Tratatele UE

Primele contururi ale Europei economice se nasc din dorinta de a pune capat dificilei perioade de dupa cel de-al doilea razboi mondial. In septembrie 1946, la Zurich, Churchill si-a exprimat dorinta crearii „Statelor Unite ale Europei sub protectia Americii” In 1948, cu ajutorul Statelor Unite a luat fiinta Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE) - prima institutie economica europeana, ce permite o prima liberalizare a schimburilor si a platilor.

Comunitatile europene au avut drept scop stabilirea între membrii lor a unei apropieri mai puternice decât cea care rezulta din organizatiile de cooperare. Prima dintre Comunitati, CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului), s-a nascut dintr-o initiativa franceza (un rol important l-a avut Jean Monnet, datorita caruia s-au facut demersuri în scopul realizarii unei noi unitati europene. La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez de externe, lansa declaratia, inspirata de Jean Monnet, prin care propunea înfiintarea unei piete comune a carbunelui si otelului, care sa fie condusa potrivit metodelor supranationale, metode ce implica o ruptura de schemele traditionale ale relatiilor între state. „Planul Schuman”, menit sa evite o noua conflagratie mondiala, prin punerea ramurilor de baza ale industriei de armament sub control international, prin intermediul unui tratat inviolabil, a fost acceptat de Germania, Franta, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. Tratatul a fost semnat pe 18 aprilie 1951, la Paris si a intrat în vigoare la 23 iulie 1952. Fiind încheiat pe o perioada de 50 de ani, acest tratat a încetat sa mai produca efecte la data de 23 iulie 2002. „Pace mondiala, realizari concrete, comunitate, fuziune de interese esentiale, destin de acum înainte comun sunt cuvinte cheie care poarta spiritul si metoda comunitara si conserva astazi toate puterile lor mobilizatoare” Tratatul contine patru titluri si anume:

- superioritatea institutiilor – aplicarea în cadrul relatiilor internationale a principiilor de egalitate, de arbitraj si de conciliere în vigoare în interiorul acelorasi democratii constituie un progres al civilizatiei;

- independenta institutiilor comunitare – institutiile comunitare dispun de autoritate proprie;

- colaborarea între institutii – dialogul între cele patru institutii (Înalta Autoritate – 9 membri desemnati de cele sase guverne si având rol executiv comunitar, Consiliul de Ministri – scopul sau e de a da avize conforme în anumite situatii, Adunarea Parlamentara – cu rol de control democratic, Curtea de Justitie – cu scopul de a asigura respectarea normelor comunitare ) era organizat pe o baza de colaborare si nu de subordonare;

- egalitatea între state – Jean Monnet era convins ca doar principiul egalitatii între state era de natura sa creeze o noua mentalitate.

Dupa esecul, în 1954, al Comunitatii Europene de Aparare, care pusese bazele unei Europe politice, cei sase membri ai CECO decid relansarea constructiei europene urmarind obiectivele economice (conferinta de la Messina, în 1955). Raportul Spaak, din 21 aprilie 1956, prevedea crearea a doua uniuni: o uniune economica generala – Comunitatea Economica Europeana (CEA), care viza crearea unei piete comune generalizate si o uniune în domeniul utilizarii pasnice a energiei atomice – Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM), ce urmarea o solidaritate sectorial¬a. Tratatele au fost semnate la 25 martie 1957, au fost încheiate pentru o durata nelimitata si au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958 (în 1965, institutiile CECO, CEE si EURATOM au fost unite si au format „Comunitatile Europene” sau CE), dupa ratificarea lor de catre tarile membre CECO (desi a participat la negocieri, Marea Britanie nu a semnat tratatele). În aceeasi zi, a fost semnata si Conventia cu privire la institutiile comune (Adunarea parlamentara comuna si Curtea de Justitie a CE). Articolul 7 din cele doua tratate constituie urmatoarele institutii: Comisie – are atributii executive, Consiliu – organismul legislativ al fiecarei Comunitati, Adunare – atributii de control politic si Curtea de Justitie – atributii în domeniul jurisdictional.