Tipuri ale economiei de piață

CAPITOLUL 1

ECONOMIA DE PIAŢĂ

Economia de piaţă reprezintă acel mod de organizare şi funcţionare a activităţii economice în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în producerea diferitelor bunuri şi servicii, a metodelor de organizare şi combinare a factorilor de producţie, persoanele şi categoriile de persoane care au acces la rezultatele producţiei prin dinamica preţurilor.

Economia de piaţă este cea în care domină forţele pieţei.Aceasta înseamnă că aplicarea comportamentului individual autointeresat, prin forţele ofertei şi ale cererii, hotărăşte preţul şi alocarea resurselor

În economie, resursele( uneori numite şi factori de producţie) sunt considerate forţa de muncă( lucrătorii), capitalul(maşini, fabrici,ş.a.) şi pământul (care include de asemenea resurse naturale precum lâna, petrolul şi cărbunele). Într-o piaţă liberă acestea, şi toate bunurile şi serviciile pe care le produc, sunt alocate prin cerere şi ofertă.

Economia de piaţă complet liberă este adesea vazută ca fiind opusul unei economiei socialiste – adică, una în care toate resursele, bunurile şi serviciile sunt alocate de o autoritate centrală, de obicei Guvernul sau Statul.

Economie de piaţă este uneori denumită economie capitalistă sau economie de liberă întreprindere.

1.1 Virtuţile economiei de piaţă

Economia de piaţă este sistemul social al diviziunii muncii bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie.

Este un sistem cooperativ în care fiecare individ se integrează din şi în vederea propriului interes. Statul nu intervine în acţiunile ce fac obiectul pieţei. În viziunea lui Mises, virtuţile economiei de piaţă sunt:

1. se sprijină pe proprietatea privată ;

2. suveranitatea consumatorului (esenţa capitalismului este dată de punerea producţiei economice la dispoziţia consumatorului);

3. capitalismul, prin sistemul concurenţei sociale îşi asigură proprii stimului (concurenţa catalactică);

4. aşează libertatea la baza edificiului economic şi social (individul este în măsură să aleagă felul în care doreşte să se integreze în ansamblul societaţii, libertatea economică include şi libertatea de a greşi);

5. face din profit şi urmărirea acestuia de intreprinzător o forţa motrică perpetuă;

6. îşi asigură dinamica şi vitalitatea printr-un permanent proces de selecţie.

Piaţa nu înseamna un loc, ci “un proces, modul în care, prin vanzare şi cumpărare, prin producţie şi consum, indivizii contribuie la mersul de ansamblu al societăţii” (Ludwig von Mises, "Capitalismul şi dusmanii săi")

1.2 Caracteristici

Prin definiţie, economia de piaţă complet liberă are câteva carcateristici principale:

• în primul rând, toţi consumatorii şi proprietarii factorilor de producţie(adică deţinătorii de pământ, forţa de muncă şi capital) sunt motivate exclusiv prin auto-interes. De exemplu, câd iau decizii, consumatorii caută ca nevoile lor să fie satisfăcute la maximum. Producătorii, în acelaşi timp, caută să îşi mărească profiturile iar proprietarii de pământuri, forţă de muncă şi capital(deţinătorii de terenuri, lucrătorii, oamenii de afaceri, etc.) caută să îşi mărească chiriile, salariile, dobânzile şi profiturile;

• în al doilea rând, factorii de producţie se află în proprietatea unor indivizi, firme şi organizaţii particulare, şi nu sunt deţinute de către Guvern sau de către Stat (aşa cum se întâmplă în economia cu planificare centrală);

• în al treilea rând, indivizii nsunt liberi să îşi înfiinţeze propriile afaceri, să vânda orice doresc. În acelaşi timp, consumatorii sunt liberi să îşi folosească banii pentru a cumpăra orice doresc.

• Ce-a de-a patra caracteristică este că pe piaţă există concurenţă. Aceasta înseamnă că producătorii trebuie să concureze pentru cheltuielile pe care le fac consumatorii cu bunurile şi serviciile.Lucrătorii trebuie să concureze pentru cheltuielile producătorilor cu salariile

• Ultima caracteristică este cea că nu exintă un corp central care alocă resursele; luarea deciziilor este descentralizată şi resursele sunt alocate prin mecanismul pieţei.

Polonia s-a numărat printer primele ţări din Europa de Est care au lansat un program radical de reformă economică în 1990. Multe dintre reformele economice întreprinse în Polonia şi Ungaria, în Republica Cehă şi mai recent, în fosta Uniune Sovietică, arată tendinţa de depărtare, de planificare centrală, spre condiţiile de piaţă liberă. Mai exact, a avut loc restructurarea industriei, firmele deţinute în trecut de stat fiind privatizate. În plus, concurenţa, întreprinderea privată şi anteprenoriatul sunt încurajate mai mult ca niciodată.

Bunurile şi serviciile produse şi oferite într-o economie de piaţă sunt hotărâte de ceea ce este cel mai profitabil de produs sau de oferit. Aceasta contrastează cu econimia socialistă sau planificată central, în care Guvernul decide ce trebuie să producă economia pentru a satisface nevoile ţării; apoi el alocă resursele necesare pentru producţia produsului economic respectiv.

Să luăm, spre exemplu, cazul unui producător de încălţăminte, care operează într-o economie de piaţă. Să presupunem că firma produce 10.000 de perechi de pantofi pe an. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru ca firma să îşi acopere toate costurile, producătorul ori să vândă mai mulţi pantofi, ori să vândă acelaşi număr de pantofi, dar la un preţ mai mare. Cei care şi-au investit banii în firma de încălţăminte îşi vor pierde încrederea în afacere în cazul în care ea va continua să înregistreze pierderi. Ei ar putea să decidă să îşi mute banii în firme sau industrii mai profitabile.

Dacă firma de încălţăminte nu poate să îşi mărească eficienţa şi/sau vânzarile, ea va ieşi în cele din urmă de pe piaţă. De aceea, într-o economie de piaţă pantofii sunt oferiţi doar în cazul în care este profitabil o firmă să îi ofere.

Alocarea

Spre deosebire de aceasta, într-o economie socialistă, agenţia de planificare poate să hotărască că firma în cauză trebuie să producă 10.000 de pantofi pe an. Resursele necesare (forta de muncă, aparatura, piele etc.) ar fi stabilite si alocate firmei. În acest caz pantofii sunt oferiţi pe piaţa indiferent dacă vânzările acoperă costurile sau nu.

Într-o economie de piaţă, mecanismul pieţei încurajează firmele să producă bunuri utilizând cele mai eficiente metode disponibile.