Surse de finanțare pe termen scurt

Introducere

Deciziile financiare au drept obiect definirea structurii financiare adoptate de întreprindere în funcție de criteriile de rentabilitate, de creștere și de risc. Decizia de finanțare a întreprinderii este definită ca reprezentând “opțiuni între mai multe variante prin care se asigură în cel mai eficient mod adaptarea întreprinderii la mediu” și reprezintă cea mai importantă componentă a gestiunii financiare a întreprinderii. Acest lucru poate fi explicat, în primul rând prin ponderea ridicată a activelor și pasivelor circulante în totalul bilanțului întreprinderii.

Ca orice decizie financiară, decizia de finanțare a firmei trebuie să constituie “rezultatul unui demers de alegere conștientă, din mai multe variante posibile, a unei soluții considerate optime în planul activităților și operațiunilor financiare”, deci se are în vedere opțiunile asupra proporțiilor ce revin capitalului propriu, respectiv capitalului împrumutat . De asemenea, trebuie subliniat faptul că decizia de finanțare la nivelul întreprinderii este semnificativ influențată de modul de funcționare a mecanismelor economice la nivel național, regional și mondial.

1. Esența finanțării pe termen scurt

Finanțarea pe termen scurt se axează, îndeosebi, pe finanțarea activelor circulante necesare firmei și are un orizont de timp sub un an. Pentru desfășurarea în bune condiții a activității firmei, pe lângă stabilirea necesarului de active circulante, o importanță ridicată o are și decizia privind stabilirea modului de finanțare a acestora.

Spre deosebire de finanțările pe termen lung care vizează active imobilizate, cu un anumit grad de independență față de fluctuațiile procesului economic specific,

finanțările pe termen scurt vizează activele de exploatare al căror cuantum variază prompt în funcție de creșterea sau descreșterea activității de la un an la altul, de la un trimestru la altul, sau de la un sezon la altul. În aceste condiții decizia de finanțare pe termen scurt trebuie să răspundă nu numai cerințelor de acoperire financiară a activelor circulante în cuantumul necesar și la termenele prevăzute, dar să prezinte și suficientă elasticitate, capacitate de adaptare la nevoile concrete ale diverselor etape, să poată fi majorate sau reduse, după caz, când cerințele exploatării o impugn, Obiectul fundamental al deciziei de finanțare pe termen scurt îl constituie selecția și mobilizarea operativă a surselor de capitaluri circulante, la cel mai redus cost al procurării acestora, în condiții de reducere a riscului și a corelației rentabilitate-risc.

Aspectele finanțării prezintă importanță deosebită pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderii. Astfel, pentru întreprinderile mici și mijlocii problemele financiare cele mai importante sunt legate de gestiunea nevoilor ciclului de exploatare și modul lor de finanțare, iar pentru întreprinderi de dimensiuni mari, aria problemelor financiare este mai vastă, ele elaborează o politică financiară în componența căreia sunt cuprinse decizii financiare referitoare la următoarele: structura financiară, politica de îndatorare, prognoza rentabilității proiectelor finanțate, etc.

Deciziile de finanțare a firmei pe termen scurt presupun decizii curente, care dețin o poziție secundară față de deciziile pe termen lung (strategice) deoarece acestea stabilesc cadrul general al dezvoltării unei întreprinderi. Totuși acest caracter subordonat al deciziilor pe termen scurt, numite și decizii operaționale, nu înseamnă că au o importanță mai redusă, întrucât se referă la acoperirea cu fonduri necesare desfășurării normale a ciclului de exploatare și o eroare poate antrena o micșorare a beneficiului sau chiar pierderi.

O decizie optima de finanțare a ciclului de exploatare se referă, în cea mai mare parte, la armonizarea relației rentabilitate-risc, la realizarea echilibrului dintre necesarul de active circulante și sursele mobilizabile pentru finanțarea lor. Pentru a răspunde nevoii de rentabilitate, gestiunea activelor circulante urmărește realizarea ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante, iar gestiunea pasivelor circulante vizează cel mai redus cost al procurării capitalurilor necesare. În general firmele recurg la finanțarea pe termen scurt din două motive principale: