Tendințe Privind Globalizarea Piețelor Financiare

1. Internaţionalizare şi interdependenţă financiară

Internaţionalizarea activităţilor şi structurilor unităţilor bancare a creat o tehnostructură financiară transnaţională. Prelungind în spaţiul internaţional activităţi tradiţionale, băncile creează un spaţiu transnaţional de circulaţie monetară. Deci, se asigură mobilizarea şi afectarea resurselor necesare finanţării comerţului internaţional şi producţiilor delocalizate

Internaţionalizarea poate fi indirectă sau partajată, tranzitorie sau permanentă, în cadrul sindicatelor sau consorţiilor bancare internaţionale, în scopul lansării de împrumuturi în euroobligaţiuni sau eurocredite.

Dezvoltarea pieţelor financiare şi diversificarea instrumentelor financiare au mărit posibilităţile de acces la fonduri pentru bănci. Totodată, băncile au trebuit să dezvolte noi produse şi servicii, să folosească instrumente şi tehnici specifice noilor pieţe, pentru a putea face faţă concurenţei. În a doua jumãtat a secolului XX s-au produs schimbãri profunde în structura si activitatea sistemului bancar la scarã mondialã. Au continuat sã existe, desigur, trãsãturi specifice ale sistemului bancar în fiecare tarã, în functie de conditiile economice existente, ca si de alte elemente importante precum traditia, politica bãncii centrale, apartenenta la grupãri regionale etc. Dar tendinta generalã a fost aceeasi pretutindeni, si anume de formare a unor centre de putere cu mare potential financiar, care cautã sã atragã cât mai multã clientelã si sã detinã o pondere cât mai ridicatã din piatã.

Politica de control asupra schimbului monetar mentinutã în majoritatea tãrilor dezvoltate, pânã la sfârsitul deceniului 1970, a determinat o separare a activitatilor bancare interne de cele international desfãsurate, în cea mai mare parte, în cadrul pietelor de eurodevize. Totodatã, trebuie sã se facã distinctie între bãnci multinationale si bãnci internationale. Bancile multinationale sunt bancile care si-au implantat sucursale si filiale în mai multe tãri, activitatea transnationalã depãsind o pãtrime din totalul activitatii desfasurate. Acestea se deosebesc de bancile internationale care efectueazã operatiuni pentru clientii din diferite tãri sau în diferite valute, de la sediul din tara de resedintã.

La începutul mileniului III, sistemul bancar se aflã însã în toate tãrile în fata unui paradox: pe de o parte, bãncile trebuie sã fie tot mai mari, tot mai diversificate si sã ofere o gamã crescândã de servicii pentru o concurentã globalã, iar, pe de altã parte, ele trebuie sã fie tot mai flexibile, pentru a supravietui pe o piatã aflatã în continua schimbare. În acest sens, sistemele bancare din tãrile dezvoltate au trecut printr-un proces de dezintermediere – adicã o mai mare parte a intermedierilor financiare are loc prin titluri negociabile în loc de credite bancare. Atât entitatile financiare cat si cele nefinanciare, ca si depunãtorii si investitorii au avut roluri-cheie si au beneficiat de pe urma acestei transformãri. Bãncile au eliminat din ce în ce mai mult riscurile financiare (mai ales riscul de credit) din bilant si le-au transferat pe piata titlurilor de valoare, de exemplu prin convertirea activelor în titluri de valoare negociabile si folosind swap-uri pe rata dobânzii si alte tranzactii cu instrumente derivate ca rãspuns la stimulentele legale cum ar fi cerintele de capital si la impulsurile interne de a îmbunãtãti randamentul capitalului investit pentru actionari.

Internaţionalizare şi concentrare bancară

Sistemele bancare ale ţărilor capitaliste dezvoltate au fost supuse unui puternic proces de schimbare:

- în primul rând, a avut loc un puternic proces de internaţionalizare a sistemelor bancare din ţările dezvoltate. Practicând o politică agresivă de implantare în noi puncte financiare de pe glob, aceste bănci consideră extinderea pe alte pieţe ca parte integrantă a politicii lor de dezvoltare;

- a doua tendinţă este puternicul proces de concentrare a activităţii bancare. Amploarea operaţiunilor derulate, fondurile tot mai mari care sunt solicitate de clienţi, riscurile de insolvabilitate ale debitorilor, cât şi dorinţa de a-şi mări câştigurile şi puterea de penetrare pe alte pieţe şi, în consecinţă, ocuparea unui loc dominant în viaţa valutar-financiară internaţională au determinat accentuarea procesului de unificare a băncilor în monopoluri, consorţii, sindicate sau alianţe