Teoria consumatorului

Capitolul 1. Utilitate economică. Delimitări conceptuale

Microeconomia studiaza comportamentul individual al agenţilor economici si agregarea actiunii acestora in diferice contexte instituţionale. In general, microeconomia face distinctie intre doua mari categorii de actori individuali: consumatorii si producatorii.

Un consummator este un agent economic (de exemplu o persoana sau o familie) care urmareste achizitionarea si folosirea unor bunuri pentru satisfacerea nevoilor sale si pune la dispozitia firmelor resursele de care dispune (timpul disponibil de munca, pamântul, talentul, economiile anterioare etc). Actul de consum nu este altceva decat alegerea unui bun sau a unei combinaţii de bunuri, dintre cele accesibile la un moment dat. Accesibilitatea este restrictionata de doua tiputi de constrangeri: pe de o parte, sunt restricţiile de natura psihica si biologica si, pe de alta parte restricţiile de natura economica. Din punct de vedere psihic si sau biologic, supravietuirea este conditionata de consumul anumitor bunuri iar consumul respective nu poate depasi anumite limite. Din punct de vedere economic, suma cheltuielilor generate de achizitionarea bunurilor nu poate depaşi bugetul disponibil.

In explicarea comportamentului consumatorilor, economia politica (microeconomia) se bazează pe premisa fundamentala potrivit careia oamenii tind sa aleaga acele bunuri care au pentru ei valoarea cea mai mare, daca bugetul disponibil le permite această alegere. Cu alte cuvinte, consumatorul raţional va incerca sa obţină o satisfacţie cât mai mare, pornind de la resursele (bugetul) de care dispune. In consecinţa, studiul comportamentului consumatorului presupune trei etape principale:

• Analiza modului de formare a preferinţelor de consum (teoria utitlitaţii), adica descrierea motivaţiei pentru care oamenii preferă un anumit bun (sau o combinaţie de bunuri);

• Analiza modului in care natura limitata a resurselor de care dispun consumatorii le influenţeaza decizia de consum (restricţia bugetara);

• Studiul modalitaţii de combinare a preferinţelor cu disponibilităţile bugetare pentru determinarea posibilităţilor de maximizare sub restricţii a satisfacţiei consumatorului.

1.1. Teoria utilităţii

In accepţiunea mdernă, conceptul de utilitate a fost introdus in teoria sociala de Jeremy Bentham (1748-1831). Potrivit lui Bentham, utilitatea este “proprietatea unui obiect.de a produce plăcerea, binele sau fericirea.ori de a preveni durerea, răul sau nefericirea”. In abordarea actuala, spunem că un bun economic este util atunci cand consumul din bunul respectic ofera o satisfacţie. Utilitatea se defineşte ca fiind masură în care bunurile sunt apreciate de consummator (gradul în care oferă satisfacţie).

Folosind aceste noţiuni, afirmaţia potrivit careia consumatorii aleg acele bunuri care le oferă cea mai mare satisfacţie este echivalentă că oamenii, prin structura de consum selectată, urmăresc să îşi maximizeze utitlitatea.

1.2. Preferinţele consumatorului

Presupunem ca un consummator poate să alegă între mai multe produse disponibile pe piaţă si că intotdeauna alege acele bunuri (sau acea combinaţie de bunuri) care îi oferă cea mai mare satisfacţie (ipoteza de raţionalitate). In sens economic, un produs (bun economic) reprezinta fie un obiect material, fie un serviciu, dacă cest bun este necesar si consumul poate produce o satisfacţie. Bunurile sunt definite prin caracteristicile acestora, locul si data la care sunt disponibile. În consecinţa, “doua bunuri care sunt identice dar sunt situate in locuri diferite sunt considerate diferite, din punct de vedere economic. la fel ca doua bunuri identice, situate in acelaşi loc, dar in momente diferite de timp”. Caracteristicile bunurilor sunt, pe de o parte tehnologice şi pe de altă parte economice. Caracteristicile economice se referă, in special la proprietăţile legate de dobândirea bunului si de rivalitatea in consum.