Studiu de Caz Privind un Credit pentru 300 de Stupi

Introducere

Lucrarea ,,Studiu privind un credit pentru 300 de stupi’’, reprezintă o selecție de materiale de specialitate și articole, scrise de diferiți specialiști în domeniu și care reprezintă un scurt ,,documentar” despre albine, apicultură, produse apicole, lucrările ce se efectuează într-o stupină, documentele necesare accesări fondurilor nerambursabile și multe alte informații pe care le-am considerat importante pentru activitatea oricărui apicultor, fie el începător sau profesionist. Această lucrare vin în sprijinul celor care vor să înceapă o afacere în domeniul apiculturii cu informații cu caracter tehnologic , întrucât apicultura este și va fi o activitate profitabilă, mai mult decât o ocupație sau hobby de sfârșit de săptămână.

"Stai în preajma albinei și învață de la ea cât este de harnică și cât este de minunat lucrul pe care-l face. Regi și oameni simpli, cu toți profită de fructul ei pentru sănatatea lor. Ea merita dragostea și stima tuturor. În ciuda infimei sale forțe, se remarcă prin dragostea ei, prin inteligență și ințelepciune".

1.Apicultura-de la începuturi și până în prezent

Creșterea albinelor sau apicultura este știinta care are ca obiect de studiu viața, comportamentul și activitatea albinelor melifere (Apis mellifera) în scopul obținerii de produse apicole și polenizarea culturilor agro-pomicole.

Pe parcursul întregii sale existențe, omul a vânat cuiburile de albine sălbatice și le-a luat mierea. Apicultorii au folosit stupii și au recoltat miere de la ei cu cel puțin 4500 de ani în urmă. Pe parcursul ultimelor decenii (din anii 1800 până în prezent), cunoștințele despre apicultură au crescut, ca urmare a cercetărilor efectuate de arheologi, filologi și oameni de știință.

Se presupune că primii oameni au luat miere de la albine din cuiburile construite în copaci sau în alte locuri. Colectarea de miere din cuiburi sălbatice se efectuează până în prezent, cu excepția regiunilor unde a fost înlocuită total de apicultură. Erau vânate cuiburile de albine melifere (Apis) și speciile mari de albine care nu înțeapă (Meliponinae). Nu numai omul a fost un vânător al cuiburilor de albine, ci și unele mamifere ca cimpanzeii care au fost observați folosindu-și mâinile sau bețe pe care le introduceau în cuib pentru a le scoate unse cu miere.

Cea mai veche dovadă arheologică asupra vânatului albinelor melifere (Apis mellifera) este un desen de pe o piatră din epoca mezolitică care a fost găsit în estul Spaniei și datează din perioada 6000 î. Hr. În acea perioadă, nu la mult timp după ultima Eră glaciară care a avut loc la circa 9000 î. Hr., se presupune că în regiune a existat un climat optim. Desenul fost folosit ca simbol al celui de-al 18-lea Congres Internațional de Apicultură de la Madrid din 1961 și a apărut în numeroase reviste și cărți apicole. Persoana reprezentată, în general considerată a fi o femeie, ia miere dintr-o grotă situată în fața unei stânci. Nu există dovezi asupra existenței unei surse de fum sau a unei îmbrăcăminți de protecție.

Condițiile climaterice și flora din țara noastră sunt deosebit de favorabile dezvoltării apiculturii. Iernile destul de blande, primaverile cu zile însorite, verile calduroase și zilele de toamna senine și calde sunt prielnice creșterii albinelor.

La noi în tara, creșterea albinelor este una din cele mai vechi îndeletniciri ale populației și s-a dezvoltat pe aceste meleaguri în condiții naturale favorabile asigurate de situarea țării în spațiul carpato-danubian, ținut cu condiții de exceptie privind clima, relieful și vegetația care au determinat an de an dezvoltarea familiilor de albine și obținerea, în decursul mileniilor, a unor insemnate producții apicole.

Ca urmare a particularităților biologice pe care le posedă, albinele melifere se deosebesc de alte viețuitoare îngrijite și exploatate de oameni. Datorită modului de viață, se situeaza printre insectele sociale cele mai evoluate întrucat își desfășoară activitatea după normele biologice care le caracterizează conviețuind în familii formate dintr-un număr mare de indivizi care prin modul de organizare și autoreglare pot să mențină unitatea cuibului. Cea mai importantă particularitate biologică a albinelor este însă aceea legată de aptitudinea de acumulare a rezervelor de hrană peste necesarul de consum al familiei.

În condițiile naturale de astăzi, în bună masură modificate de practicarea agriculturii și, în special, de chimizarea acesteia, îngrijirea familiilor de albine impune măsuri și tehnologii care se înscriu pe coordonate noi deosebit de importante determinate de necesitatea asigurării de catre om a condițiilor pe care nu de mult le oferea natura pentru dezvoltarea familiilor de albine.

Astfel, pe măsura reducerii resurselor naturale de cules, ca urmare a defrișării pădurilor și fânețelor, pentru punerea în valoare a terenurilor necesare agriculturii și în consecință scaderea producțiilor apicole, a aparut din ce în ce mai necesară intervenția omului în vederea îngrijirii albinelor pentru realizarea de familii puternice capabile să supraviețuiască noilor condiții de cules și să obțină producții apicole sporite.

Amplasarea familiilor de albine pe vetre de stupină situate în apropierea unor masive cu plante melifere, cu secreție de nectar abundentă, care să poată fi valorificate încă de la începutul primăverii asigură, în bună masură, obținerea de recolte de miere și menținerea unui echilibru biologic favorabil viețuirii albinelor.