Tranzacții Bursiere

1. Definiţie, categorii de tranzacţii bursiere

Bursa este o componentă principală a pieţei financiare secundară, este o piaţă organizată, publică având menirea de a fi un loc al tranzacţiilor pentru vânzarea şi cumpărarea de valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, valute, opţiuni sau indici bursieri).

Pe piaţa bursieră au loc numeroase tranzacţii bursiere. Definirea tranzacţiilor bursiere se înscrie într-una din următoarele orientari:

a) concepţia prohibitiva, consideră operaţiuni de bursă contractele ce sunt încheiate în incinta bursei în timpul şedinţelor oficiale, de către intermediarii autorizati (agenţii de bursă) şi în conformitate cu regulamentul şi cerinţele bursiere;

b) concepţia restrictivă lărgeşte sfera de cuprindere a tranzacţiilor de bursă, incluzând şi operaţiunile încheiate în afara bursei, dar cu condiţia ca acestea să fie realizate între membrii bursei şi prin intermediul agenţilor de bursă recunoscuţi;

c) concepţia liberă care defineşte tranzacţia bursieră orice afacere încheiată, fie în bursă, fie în afara acesteia, de către persoane abilitate, cu condiţia de a înregistra operaţiunea la bursă.

În condiţia extinderii şi diversificării pieţei bursiere în ultimele decenii, concepţia care se impune este cea liberă. Deci, tranzacţii bursiere sunt toate contractele de vânzare/ cumpărare de titluri şi alte active financiare, încheiate pe piaţa secundară, indiferent dacă este vorba de bursa propriu-zisă sau de pieţele interdealeri.

În ceea ce priveşte tranzacţiile cu titluri financiare primare – acţiuni, obligaţiuni – se disting operaţiunile specifice pe pieţele de tip american şi cele de la bursele de tip european. În primul caz, tranzacţiile bursiere pot fi:

- pe bani gheaţă (for cash), atunci când investitorii trebuie să acopere integral, cu fonduri băneşti, contravaloarea titlurilor financiare cumpărate;

- “în marfă”, atunci când investitorii primesc din partea societăţii de bursă (brokerului) cu care lucrează un credit pentru încheierea şi executarea contractului de bursă.

În ceeea ce priveşte momentul executării cotractului în principalele centre bursiere se practică următoarele tipuri de tranzacţii:

- cu lichidare imediată, când predarea/ plata titlurilor are loc chiar în ziua încheierii contractului de bursă;

- cu lichidare normală, predarea/ plata titlurilor se face într-un anumit număr de zile de bursă din momentul încheierii contractului (de exemplu la Bursa de Valori de la New York-new York Stock Exchange sau NYSE termenul este de 5 zile);

- cu lichidare pe bază de aranjament special, predarea/ plata poate fi făcută la o scadenţă lăsată la obţiunea vânzătorului, dar nu mai târziu de un număr de zile (de exemplu la NYSE termenul maxim este de 60 zile iar la Tokyo de 19 zile);

- cu lichidare “la emisiune”, utilizată pentru titlurile care poartă o dată fixă de emisiune, dar încă n-au fost emise.

La bursele europene se practică următoarele tipuri de tranzacţii:

- la vedere, executarea contractului (livrarea titlurilor/ plata preţului) are loc imediat;

- la termen sau “cu reglementare lunară”, sunt contractele care se încheie la bursă la un moment dat, urmând să fie executate la o dată fixă, numită ziua lichidării, într-una din lunile următoare;

- operaţiuni condiţionate, contractul se execută la termen, dar, spre deosebire de cele reglementate lunar, permit cumpărătorului să aleagă între două posibilitaţi: executarea contractului sau abandonarea acestuia prin plata unei prime către vânzător.

Un rol deosebit pe pieţele bursiere au căpătat în ultimile două decenii operaţiunile cu titluri financiare derivate, respectiv contractele futures şi cu opţiuni pe instrumente financiare.

Pieţele financiare futures s-au format prin extinderea principiilor ce guvernează activitatea pieţelor viitoare pentru mărfuri, la valute sau diferite titluri financiare (bonuri de tezaur, obligaţiuni).

În esentă, operaţiunea futures constă în asumarea prin contract de către participanţi a obligaţiei de a cumpăra sau vinde o sumă în valută sau titluri financiare la o dată viitoare, preţul fiind stabilit în momentul încheierii contractului; obiectivul principal al contractului nu este primirea sau livrarea efectivă a valutei sau hârtiilor de valoare, ci obţinerea unei diferenţe favorabile la cursul de schimb sau la dobandă, între ziua încheierii contractului şi scadenţa acestuia.

Dacă avem în vedere scopul efectuărilor, operaţiunile de bază pot fi clasificate după cum urmează:

a) operaţiuni speculative, prin care se urmăreşte obţinerea unui profit din diferenţa de cursuri între momentul încheierii şi momentul lichidării operaţiunii. Principiul director în aceste operaţiuni este cel al oricărei afaceri: “cumpără mai ieftin decât vinzi.”

b) operaţiuni de arbitraj, prin care se urmăreste obţinerea unui câştig din diferenţa de cursuri, fără ca, practic jucătorul să-şi asume riscul pieţei. De exemplu, se cumpără un titlu pe o piată, unde acesta este mai ieftin şi se revinde concomitent pe altă piaţă, unde titlul este mai scump, încasându-se diferenţa de preţ.

c) operaţiuni de acoperire, prin care cel care le realizează doreşte să se acopere împotriva riscului de preţ, urmărind în principiu conservarea valorii activelor sale în condiţiile unei pieţe instabile şi nu obţinerea unui profit.

d) operaţiuni cu caracter tehnic, sunt efectuate de agenţii de bursă pentru menţinerea echilibrului şi stabilităţii pieţei. Cei care fac astfel de operaţiuni joacă rolul de “creatori de piaţă”, respectiv cumpără când oferta este excedentă, urmărind obţinerea unui profit din diferenţa de preţuri, ei acţionează implicit în sensul echilibrării pieţei.