Cuprins
- Capitolul 1
- DEZVOLTAREA ECONOMICĂ – delimitări conceptuale . 4
- Capitolul 2
- NOUA TEORIE A CREŞTERII – TEORIA CREŞTERII ENDOGENE . 7
- 2.1. Noţiuni preliminare . 7
- 2.2. Modelul creşterii economice endogene . 8
- CONCLUZII cu privire la modelul creşterii endogene . 12
- Bibliografie . 13
Extras din referat
1. DEZVOLTAREA ECONOMICĂ – delimitări conceptuale
În economie, termenul “dezvoltare” este utilizat în mod obişnuit pentru a denumi procesul creşterii economice în venit «per capita» (pe locuitor) şi schimbările fundamentale în structura economică prin care este generată creşterea .
O definiţie mai integratoare este cea oferită de François Perroux: dezvoltarea este combinaţia schimbărilor mentale şi sociale ale unei populaţii care o fac aptă să-şi asigure creşterea, cumulativă şi durabilă, a produsului său real global .
Unii economişti identifică dezvoltarea şi creşterea economică, denumind prin aceste concepte un proces de sporire a venitului naţional, pe total sau pe locuitor, eventual însoţit de transformări structurale, ca o tendinţă fermă şi de lungă durată . Există şi puncte de vedere conform cărora creşterea şi dezvoltarea economică echivalează cu sporirea capacităţilor de producţie, a volumului producţiei sau a potenţialului economic .
În manualele universitare mai recente se face o distincţie clară între cele două concepte. Cei mai mulţi economişti consideră că dezvoltarea implică şi creşterea economică . Astfel, creşterea economică poate fi definită ca o majorare a capitalului de producţie a unei ţări, identificată prin creşterea susţinută a venitului naţional real în decursul mai multor ani . De asemenea, creşterea economică reprezintă expansiunea producţiei sau a P.I.B. potenţial al unei ţări .
În general prin creştere economică se înţelege sporirea produsului naţional real global şi pe locuitor al unei ţări, realizată pe termen lung. Dezvoltarea reprezintă procesul complex al creşterii producţiei naţionale pe locuitor, în condiţiile unor schimbări structurale majore vizând producţia, infrastructura, realocarea resurselor între sectoare, cât şi domeniul instituţional, cultural, mental.
Dezvoltarea presupune, deci, un ansamblu de transformări care modifică comportamentele, integrează progresele cunoaşterii, ameliorările aduse calificării forţei de muncă, cunoştinţele industriale, influenţând anticipările şi stimulând acumularea. Ea este un proces complex, în care aspectele economice se îmbină cu cele sociologice, psihologice şi politice ale vieţii omului şi societăţii. Dezvoltarea depăşeşte cu mult simpla performanţă economică, neconfundându-se cu creşterea economică definitǎ doar ca o sporire cantitativă a venitului global sau pe locuitor. Fiind un proces de acumulare ireversibil şi secular, dezvoltarea include nu numai fazele de creştere economicǎ, ci şi cele de crizǎ.
„Dezvoltarea economică implică procesul de dezvoltare şi menţinere a unor medii economice, sociale şi politice adecvate, care fac posibilă realizarea unei creşterii economice echilibrate, care la rândul său are ca scop creşterea bunăstării generale a comunităţii” .
Chiar dacă la prima vedere definiţia pare simplă, o examinare mai atentă a fiecărei părţi componente ne poate da o ideee despre cât de complexă este problema dezvoltării economice.
Dezvoltarea economică este un proces. Asta pune în evidenţă faptul că dezvoltarea economică este o succesiune de paşi înterdependenţi care duc la crearea rezultatului dorit. De exemplu o comunitate poate identifica nevoia de diversificare a economiei. Prezentat ca proces (aproape ca un proiect) dezvoltarea ar trebui să se desfăşoare în următorii paşi: trebuie identificate posibilităţile în care nevoia poate fi acoperită, trebuie aleasă metoda care va fi folosită în satisfacerea nevoii având în vedere resursele disponibile, trebuie dezvoltat un plan cu scopuri şi obiective măsurabile, şi la urmă trebuie evaluate rezultatele. Procesul implică şi evaluarea intermediară pentru a permite comunităţii să facă ajustările necesare şi să optimizeze utilizarea resurselor pentru îndeplinirea scopului final.
Comunitatea trebuie să determine ceea ce consideră ca fiind un mediu adecvat pe care doreşte să il creeze sau să il menţină. Caracteristicile populaţiei, resursele şi nevoile, dar şi dorinţele rezidenţilor vor influenţa tipurile de activitate economică care vor fi acceptate în cadrul comunităţii. Compatibilitatea activităţiilor cu aceste nevoi şi cu mediul existent vor avea un impact important asupra succesului final.
Creşterea economică echilibrată reprezintă un factor important pentru comunitate. Dacă economia unei comunităţi este foarte dependentă doar de un tip de industrie, ea va simţi din plin efectele ciclice de avânt si recesiune a industriei respective. Lucrând în direcţia diversificării industriilor atrase către comunitate, acest ciclu nu mai este aşa de pregnant. Prin acestă diversificare influenţa unui eveniment singular dintr-o piaţă sau dintr-o industrie asupra economiei locale poate fi mai puţin dramatică.
Fiecare comunitate defineşte bunăstarea în mod diferit. De multe ori ea este determinată doar în termeni financiari. Estimarea bunăstării poate sau nu să includă crearea locurilor de muncă, bogăţia personală a indivizior, venitul ce le rămâne după acoperirea nevoilor de bază, veniturile comunităţii de pe urma impozitelor colectate, reţeaua de instituţii educaţionale şi de sănătate, calitatea mediului încojurător, indicatori legaţi de coeziunea socială cum ar fi rata scăzută a criminalităţii sau a divorţurilor, etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Teoria Cresterii Endogene.doc