Studiu privind evoluția șomajului în București anul 2019

Somajul este astăzi unul din fenomenele cele mai puțin acceptate care afectează economiile tuturor țărilor.

Noțiunea de șomaj provine de la cuvântul “chomage” din limba franceză, la rândul sau preluat din limba greacă “cauma” care însemnă “căldura mare” din cauza careia se intrerupea orice activitate.

La origine noțiunea de șomaj reprezintă întreruperea lucrului din cauza temperaturilor ridicate. Șomajul se poate caracteriza ca o stare negativă a economiei care afectează o parte din populația activă disponibilă prin neasigurarea locurilor de muncă. Șomeri sunt toți acei apți de muncă, dar care nu găsesc de lucru și care pot fi angajați, parțial sau în întregime, numai în anumite momente ale dezvoltării economice. Ei reprezintă, un surplus de forță de munca, în raport cu numărul, celor angajați în condiții de rentabilitate impuse de economia de piață.

Șomajul a devenit o problemă, odată cu dezvoltarea industrială, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în perioadele de recesiune, când întreprinderile industriale își micșorau producția și, ca urmare, eliberau un număr important de muncitori, care deveneau șomeri.

Cel mai adesea, șomajul contemporan este abordat și analizat ca un dezechilibru al pieței muncii la nivel național, ca un loc de întalnire, și de confruntare între cererea globală și oferta globală de muncă.

Șomajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de muncă sau de forță de muncă, cererea nefiind luată în considerare. Numai în corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă permite aprecierea mai corectă asupra situației de pe piața muncii, dacă există sau nu șomaj. O creștere a ofertei concomitentă cu scăderea cererii determină o deteriorare a situației ocupării forței de muncă. Șomajul, dacă nu a existat până la acest moment, apare, iar dacă exista, crește. Dimpotrivă, creșterea cererii și scăderea ofertei de muncă se traduc printr-o diminuare a șomajului.

Piața muncii nu funcționează, ca o piață obișnuită atât din cauza restricționărilor legislative (patronat, sindicate) și a raportului de forțe dintre aceștia. Piața contemporană a muncii se poate afla fie în situația de echilibru, adică de subocupare sau supraocupare. Prin politicile sociale promovate de guvernele tuturor țărilor, se extind spre realizarea unui grad de ocpare (deplină) a populației active cât mai apropiat de ocuparea deplină. Potrivit opiniilor diferiților economiști români și străini, realizarea unui grad de ocupare deplină este considerată aproape imposibilă, declarând că este satisfăcător un grad de ocupare 97-98%, respectiv de neocupare de 2-3%.

Potrivit definiției date de Biroul Internațional al Muncii este șomer oricine are mai mult de 15 ani și îndeplinește concomitent următoarele condiții:

- este apt de muncă;

- nu muncește;

- este disponibil pentru o muncă salariată sau nesalariată;

- caută un loc de muncă.

În România, potrivit Legii nr.1/1991 modificată prin Legea nr.86/1992, sunt șomeri persoanele apte de muncă ce nu pot fi încadrate din lipsa de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor (vârsta peste 16 ani).

Șomajul se caracterizează prin:

A. nivelul șomajului, exprimat absolut prin numărul celor neocupati și relativ ca rata a șomajului, calculată ca raport procentual între numărul șomerilor și populația ocupată;

B. durata, adică perioada de la momentul pierderii locului de muncă până la reluarea activității. Aceasta diferă pe țări și perioade istorice, neexistând o durată legiferată a șomajului. În unele țări se precizează durata pentru care se plătește indemnizația de șomaj (ea înregistrează o tendință de creștere, în unele țări ajungând la o perioadă de 18-24 luni). În majoritatea țărilor, șomajul de lungă durată este considerat un șomaj continuu de mai mult de 12 luni.