Tinerii pe piața muncii

Factorul muncă se asigură de pe piaţa muncii care funcţionează in fiecare ţară si pe plan mondial. Piaţa muncii se bazează pe întâlnirea cererii si ofertei de muncă. Orice activitate generează nevoie de muncă. Condiţia esenţială pentru ca nevoia de muncă să fie considerată cerere de muncă este remunerarea sau salarizarea muncii. De aceea, în cererea de muncă nu se includ muncile femeilor, casnice, nici cele ale militarilor în termen, studenţilor sau elevilor.

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salarială care se formează la un moment dat intr-o economie de piaţă.

Cererea se exprima prin intermediul numărului de locuri de muncă.

Satisfacerea nevoii de muncă se realizează pe seama utilizării disponibilitătiilor de muncă existente în societate, adică a volumului de muncă ce poate fi depus de populaţia aptă de muncă a tării respective, în perioada dată.

Oferta de muncă este reprezentată de disponibilităţile de muncă salariată. Ea este formată din munca pe care o pot depune membrii societăţii în condiţii exprimându-se prin numărul celor apţi de muncă sau populaţia activă disponibilă din care se scad femeile casnice, studenţii, militarii în termen si cei care nu doresc sa se angajeze.

Piaţa muncii ca expresie a raportului dintre cerere si oferta se desfăşoară în două trepte. Prima se manifestă pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere si ofertă, determinate de particularităţile tehnico-economice ale activităţiilor. În cadrul acestei faze, se formează condiţiile generale de angajare a salariaţilor, se conturează principiile care acţionează la stabilirea salariilor si o anumita tendinţa de stabilire a salariilor la nivel înalt sau scăzut. A doua faza reprezintă o continuare a celei dinâi si consta în întâlnirea cererii cu oferta de munca, în funcţie de condiţiile concrete ale firmei si salariaţilor ei. Cererea se dimensionează, ca volum si structura, pe baza contractelor si a altor angajamente asumate de firma, iar oferta se delimitează si ea de la programul de munca, numărul de ore suplimentare pe care salariaţii accepta sa le efectueze sau nu, în funcţie de nevoile si aspiraţiile lor, de situaţia sociala si economica la momentul respectiv.