Tranzacțiile la termen pe piața valutară

Tranzacţiile la termen sunt cele în care între momentul încheierii tranzacţiei şi momentul executării obligaţiilor părţilor se scurge un anumit interval de timp (cuprins, de regulă, între câteva luni şi un an şi jumătate). De exemplu, livrarea şi plata au loc la 3 luni de la încheierea contractului, dar în condiţiile convenite în momentul încheierii acordului de voinţă, în speţă la preţul stabilit de părţi la acea dată.

Se deosebesc de operaţiunile comerciale clasice prin mai multe caracteristici:

În primul rând, ele se realizează pe pieţe specifice, care au un mecanism de funcţionare diferit de cel al pieţelor la disponibil (spot). Acestea pot exista ca structuri distincte în cadrul unei pieţe mai cuprinzătoare (de exemplu, piaţa forward, componentă a pieţei valutare) sau se pot organiza şi funcţiona ca pieţe de sine stătătoare (cazul burselor de tip american, cu tranzacţii futures şi options).

În al doilea rând, tranzacţiile la termen nu se confundă cu tranzacţiile pe credit, ultimele reprezentând tot operaţiuni la disponibil. Într-adevăr în acest din urmă caz, livrarea se face imediat, dar plata e amânată, vânzătorul acordând cumpărătorului un credit în marfă (pentru care include în preţ o dobândă). În tranzacţiile la termen atât plata, cât şi livrarea sunt amânate, părţile angajându-se ferm în prezent pentru executarea în viitor în condiţiile din momentul realizării acordului de voinţă.

În al treilea rând, tranzacţiile la termen de tip futures şi cu opţiuni au dincolo de aspectul comercial, o dimensiune financiară care joacă rolul determinant în definirea conţinutului operaţiunilor. De fapt, contractele futures şi opţiunile sunt instrumente financiare, respectiv aşa-numitele valori derivate (în raport cu acţiunile şi obligaţiunile care reprezintă valori mobiliare primare).

Tranzacţiile la termen propriu-zise se încheie în cadrul burselor şi beneficiază de un regulament propriu şi de un mecanism specific de realizare. Pentru organizarea şi funcţionarea corespunzătoare a unei pieţe la termen se cer a fi îndeplinite o serie de condiţii:

- Obiectul contractului trebuie să fie un bun (activ) fungibil; bunurile fungibile sunt omogene din punct de vedere calitativ, fiind definite prin caractere generice, şi ele pot fi individualizate prin numărare, măsurare, cântărire etc. Fungibilitatea ţine de esenţa produsului de bursă, făcând posibilă interschimbabilitatea contractelor; marfa nu trebuie să fie concretă, palpabilă, ci să se preteze unei descrieri abstracte, uniforme.

- Derivând din caracterul fungibil, standardizarea face ca marfa să poată fi împărţită în loturi omogene, cantităţile ce pot fi negociate fiind determinate la un nivel minim numit unitate contractuală.

- Să existe suficient interes comercial pentru bunul respectiv, precum şi posibilităţi largi de procurare. Aceasta presupune o cerere constantă şi solvabilă, relativ ridicată şi, pe de altă parte, o ofertă liberă şi importantă ca volum.

- Piaţa să fie concurenţială, fără intervenţii administrative sau influenţe monopoliste. Totodată, preţul trebuie să fie suficient de volatil, respectiv să marcheze - sub influenţa factorilor de piaţă - variaţii în sensul creşterii, respectiv scăderii.

- Bunul să fie conservabil (să-şi păstreze în timp caracteristicile şi valoarea de utilizare) şi depozitabil.

Operaţiuni la termen

Aceste operaţiuni sunt doarte des utilizate pe plan internaţional, fiind destinate diminuării sau evitării riscului valutar. Folosirea lor, de regulă, este posibilă numai pentru tranzacţiile ale căror termene de finalizare nu depăşesc un an. Riscul valutar este diminuat prin vânzarea sau cumpărarea la termen pe piaţa valutară a valutelor care provin din încasări, sau a valutelor destinate plăţilor viitoare. Tranzacţiile respective se încheie în baza unui curs forward, la termen, stabilit de către bănci. Acesta poate să difere de cursul existent la scadenţă. Dacă cursul la termen depăşeşte cursul la vedere iniţial se spune că valuta face „premium”. În cazul în care cursul la termen este mai mic decât cursul la vedere atunci se spune că valuta face „deport”. Între desfăşurarea contractului comercial şi efectuarea operaţiunilor la termen trebuie să existe o legătură nemijlocită, o corelare riguroasă, îndeosebi în ce priveşte scadenţele. Angajarea, în paralel cu un contract comercial internaţional şi derivată din acesta, a unei operaţiuni de acoperire la termen, poate să ducă la avantaje sau dezavantaje pentru partenerii tranzacţiei. La iniţierea unei asemenea operaţiuni se ţine seama de situaţia valutei de contract (poziţia ei de ansamblu pe piaţa valutară), de cursul la vedere şi de cel la termen, precum şi de dobânzile practicate pe piaţa valutară.