Teoria barierelor la întrare

1. Definirea conceptului de barieră la intrare

Bazele teoriei barierelor la intrare au fost puse în anul 1956 când J. Bain a explicat rolul concurenţei potenţiale şi integrarea jocului concurential, ceea ce a permis evidenţierea de noi maniere de analiză strategică. De asemenea, s-a luat în considerare o nouă dimensiune a concurenţei şi anume concurenţa potenţială. Această teorie cunoaşte două etape în dezvoltarea sa: analiza tradiţională şi teoria jocurilor.

Conceptul de barieră la intrare se referă, într-o măsură mai mare sau mai mică, la capacitatea firmelor de a intra pe piaţă. Din această perspectivă, barierele la intrare caracterizează procesul concurential, ele constituind un câmp de investigaţie deosebit de interesant pentru specialistul în economie industrială, pentru analistul şi gestionarul problemelor pieţei, pentru practician.

Studiul comportamentului consumatorului, cunoaşterea nevoilor sale şi a cererii sale caracteristice, definirea produsului, nu constituie singurii factori care determină firma să decidă, dacă să intre sau nu pe piaţă.

Intrarea pe piaţă nu priveşte numai întreprinderea nouă. întreprinderile care se diversifică, acelea care crează un nou produs sau care caută să cucerească o piaţă străină, sunt confruntate cu aceeaşi problemă.

Barierele de intrare nu sunt de insurmontat, dar „barierele virtuale” de intrare, concretizate prin: „percepţia unui mediu instabil pe piaţă” induc riscul ca investiţia odată făcută să fie blocată, ceea ce descurajează multe iniţiative încă din faşă.

Barierele la intrare presupun existenţa pe piaţă a doi actori

a) Firma deja instalată, care doreşte să se protejeze în faţa potenţialelor firme rivale care au intenţia să intre pe piaţă (FIP);

b) Firma potenţială, care doreşte să intre pe piaţă, încercând să deblocheze barierele protectoare ridicate de firma deja instalată (FPP).

c) Se vorbeşte de bariere la intrare dacă există un ecart pe termen lung între cele două categorii de preţuri. Profiturile firmei instalate vor fi superioare mediei realizate pe piaţă mai puţin perioada ecartului amintit.

Yves Morvan, citindu-1 pe J.Bain, abordează natura barierelor la intrare susţinând că există trei categorii de bariere :

A. Bariere la intrare de natură juridică, concretizate în diverse dispoziţii juridice care protejează firmele instalate împotriva concurenţei potenţiale:

- brevetele;

- concesiunea;

- licenţa;

- exploatarea unui savoir-faire;

- monopolurile legale;

- protecţionismul vamal etc.

B. Bariere la intrare care decurg din condiţiile în care are loc procesul de producţie şi de vânzare:

- avantajele absolute de cost;

- economiile de scară;

- diferenţierea produselor.

C. Bariere la intrare destinate unor strategii de dezvoltare a firmelor instalate, pentru a-şi asigura o protecţie mai mult sau mai puţin puternică:

- presiuni asupra puterii publice pentru promovarea de iniţiative legislative care să protejeze firmele instalate;

- intimidări la adresa concurenţei rivale;

- dezvoltarea politicii de preţ limită;

- menţinerea nivelului ridicat de producţie atins înainte de intrare.

Studiul barierelor la intrare este abordat sub un dublu aspect :

- Din punctul de vedere al firmei, se au în vedere gradul de facilitare a intrării pe piaţă, intensitatea factorilor care pot împiedica intrarea. Se pune în discuţie însăşi existenţa firmei care poate fi influenţată de condiţiile de piaţă. Conceptul de barieră la intrare constituie baza dinamicii concurenţiale care nu permite să evaluăm poziţia firmei pe piaţă. - Din punct de vedere instituţional, funcţionarea mecanismelor pieţei este condiţionată de respectarea unor reguli de joc care formează cadrul legislativ, impus în Europa de Comisia Europeană şi în SUA de Federal Trade Comission. Poziţia dominantă pe piaţă nu trebuie să restricţioneze concurenţa existentă şi potenţială. Aceste instituţii supraveghează comportamentul firmelor dominante şi analizează permanent politicile faţă de concurenţii existenţi şi potenţiali.

Conceptul de barieră la intrare este abordat în contextul globalizării, deoarece mediul concurential este marcat de mondializarea pieţelor care atrage multiplicarea alianţelor de firme, pe de o parte, şi decompartimentarea pieţelor naţionale cu efecte deosebite aspra mecanismelor pieţei pe de altă parte.

Există o multitudine de definiţii date barierelor la intrare, dintre care se remarcă definiţiile autorilor:

Joe S. Bain: Barierele la intrare reprezintă un ansamblu de factori care permit firmelor dintr-un sector să practice preţuri superioare costului mediu minim pe termen lung, fără a atrage noi intrări pe piaţă.

George J. Stigler : Barierele la intrare sunt costuri de producţie pe care firma trebuie să le suporte pentru a intra pe piaţă şi pe care firma existentă pe piaţă nu le ia în seamă.

W.J. Baumol şi R.D. Willig: Barierele la intrare reprezintă un fenomen care impune din partea FIP o cheltuială, dar nu şi din partea FEP.

C. C. Von Weizsăcker : Barierele la intrare sunt costurile de producţie care trebuie suportate de către o firmă care doreşte să intre pe piaţă, costuri pe care firmele existente nu le suportă şi care implică o alterare a procesului de alocare a resurselor din punct de vedere social.

Principalele caracteristici ale acestor patru definiţii date barierelor la intrare se prezintă în tabelul alaturat.