Tipuri de Politici Sociale Practicate în Țările UE

TIPURI DE POLITICI SOCIALE

PRACTICATE ÎN TARILE UE

Politicile sociale si ocuparea fortei de munca acopera domenii vaste, dar strâns legate între ele. Dintre aceste domenii se pot mentiona : legislatia muncii si conditiile de lucru, egalitatea de sanse între barbati si femei, protectia sociala, protectia muncii, eliminarea excluderii sociale si lupta împotriva discriminarii, crearea unui sistem de dialog social functional atât la nivel de întreprindere, de ramura, national, cât si comunitar, care sa asigure consultarea partenerilor sociali în luarea celor mai importante decizii economico-sociale.

Implementarea politicilor în fiecare domeniu este însotita de programe specifice, planuri de actiune si masuri ce sunt luate pentru punerea în practica a acestor politici.

Preocuparile pentru politica sociala au existat începând cu Tratatul privind constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui sî Otelului (1951), dar într-o perioada relativ lunga globalizarea politicilor sociale nu este suficient de avansata, exista acorduri internationale privitoare la anumite domenii precum protectia copilului, drepturile refugiatilor care completeaza masurile de protectie sociala nationala. În acest program sunt implicate diferite organizatii politice ( Uniuniea Europeana care aloca 10% din buget Fondului Social European) si organizatii neguvernamentale cu acoperire internationala (Salvati Copiii). Totusi înca nu se poate vorbi de un sistem global de protectie sociala a indivizilor. De asemenea, procesul de armonizare a modelelor de politica sociala, chiar între statele Uniunii Europene este anevoios atât datorita diferentelor dintre ele, cât si datorita intereselor nationale. Aceste diferente se refera la:

- ponderea cheltuielilor sociale în PIB;

- drepturile sociale;

- raportul dintre sectorul public si cel privat în asigurarea bunastarii.

Temeiul juridic al definirii si aplicarii politicii sociale se regaseste în dispozitiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana referitoare la asigurarea liberei circulatii a persoanelor si dreptul de stabilire în contextul pietei unice.

Prin adoptarea, în 1992, odata cu Tratatul de la Maastricht, a Protocolului privind politica sociala (anexat Tratatului instituind Comunitatea Europeana), statele membre si-au exprimat dorinta ca Uniunea sa continue eforturile în domeniu. Mai mult, conform protocolului, Uniunea putea „recurge la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de Tratat în scopul adoptarii actelor si deciziilor necesare pentru a pune în practica acest acord”. În urma intrarii în vigoare în 1999 a Tratatului de la Amsterdam, Protocolul privind politica sociala a fost încorporat în Tratatul instituind Comunitatea Europeana.

Ca urmare a acestor modificari, în prezent, baza legala a politicii sociale europene se regaseste în Tratatul instituind Comunitatea Europeana, în primul rând sub forma unor dispozitii cu caracter de principiu si „orizontal” – trebuind sa fie respectate de oricare din celelalte politici comunitare si de actele normative care le materializeaza. Ele sunt completate de dispozitii speciale privind politica sociala.

La nivelul Comunitatii, Comisia Europeana are sarcina de a promova consultarile cu patronatele si sindicatele si sa ia masurile considerate necesare pentru facilitarea dialogului prin acordarea unui sprijin echilibrat partilor.

Politica sociala se numara printre competentele partajate între statele membre si Uniune, în unele dintre componentele acesteia, Uniunea fiind chemata sa asigure numai o coordonare a politicilor nationale, în timp ce în altele poate initia masuri ale caror modalitati de aplicare concrete sunt lasate în seama statelor membre. Carta Sociala Europeana (atât în forma sa initiala, semnata la Torino în 1961, cât si în cea revizuita în 1996), Cartea Alba „Politica Sociala Europeana” (1993), precum si „Carta comunitara privind drepturile sociale fundamentale” (1989) au stabilit obiectivele politicii sociale. Obiectivele se refera la:

- promovarea ocuparii fortei de munca;

- îmbunatatirea conditiilor de viata si de munca;

- protectie sociala corespunzatoare;

- asigurarea unui dialog între angajati si angajatori;

- dezvoltarea resurselor umane în vederea obtinerii si mentinerii unei rate înalte de ocupare a fortei de munca;

- combaterea excluderii sociale.

Obiectivul referitor la obtinerea si mentinerea unei rate înalte de ocupare a fortei de munca se va face fara subminarea concurentei. Pentru atingerea acestui obiectiv, Comunitatea si statele membre au dezvoltat Strategia europeana de ocupare a fortei de munca, strategie axata pe urmatoarele linii directoare:

- masuri si actiuni de ocupare a fortei de munca;

- spirit antreprenorial;

- adaptabilitate;

- sanse egale.

Adoptarea directivelor se face de catre Consiliu în procedura de codecizie cu Parlamentul European, dupa consultarea prealabila a Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor în domenii ca: sanatate si securitate în munca, conditii de munca, integrarea persoanelor excluse de pe piata fortei de munca, informarea si consultarea angajatilor, sanse egale pentru barbati si femei cu referire la accesul si mentinerea pe piata muncii si tratament egal la locul de munca ca si la încurajarea combaterii excluderii sociale. Consiliul adopta actele normative în aceste domenii cu majoritate calificata.

Pentru alte domenii, Consiliul are nevoie de unanimitate în adoptarea actelor normative. Aceste domenii se refera la: protectia sociala, protectia angajatilor în momentul încheierii contractului de munca, reprezentarea si apararea intereselor colective ale angajatilor, conditiile de angajare a persoanelor din terte tari cu resedinta pe teritoriul Comunitatii, ca si contributiile financiare pentru promovarea ocuparii fortei de munca si crearea de locuri de munca.

Statele membre au competente în reglementarea drepturilor la asociere, la greva, precum si a conditiilor de salarizare.

La Consiliul European de la Essen (1995) au fost identificate cinci domenii prioritare de actiune pentru ocuparea fortei de munca:

- promovarea investitiilor în învatamântul profesional,

- reducerea costurilor indirecte ale fortei de munca,

- cresterea economica bazata pe ocuparea intensiva a fortei de munca,

- cresterea eficientei utilizarii fortei de munca,

- întarirea masurilor de ajutorare a grupurilor expuse riscului excluderii de pe piata muncii.

Ocuparea fortei de munca a fost declarata ca obiectiv prioritar al Uniunii prin modificarile aduse tratatelor constitutive prin Tratatul de la Amsterdam. Ca urmare, guvernele statelor membre au hotarât sa sprijine dezvoltarea unei strategii coordonate la nivel comunitar privind ocuparea fortei de munca.

La Consiliul European extraordinar de la Luxemburg din 1997 au fost adoptate liniile directoare ale politicii în domeniul ocuparii fortei de munca:

- îmbunatatirea masurilor si actiunilor de ocupare a fortei de munca;

- dezvoltarea spiritului antreprenorial;

- încurajarea adaptabilitatii în afaceri;