Teoria ciclurilor economice

1. Ciclurile economice. Definiție și faze

Ciclul provine din limba greacă și semnifică un cerc. Ciclul economic reprezintă fluctuațiile periodice ale nivelului activității de afaceri , exprimat prin PIB-ul real.

Ciclicitatea activității economice presupune mișcarea continuă conform unui algoritm determinat: reproducerea permanentă , într-o consecutivitate determinată , a stărilor concrete ale economiei. Ciclicitatea este o forma specifica de evolutie a oricaror activitati economice, care se caracterizeaza prin succesiunea fazelor de progres si expansiune economica cu cele de regres si recesiune. Ciclul economic reprezintă o forma de desfășurare a activității economice cînd economia trece prin mai multe faze și revine la faza inițială.

Fazele ciclului economic :

- Criza - reprezintă un punct de la care încetează creșterea economică și începe recensiunea.

- Recensiunea- costituie faza în care are loc o reducere continuă a activității economice. Se reduc vînzările, scad profiturile și salariile. Un șir de întreprinderi își întrerup cu totul activitatea sau chiar falimentează. Crește numărul șomerilor și scade cursul acțiunilor. Se reduce masa monetară și rata dobînzii.

- Înviorarea - constituie faza în care, pe baza reînoirii capitalului fix și aplicării noilor tehnologii, are loc reluarea procesului de producție și creșterea veniturilor populației și ale întreprinderilor. Acest fapt stimulează cererea agregată . Continuă reducerea ratei dobînzii și întreprinderil e sunt încurajate să investească mai mult, creîndu-se condiții pentru noua expansiune economică.

- Expansiunea - este faza ciclului economic în care are loc creșterea cu ritmuri importante a produslui național, a cererii de forța de muncă, a veniturilor populației și ale ntreprinderilor. Însă anticipînd o creștere a cererii și a veniturilor, întreprinderile vor investi pentru anumite limite raționale, vor desfășura o activitate economic exagerată, încălcînd echilibrul și împingînd economia spre o nouă criză.

Mișcările ascendente și descendente ale producției, inflației, ratelor dobînzii și ocupației formează ciclul economic care caracterizează toate economiile de piață. Asemenea fluctuații s-au manifestat pregnant de la începutul secolului al XIX-lea, iar prin cercetarea lor s-a desprins concluzia că alternanța perioadelor de expansiune și contracție a afacerilor, a activității economice în general, se derulează în timp cu o anumită regularitate.

Aprofundarea cunoașterii mecanismelor economice a stimulat competiția dintre școlile de gîndire economică referitor la explicațiile și cauzele ciclului economic. Un fenomen atît de complex precum ciclul economic care afectează și influențează toate aspectele sistemului economic nu poate fi rezultatul unei cauze unice. Experiența crizelor economice, ca fază descendetă a ciclului a creat mutații fundamentale în planul politic, al ideilor și mai ales în sfera curentelor de gîndire economică. Depresiunea, generatoare de șomaj și sărăcie a întărit afirmația lui Kalecki că perioadele de criză orientează populația spre doua extreme, fie spre sorginte naționalistă, fie de orientare socialistă. În acest sens criza economică din 1992-1993 a permis lui Hitler sa preia puterea în Germania, a consolidat puterea militară în Japonia și a facilitat ascensiunea comunismului in Cehia. În lumea ideilor depresiunea a zdruncinat credința societății capitaliste în infaibilitatea economiei de piață, prezentînd-o ca pe un sistem instabil, ci mecanisme interne generatoare de crize. Marile crize au provocat o reînoire a politicilor economice și o justificare atrăgătoare pentru intervenția guvernamentală extinsă. Aceste schmbări, consideră Milton Friedman, rezultă dintr-o greșeală înțelegere a ceea ce s-a întimplat de fapt. Vina nu este a întreprinderii private ci mai degrabă a slăbiciunii guvernului intr-un domeniu în care și-a asumat răspunderea.

Complexitatea fenomenului și implicațiile profunde pe care oscilațiile economice le provoacă în macrosistem justifică activitatea prolifică în explicarea ciclicității a marilor curente de gindire economică. Unele dintre ele au rămas într-un con de umbră a temporalității, altele ancorate în realism continuă să fundamenteze doctrinar politicile economice contemporane.

Convulsiile sistemului economic nu sunt specifice doar perioadei moderne a capitalismului. Însă credința neîndoielnică a fondatorilor liberalismului economic în virtuțile “laisse-faire-ului” justifică opinia lor unanimă că o criză de supraproducție generală i prelungită este imposibilă în sistemul capitalist liberal. Dezechilibrele economice erau lăsate în seama jocului liber al pieței.

2. Tipologia ciclurilor economice

După manifestarea în timp, în literatura de specialitate, ciclurile economice sunt clasificate în trei tipuri, care se întrepătrund și, pînă la un anumit punct, se suprapun:

1. ciclurile lungi (seculare)

2. ciclurile medii (decenale)

3. ciclurile mici (scurte).

Ciclurile economice lungi (seculare), cunoscute și sub denumirea de cicluri Kondratiev (după numele economistului rus care le-a studiat primul), surprind comportamentul sau evoluția normală a afacerilor în ansamblul unei perioade de 50 - 60 de ani. Aceste cicluri reflectă tipul dezvoltării economice în decursul unei perioade îndelungate, în care se afirmă și apoi decade un anumit mod tehnic de producție (acesta desemnează nivelul calitativ și caracteristicile de ansamblu ale factorilor de producție, atât ale celor clasici, cât și ale neofactorilor). Un ciclu economic secular corespunde revoluțiilor tehnologice, adică inovațiilor tehnologice majore .