Studiu monografic - aur și monedă

Intr-o perioada când populatia tarii era în mare parte analfabeta, se pretuia mult stiinta de carte, de unde si proverbul care a ramas de atunci "ai carte, ai parte". Analfabetismul de masa a trecut în istorie. Acum în economia contemporana de piata, se poate parafraza, fara a gresi prea mult: "ai bani, ai parte", puterea banului rezolvând toate problemele. Iar în constiinta multora dintre semenii nostri scopul existentei a devenit goana dupa bani, dobândirea lor, cu orice mijloace, permise si nepermise, morale si imorale.

Deosebirea dintre societatea actuala si cele de dinainte consta în faptul ca atunci doar o minoritate întelegea importanta si puterea banilor, întemeindu-si pe ei privilegii sociale; marea majoritate a populatiei traia la sate în economia naturala, pretuind în primul rând bunurile materiale si valoarea lor de utilizare, nu cea baneasca.

Astazi febra dobândirii banilor, ca instrument magic care deschide toate usile, care cumpara si vinde orice, de la bunuri de consum la cele imobiliare, de la placeri pâna la constiinte, dreptate, putere, a cuprins întreaga comunitate. Pentru ca, în adevar, toate bunurile materiale si cele mai multe din cele spirituale au devenit marfuri, se exprima si se masoara în valori banesti, în preturi; societatea contemporana este o societate mercantila, în care domneste interesul banesc si în care ramâne tot mai putin loc valorilor morale de neprecupetit în arginti, în detrimentul marilor virtuti umane formate cu imense sacrificii de-a lungul mileniilor.

Romanat cu semiluna

Pe teritoriul tarii noastre, primele semne monetare - ca bani de metal, de bronz si argint - au fost batute cu peste 2 500 ani în urma. Ele sunt semnalate de arheologi la Histria, Callatis, Tomis, colonii grecesti din Dobrogea, sub numele de drahme. Cântarind peste 8 gr argint, ele reprezinta geneza primului sistem monetar autohton pe teritoriul României.

Au intrat apoi în utilizare, în circulatie, pe masura dezvoltarii economiei de marfuri, a comertului, îndeosebi cu popoarele straine, numeroase alte monede locale sau aduse din alte tari. Cu timpul, monedele principale erau batute din argint si din aur, iar cele marunte, divizionare, din bronz, arama, fier etc.

Dupa înfiintarea statelor românesti, domnitorii nostri bat numeroase tipuri de monede proprii din argint si din aur, cât si din metale comune, dupa modelele în circulatie din epoca; s-au încheiat chiar unele "tratate" de "unificare monetara", de pilda cu Polonia sau cu Ungaria, prin care se convenea sa se bata monede dupa aceleasi forme de marime si valoare pentru a putea fi recunoscute de populatiile tarilor respective, în vederea usurarii si stimularii comertului.

Caderea Tarilor Române sub dominatie otomana, care a afectat prin tributuri si numeroase alte obligatii economia lor, a dus la încetarea baterii de moneda autohtona, piata fiind inundata de piese monetare turcesti si altele straine. Din aceasta împrejurare avea sa se nasca însusi numele viitoarei monede românesti - leul.

In secolele XVI-XVII, puterile comerciale ale Europei intensifica comertul cu Imperiul otoman; astfel se revarsa pe piata Turciei si a tarilor de sub dominatia ei, deci si a Tarilor Române, o mare cantitate de moneda din Tarile de Jos; mai frecvent apare în circulatie talerul olandez, moneda mare de argint de peste 27 grame, care avea pe o fata efigia unui leu ridicat în doua picioare; de aceea se si numea Loventhaler, talerul-leu. In Tarile Române, el a dominat circulatia monetara, alaturi de asprul turcesc, fiind cunoscut sub denumirea simpla de leu.

Desi a circulat doar un secol, dupa ce a disparut fiind înlocuit de alte monede, leul a ramas în constiinta populatiei românesti si în practica utilizarii ca moneda de calcul si de masurare a valorii marfurilor si altor monede pâna în a doua jumatate a secolului XIX, când se va confectiona moneda nationala a României.

O alta denumire monetara, aceea generica de bani, tot istoria a consacrat-o si tot din acele vremuri. Pe lânga taleri si aspri turcesti, în secolele XVI-XVII circulau si dinari unguresti, care se mai numeau si bani, având jumatate din valoarea asprului. Mai târziu, valoarea asprului si dinarului-ban devine egala, iar populatia îi numeste pe ambii, simplu, bani. Unele documente ale vremii mentioneaza vânzari de bunuri pe aspri-bani, iar altele vorbesc doar de sume de bani. Astfel expresia româneasca generala a valorilor monetare, a preturilor în bani, vine de acum trei-patru secole.

Unirea Moldovei si Munteniei în anul 1859 si formarea ulterior a statului modern român a avut ca un obiectiv fundamental modernizarea si dezvoltarea economico-sociala a României, desfasurate printr-o serie de reforme, în care au fost înlocuite vechile sisteme economice cu sisteme noi moderne, adecvate progresului societatii românesti. Astfel, au fost reformele agrare, reforma sistemului de credit, reforma sistemului monetar.

In domeniul monetar domnea anarhia si specula de monede, împiedicând desfasurarea normala a productiei, a comertului. Nu exista o moneda nationala; leul era doar unitate de calcul imaginara; pe piata româneasca, dupa G. Zane, circulau peste 80 de monede straine, cu variate valori si cursuri, creând foarte mari dificultati în calcul, Zarafii, pretuitorii de bani, un fel de birouri de schimb de azi, erau la mare cinste, ei cunoscând valorile diferitelor monede si stabilind raporturile dintre ele. Leul românesc era împartit în 40 parale si o para în 3 bani, iar rolul subdiviziunilor îl jucau unele monede turcesti cu valoare apropiata.

Una din sarcinile urgente ale noului stat românesc era sa adopte un sistem monetar national. Al. I. Cuza studiaza unele proiecte pentru a pune ordine în circulatia monetara; se propunea ca moneda nationala sa fie confectionata dupa sistemul monetar francez si sa poarte denumirea de romanat pentru a marca noua etapa a emanciparii tarii; s-au batut chiar prototipurile din argint si aur ale romanatului.