieţele în care ei obţin pierderi şi se pot orienta spre cele unde pot realiza profit;

d) Transparenţa pieţei, în sensul că toţi agenţii economici sunt perfect informaţi, cunosc complet toate elementele pieţei şi schimbările care pot interveni pe ea;

e) Omogenitatea produselor, conform căreia produsele sunt identice, astfel încât celor care cumpără, să le fie indiferent de la ce producător obţin produsul; nu există o diferenţiere a produsului, nici publicitate.

2. Monopolul si concurenta monopolului

În structura oricărei economii de piaţă, după cum s-a putut constata, pe lângă concurenţă, apare şi monopolul, fie ca o replică la concurenţă, fie ca o formă modificată a acesteia. În întelesul obişnuit – luat ca o replică la concurenţă – o întreprindere are situaţia de monopol atunci când ea este unicul producător al unui produs omogen din ramură, în prezenţa unui număr mare de cumpărători. Consecinţa fundamentală este următoarea: preţul nu mai este stabilit, în mod exogen, prin jocul liber al forţelor pieţei, ca în cazul concurenţei perfecte, ci este fixat, împreună cu volumul producţiei, de însăşi firma producătoare. Prin urmare, o firmă pusă în situaţia de a fi monopolistă trebuie să fie singura care oferă produse pe piaţă fără alţi producători concurenţi (naţionali sau străini), iar produsul să nu fie substituibil.

Clasificarea momopolurilor:

Apariţia monopolurilor are la bază mai multe cauze. Totodată, ele îmbracă mai multe forme şi au diferite roluri şi funcţii într-o economie naţională. De aceea apare necesitatea ca încă de la început să se facă o clasificare a acestora, luând ca criterii principale formele monopolurilor şi cauzele care le dau naştere şi care contribuie la dezvoltatea lor. Punerea în evidenţă a principalelor cauze ale apariţiei şi menţinerii monopolurilor într-o economie de piaţă poate consitui de altfel şi o primă explicaţie a apariţiei acestora, domeniilor în care ele se dezvoltă, precum şi formele pe care le îmbracă.