Teoria pieței libere - Andrew Schotter

I. Argumentul pietei libere

Andrew Schotter porneste de la premisa ca argumentul pietei libere este caracterizat de cateva atribute, printre care acela ca argumenutul este intotdeauna individulal, ceea ce inseamna “ca orice actiune sociala trebuie sa fie sanctionata de vointa indivizilor rationali care compun societatea”. (1)

O prima ipoteza ce are in vedere argumentul pietei libere, este aceea a rationalitatii, care la randul ei are doua componente: maximizarea utilitatii si egoismul. Ideea rationalitatii si a egismului sunt preluate de la Adam Smith care stabilea ca “nimic in afara egosimului nu este necesar pentru casocietatea sa obtina rezultate sociale optime”(2).

De asemenea argumentul pietei libere este: utilitarian (standardul utilitarian, presupunand in cazul intensitatii preferintelor insumarea acestora) sau paretian (standardul paretian presupune selectionarea alternativei aleasa in unanimitate de intreaga socitate). Rationamentele utilitariene implica problema compararii nivelelor de satisfactie ale indivizilor. In aceste sens apare criteriul paretian propus de Vilfredo Pareto ca metoda de rezolvare a problemei utiliatariene, care permite identificare rezultatelor sociale si deciile care le determina fara a mai fi nevoie de compararea interpersonala a utilitatii.

O alta trasatura a argumentului pietei libere este argumentul orintarii prin proces si cel al orintarii prin starea finala, preluate de la Robert Nozick. Orientarea de proces are in vedere procesul institutional prin care sunt obtinnute rezultatele unor institutii.

“Ipoteza credintei in laissez-faire-ul mainii invizibile” afirma ca bunastarea societatii va creste daca indivizii sunt lasati sa schimbe bunurile in mod liber.

Ultima ipoteza a argumentului pietei libere este aceea a dilemei echitate- eficienta, intrucat echitatea de cele mai multe ori vine in contradictie cu eficienta si stabilizarea.

II. Critica standard a argumentului pietei libere

O prima critica este adusa individualismului care “demonstreaza ca deciziile sociale bazate doar pe preferintele individuale nu pot fi rationale deoarece in general nu exista mecanism de vot constent care sa transforme preferintele individului in preferinte sociale”(3). Aceasta critica este sustinuta de Kanneth Arrow in lucrarea sa “Alegerea individuala si valoarea sociala”. Solutia acestei probleme o reprezinta folosirea regulii majoritatii (dar si aceasta pare sa dea gres uneori).

O alta critica este adusa utilitarismului, intrucat calculele au la baza cunoasterea intensitatii preferintelelor individuale, care pot fi determinate doar prin declaratii personale si care pot fi declarate in mod voit false. De asemenea utilitarismul nu permite societatii sa evalueze meritele surselor de placere sau de neplacere. Tot aici mai poate fi inclusa si problema lipsei de legatura cu problemele distributiei (spre exemplu verificarea unei distributii egale a venitului).

(1)- Schotter, Andrew – Teoria pietei libere, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996

(2)- idem, op.cit

Etica paretiana, utilizata in scopul ocolirii unor probleme aduse de aplicarea eticii utilitariene, presupune ca fiecare individ din societate trebuie sa fie de acord cu decizia sociala inainte ca aceasta sa fie luata. Dar si aici apare problema evidentiata de Amartya Sen si anume: insistenta asupra rezultatelor optime poate fi inconsistenta cu respectarea drepturilor individuale.

O alta critica este adresata ipotezei credintei in laissez-faire-ul mainii invizibile, intrucat imprejurarile in care teorema mainii invizibile este adevarata, sunt extrem de restrictive. Aici intervine problema externalitatilor in economie astfel incat utilitatea resimtita de un consumator sa fie independenta de utilitatea bunurilor consumate de altii, respectiv costul de productie al unei firme sa trebuie sa fie independent de cel al altor firme. De aici se desprinde ideea ca externalitatile « invadeaza teorema mainii invizibile » intrucat ea nu garanteaza ca rezultatul determinat este pareto-optimal.

In cazul compromisului dintre echitate si eficienta se aduc doua critici : in primul rand echitatea este o conditie necesara pentru eficienta, iar in al doilea rand daca am fi nevoiti sa alegem dintre cele doua, atunci alegerea ar trebui sa fie in favoarea echitatii.

Ipoteza rationalitatii este combatuta de reprezentatii scolii de la Carnegie- Mellon care considera ca agentii economici sunt rationali, dar limitati (stabilesc scopuri realizabile pentru ei insisi care sunt mai de graba satisfacatoare decat maximale).

III. De ce sunt pietele libere asa de bune ?

O caracteristica fundamentala a argumentului pietei libere este ipoteza conform careia « piata, prin ea insasi, va genera rezultate sociale dezirabile » ipoteza sustinuta de teorema mainii invizibile (sau teorema fundamentala a teoriei economice a bunastarii).

Pentru a ilustra avantajele organizarii de piata a societatii Andrew

Schotter porneste prin prezentarea a doua anecdote. In primul exemplu se rezolva problema organizarii unui turneu eliminatoriu de tenis cu cel mai mic efort de catre organizator avand incredere in egoismul participantilor, fiind garantata astfel luarea celei mai bune decizii. Este adoptata deci politica laissez-faire-ului. In cazul pietei libere, preferintele individuale pot fi exprimate prin licitarea resurselor dinspre utilizari mai putin preferate spre utilizari mai preferate.

Cea de-a doua anecdota are in vedere maximizarea volumului informatiei transmise de catre profesor, elevilor. Acest lucru se realizeaza prin licitarea locurilor si sacrificarea monedei care ar putea fi cheltuita in orice alt mod, astfel studentii interesati de invatatura vor fi repartizati in fata, iar cei care nu sunt vor fi repartizati in spate. Piata este cea care va evidentia informatiile de care este nevoie pentru repartizarea corecta a studentilor.

IV. Rationalitatea si esecul pietei

- Pornind de la premisa “cine traieste prin rationalitate, prin rationalitate va muri” este evidentiata rationalitatea individuala care deseori duce la distrugerea optimizarii rezultatelor pietei. Pentru a ilustra acest lucru este prezentata dilema prizonierului :

Dilema prizonierului, consta in decizia pe care acesta trebuie sa o ia, in cazul in care acesta este rational si interesat de minimizarea numarului de ani de inchisoare. In aceasta situatie mana invizibila a maximizarii individuale da gres, intrucat ambii talhari vor fi dezavantajati daca vor actiona intr-un mod non-rational.