Teoriile lui Wassily Leontief

WASSILY LEONTIEF

Economist de origine rusa, s-a nascut la 5 august 1906, la Sankt-Petersburg, in familia profesorului de economie Vasili Leontiev si al Eugeniei(n.Beccher). Dupa prabusirea sistemului sovietic, Leontief a aflat spre amuzamentul sau ca a fost nascut un an mai devreme, in 1905. Data decesului sau nu este controversata: Wassily Leontief a murit pe 5 februarie 1999 in Centrul Medical Univresitar din New York. Deci a trait 93 de ani. Leontief nu numai ca a traversat secolul XX, dar a fost si unul din marii economisti creativi ai acestui secol. El a fost primul care a folosit conceptul de sistem economic ca o ansamblare de munca cu parti implicate, in care fiecare parte are locul ei. Modelul lui de economie este un bun intrument care i-a permis sa o stapaneasca, sa o examineze si sa inteleaga cum functioneaza. El a subliniat ca Micro- si Macroeconomia sunt descrieri diferite ale aceluiasi sistem, diferite parti din care sunt studiate pe specializari domenii cum ar fi cresterea economica, spatiul si mediul economic si economia monetara. Reprezentarea lui despre economie ca un complex cu multe dimensiuni, ne da posibilitatea de a interpela toate acestea, de a uni teoria absoluta cu problemele politice si de a pune in legatura informatiile microeconomice cu statisticile nationale. Inventia lui Leontief despre analiza INPUT – OUTPUT a usurat atat contabilitatea nationala cat si analiza echilibrata aplicata.

A studiat la Universitatea de Stat din Petrograd economia, sociologia si filozofia (1921-1925). In 1925 se stabileste in Germania, unde isi continua studiile la Universitatea din Berlin obtinand titlul de doctor in economie(1928). In anii 1927-1928 lucreaza cercetator la Institutul de Economie Agrara din Kiel. In 1930 Guvernul Chinei l-a invitat in calitate de consilier economic la Ministerul Cailor Ferate, iar in 1931 este invitat in SUA. La inceput activeaza cerecetator la Biroul National de cercetari economice din New York, apoi ca profesor la Universitatea Harvard si la Universitatea din New York, in 1946, profesor titular. In 1948 i s-a incredintat sa organizeze Centrul de analiza economica al Universitatii Harvard pentru realizarea proiectului input-output(balanta interramurala), propus de el. Aici a activat pana la inchiderea Centrului(1973). Tot la Harvard a executat functia de sef al catedrei de economie politica(1953-1975). Dupa 1975 a detinut functia de de director al Insitutului de investigatii economice din New York, pana la sfarsitul vietii.

Cercetarile stiintifice le incepe in anii de studentie, la Petersburg. Prima publicatie stiintifica o face in Germania, in 1925 - o recenzie, care contine analiza economiei nationale a URSS.

Studiind cele mai importante probleme – cheie: legea cererii si ofertei si elasticitatea empirica a acestora; diviziunea muncii; concentrarea si diferentierea industriala – a creat metoda de analiza economica, bazata pe ecuatiile economice cu curbe indiferente pentru studierea si pronosticarea conjuncturii comertului international. Aceasta metoda este utilizata si astazi de toti economistii lumii.

Cea mai mare realizare a sa este analiza interedependentelor din cadrul sistemului economic, indeosebi din sistemul productiei materiale, pe baza unei tehnici pe care a numit-o analiza input-output (intrari-iesiri). Pentru elaborarea acestui model si pentru fundamentarea metodei aplicarii acestuia la studierea si solutionarea unor probleme economice importante, in 1973 i s-a acordat Premiul Nobel pentru economie.

Modelul input-output este astfel conceput pentru a se intelege mecanismele interne ale unei economii, dar si pentru a se fundamenta o politica economica coerenta, respectiv, pentru a elabora un plan de dezvoltare economica.

Are, de asemenea, contributii si la dezvoltarea comertului extern. Calculand cantitatea de factori de productie atrasi si utilizati pentru bunurile exportate si importate, a ajuns la concluzia ca tara cea mai bogata in capital (SUA) exporta bunuri care incorporeaza mai multa munca decat capital. Aceasta descoperire a fost numita paradoxul Leontief. Contributiile sale la dezvoltarea programarii liniare si la fundamentarea aplicarii acestei metode la rezolvarea unor probleme macroeconomice complexe au intrat in circuitul de idei economice si de metode de analiza pe plan mondial.

Cunostintele sale au fost solicitate de presedintele american, F.D. Roosevelt, care i-a propus sa conduca Biroul Central de Statistica al SUA in conditii extremale: a adus servicii valoroase in victoria asupra fascismului, a prognosticat situatia somajului si dezvoltarii economiei SUA in ajunul celui de-al doilea razboi mondial, iar in 1947 a creat un model de plasare a fortei de munca si a punctat aspectele dezvoltarii economice a SUA dupa razboi.

La solicitarea guvernelor Italiei, Norvegiei si Japoniei a efectuat analiza economica a acestor tari si a oferit recomandari practice de crestere economica. Pentru guvernele Spaniei si Marocului a facut calculele economice privind argumentarea constructiei tunelului pe langa Gibraltar ori a podului aerian deasupra acestei stramtori.