UE - istoric și evoluția procesului de integrare europeană

A fi sau a nu fi…in Uniunea European. Iata o intrebare la care fiecare stat, fiecare om are raspunsul sau personal. Dar ce este Uniunea Europeana? Cum a luat nastere ideea de a unifica sub un acelasi set de reguli, de norme, de standarde statele atat de diferite ale unui contintent?Cum functioneaza, ce presupune si care sunt institutiile aflate sub egida Uniunii?

Procesul European de integrare este cel mai vechi dintre toate proiectele de regionalizare si spre deosebire de celelalte MERCOSUR (in America Latina), ASEAN (in Asia de Sud-Est), NAFTA (in America de Nord), acesta isi propune si unificarea culturala, nu numai cea economica.

Ideea unificarii europene are insa o istorie foarte veche. Ideea transformarii Europei intr-un stat federativ a fost traita de oameni politici, precum Napoleon, dar si de filosofi, precum Saint Simon, care a cerut Frantei, Angliei si Germaniei sa ia initiativa convocarii unui parlament european in care sa poata intra celelalte state europene. Dupa Revolutia de la 1848 ideea unei Europe Unite inceteaza sa mai joace un rol politic. A fost nevoie de doua razboaie mondiale in care Europa a pierdut pozitiile dominante, de dezvoltarea exceptionala a Americii ca putere dominanta decisiva, pentru ca ideea unei Europe Unite sa iasa din nou la iveala. Astfel inceputurile integrarii europene au luat forma unei piete comune a otelului si carbunelui (1954) si in final, Tratatul de la Maastricht (1991) care reglementeaza normele integrarii.

Scopul UE a devenit crearea unei ‘uniuni din ce in ce mai stranse intre popoarele Europei’, ceea ce e o formula de a evita notiunile de uniune politica sau de federatie, notiuni pe care tari ca Marea Britanie, Franta sau Danemarca le considera deocamdata inacceptabile.

Uniunea s-a extins de la sectoarele economice principale (libertatea de circulatie a bunurilor, politica de concurenta, Politica agricola) la altele, care afecteaza sau care sunt afectate de deciziile comunitare, cum sunt politica de coeziune, politica sociala, politici macroeconomice, telecomunicatii, cercetare, o parte din sectoarele sanatate, educatie s.a.

Uniunea se sprijina in prezent pe trei “stalpi” sau piloni: pilonul comunitar, constituit din trei comunitati: CECO, Comunitatea europeana (fosta CEE) si Comunitatea europeana a energiei atomice (Euratom); politica externa si de securitate comuna (PESC;al doilea pilon); si cooperarea în materie de justitie si afaceri interne (al treilea pilon).

Uniunea Europeana este o organizatie unica. Ea nu este nici o federatie, nici o confederatie de state, nici o organizatie internationale, pentru ca nu are (inca) personalitatea juridica ce i-ar permite, spre exemplu, sa incheie acorduri cu state exterioare. Totusi, in realitate, doctrina recunoaste in general Uniunii aceasta personalitate, din moment ce ea deja a incheiat acorduri cu terte state. In fine, UE poseda o serie de institutii carora statele membre le-au transferat o parte a competentelor lor.

Un proiect de Constitutie a Uniunii Europene ce avea ca scop transformarea Uniunii intr-o cvasi-federatie, cu presedinte si ministru de externe, a fost respins prin referendum in Franta si Olanda, astfel ca proiectul de Constitutie ramine pe loc.

Philipe Seguin remarca, referitor la Tratatul de la Maastricht, semnat in 1991, ca nu poate crea o „noua cetatenie“ si nici un „ipotetic popor european“. Autorul este de parere ca Tratatul prevede un federalism mascat, in baza principiului regionalizarii. In acelasi timp, Seguin considera ca relatiile dintre regiuni vor deveni tensionate datorita ratiunilor economice, astfel incat nu vor mai putea fi gestionate de institutiile pulverizate.

Acelasi autor sustinea ca se vor inlocui cele cateva frontiere locale vizibile, dar foarte reale; se vor crea mici provincii acolo unde existau state mari, provincii in care traiesc comunitati crispate asupra egoismelor locale; regiunile bogate vor deveni si mai bogate iar cele sarace vor deveni si mai sarace. Vom asista la marea intoarcere a feudalitatii fapt care a inceput deja sa se manifeste pe scara larga. Prin aceste cuvinte Seguin vroia sa avertizeze ca Tratatul nu este decat o creatie a statelor puternice care doresc sa-si sporeasca controlul asupra statelor mai mici si mai slab dezvoltate economic.

Alte critici care s-au adus proiectului de integrare europeana, au fost la adresa obiectivului european criticat ca ar fi crearea unei federatii de state dupa modelul SUA prebelic si nu al SUA inceput astazi pentru viitor.

In alte opinii critice Europa este acuzata de lipsa de identitate si de profil de neclaritate in privinta scopurilor. In fine, alte pareri din categoria celor care contesta succesul Uniunii Europene acrediteaza ideea conform careia tensiunea dintre „Europa economica“ si „Europa culturala“ constituie o piatra de incercare pentru responsabilii integrarii.

Astfel, s-a considerat ca baza integrarii adica cea economica este gresita si ca ar fi mai corect sa se plece de la „Europa culturala“. In continuare, s-a spus ca nu se poate vorbi de o civilizatie europeana care ar reprezenta o baza solida de plecare in constructia Europei Unite.

Pe de alta parte, Domenach spune ca „proximitatea naste intotdeauna reflexe de diferentiere, de iritare si ostilitate“. Prin aceste cuvinte, autorul vrea sa demonstreze ca o Europa Unita ar starni orgoliile identitatilor culturale care ar putea degenera in serioase conflicte.Tema crearii unei identitati culturale europene, data fiind forta identitatilor nationale existente in Europa a nascut fel de fel de comentarii. Pe marginea acestui subiect, inca din anul 1960 Raymond Aron spunea ca vechile natiuni vor trai in inimile oamenilor, iar dragostea pentru natiunea europeana nu s-a nascut inca, daca acest lucru se va intampla vreodata.

Alte opinii sustin ca procesul de integrare europeana va trebui sa tina seama de tendintele europene comune si sa proiecteze un mit al originii, sa rescrie istoria, sa inventeze traditii, ritualuri, simboluri care sa creeze o noua identitate.Un alt concept care este folosit astazi, cand Uniunea Europeana este o realitate incontestabila, este cel de „natiune europeana“. Din punct de vedere static, conceptul de natiune consta in asamblarea unor caracteristici comune cum ar fi „comunitatea de limba“, „comunitatea geografica“, „comunitatea statala“ ori „comunitatea economica“. Pentru a defini natiunea europeana insa, se cere un concept dinamic al natiunilor ce consta in identificarea caracteristicilor facerii, producerii unei natiuni.

In acest sens, Andrei Marga reproduce cuvintele unui ganditor care spunea ca „natiunile sunt comunitati culturale si de destin constiente, care sunt unite din punct de vedere politic sau nazuiesc la unire sau eliberare; natiunile sunt mari scoli – nu mari familii, natiunile sunt neindoielnic comunitati ale spiritului“.Inca de la primele incercari de coagulare ideologica a unui spatiu comun numit Europa a survenit firesc intrebarea referitoare la limitele teritoriale ale acestui spatiu si la incadrarea în geografia lumii. Definitia cea mai completa si plastica din acest punct de vedere ii apartine lui Charles de Gaulle care vedea in Europa spatiul de la „Atlantic la Ural“. Aceasta definitie insa, ridica o serie de probleme greu surmontabile la nivel politic si institutionalizat pentru Uniunea Europeana care pun in discutie eficienta criteriului geografic cand incercam sa definim Europa. De aceea, putem spune ca perspectiva geografica pur si simplu nu este decat un argument in vederea „largirii Europei“ de la granitele ei actuale catre cele ideale cu atat mai mult, cu cat este luata in calcul si integrarea unei tari musulmane precum Turcia, in scenariul viitor, de extindere a Uniunii Europene.

Procesul european consta in principal insa, in proiectarea si edificarea unei Europe Unite apte a depasi stadiul „Europei Piata“ spre a deveni o „Europa Putere“.