Uniunea Economică și Monetară - realizare importantă a Uniunii Europene

INTRODUCERE

În anii '60, pe fondul progreselor înregistrate la nivelul integrării economice europene, s-a născut ideea creării unei monede unice.

Cu toate acestea, tratatele nu prevedeau încă o monedă unică a Comunităţii Economice Europene. Mai mult, la vremea aceea, toate cele şase state ale Comunităţii Economice Europene făceau parte dintr-un sistem monetar internaţional funcţionabil (denumit „sistemul Bretton Woods”). În cadrul acestui sistem, ratele de schimb ale monedelor erau fixate la nivele ajustabile şi au rămas stabile până la mijlocul anilor '60, atât în cadrul Comunităţii Economice Europene, cât şi pe plan internaţional.

În anul 1969, Comisia Europeană a prezentat un plan („Planul Barre”) de concretizare a conceptului de monedă unică, deoarece sistemul Bretton Woods prezenta tot mai multe semne de tensionare. Pe baza Planului Barre, şefii de stat sau de guvern au convocat Consiliul de Miniştri pentru a concepe o strategie de realizare a Uniunii Economice şi Monetare. Rezultatul s-a materializat în Raportul Werner, publicat în anul 1970, ce propunea crearea Uniunii Economice şi Monetare în mai multe etape ce urmau a fi finalizate până în anul 1980.

Adoptarea Actului European Unic în anul 1986 a reprezentat un nou impuls pentru crearea monedei unice şi a Uniunii Economice şi Monetare. Actul Unic European a stabilit un calendar de lansare a pieţei unice şi a reafirmat necesitatea creării Uniunii Economice şi Monetare.

În anul 1988, Consiliul European a confirmat obiectivul de creare a Uniunii Economice şi Monetare şi a numit un comitet format din experţi în domeniul politicii monetare, în special guvernatori ai băncilor centrale din Comunitatea Eueopeană, cu scopul de a propune măsuri concrete de realizare a Uniunii Economice şi Monetare.

Raportul Delors care a rezultat, a propus realizarea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape, dar era necesară elaborarea unui temei juridic pentru Uniunii Economice şi Monetare. Raportul a condus la negocieri care s-au concretizat în Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht în data de 7 februarie 1992. Tratatul a instituit Uniunea Europeană şi a modificat tratatele fondatoare ale Comunităţilor Europene prin adăugarea unui nou capitol privind politica economică şi monetară. Acest nou capitol a pus bazele Uniunii Economice şi Monetare şi a stabilit o metodă şi un program în vederea realizării acesteia.

Acesta reprezintă un scurt istoric al creării Uniunii Economice şi Monetare prezentat în lucrarea de licenţă pe care am ales-o.

Prezenta lucrare este structurată în două capitole, primul referindu-se la Uniunea Economică, care reprezintă o etapă importantă a procesului complex de construcţie finală a Uniunii Europene, şi cel de-al doilea capitol prezentând Uniunea Monetară.

Realizarea Uniunii Economice a reprezentat un proces îndelungat la care au participat toate ţările membre ale Uniunii Europene, împreună adoptând o serie de măsuri menite a îndeplini şi înfăptui unul din cele mai importante obiective ale integrării vest-europene. Uniunea Economică presupune, mai întâi, realizarea unei pieţe comune unice şi, ca o condiţie a funcţionării normale şi eficiente a acestei pieţe unice, armonizarea politicilor guvernamentale a statelor membre.

Piaţa comunitară unică caracterizându-se printr-o uniune vamală existentă presupune desfiinţarea barierelor tarifare şi netarifare între tările membre, o politică comercială comună faţă de terţi, libera circulaţie a forţei de muncă, a capitalulilor şi a serviciilor.

Armonizarea politicilor guvernamentale presupune adoptarea unor măsuri comune în domeniul industriei, agriculturii, transporturilor, comerţului, fiscalităţii şi politicilor sociale menite să egalizeze şansele de muncă şi viaţă ale populaţiei din toate ţările membre.

În cel de-al doilea capitol sunt prezentate teoria, istoricul şi etapele realizării Uniunii Monetare Europene, criteriile de la Maastricht, poziţiile pro şi contra ale monedei unice Euro, avantajele, dezavantajele şi implicaţiile acesteia, precum şi, lansarea oficială a monedei unice europene.

Statele membre ale UE care doresc să adopte monedă unică trebuie să îndeplinească patru criterii de convergenţă de natură monetară şi fiscală: primul criteriu se referă la rata inflaţiei, care nu trebuie să depăşească, cu mai mult de 1,5% pe an pe cea înregistrată în cele mai performante trei state membre sub aspectul stabilităţii preţurilor. Cel de-al doilea criteriu are in vedere deficitul bugetar, care nu trebuie să depăşească 3% PIB, iar datoria publică nu trebuie să fie mai mare de 60% din PIB. Următorul criteriu se referă la moneda naţională, care trebuie să-şi menţină rata de schimb în marjele de fluctuaţie permise de Sistemul Monetar European şi să nu fi fost devalorizată în precedenţii doi ani. Ultimul criteriu are în vedere rata nominală a dobânzii pe termen lung, care nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% pe cea înregistrată de cele mai performante trei state membre.

Printre avantajele monedei unice Europene se numără dispariţia riscurilor cu privire la schimburile monedei intereuropeana şi reducerea în consecinţă a cheltuielilor aferente tranzacţiilor; eliminarea ineficienţei politicilor monetare naţionale necoordonate; reducerea costurilor de tranzacţie; funcţionarea optimă a Pieţei Comune; stabilitatea preţurilor, ca urmare a uniformizării condiţiilor monetare; stimularea comerţului şi a producţiei, pe de o parte prin eliminarea costurilor legate de utilizarea unor monede diferite, iar pe de altă parte, prin eliminarea costurilor implicate de asigurarea riscurilor valutare; dispariţia decalajelor între gradul de dezvoltare economică a diverselor ţări participante; eliminarea restricţiilor exercitate de situaţia balanţei de plăţi, aşa cum se manifestă acestea în mod clasic.

Costuri ridicate ale conversiei, centralizarea puterii, viaţa politică exacerbată, care a însoţit procesul de creare a uniunii monetare, absenţa unor organisme de control în materie de politică monetară şi fiscală reprezintă câteva din dezavantajele monedei unice Euro.

În finalul lucrării sunt prezentate concluziile structurii şi conţinutului Uniunii Economice şi Monetare, a etapelor parcurse şi a obiectivelor realizate, a consecinţelor asupra ţărilor membre ale Uniunii Europene care şi-au propus ca obiectiv adoptarea monedei unice europene.

CAPITOLUL I.

REALIZAREA UNIUNII ECONOMICE – COMPONENTĂ IMPORTANTĂ A PROCESULUI COMPLEX DE CONSTRUCŢIE A UNIUNII EUROPENE

1.1 Teoria, istoricul si etapele realizarii Uniunii Economice

Dezvoltarea economică contemporană confirmă justeţea aprecierilor referitoare la accentuarea interdependenţelor dintre economiile statelor lumii. În ultimele decenii economiile naţionale au intrat într-o reţea complexă de interdependenţe, din care nici o naţiune, oricât de puternică ar fi, nu se poate autoexclude. Asistam la amplificarea şi diversificarea problemelor dezvoltării, la apariţia unor procese noi care modifică conţinutul dezvoltării şi creşterii economice la scară naţională, regională şi globală.

Între procesele şi fenomenele noi apărute în ultima jumătate de secol şi care solicită preocupări teoretice, dar şi de natură politică, este şi fenomenul integrării economice, care a atras după sine o serie de consecinţe de ordin politic, social şi militar.

În consecinţă, integrarea economică interstatală constituie una din trăsăturile esenţiale ale economiei europene, care a determinat formarea unor noi centre de putere, care exercită o influenţă tot mai mare asupra dezvoltării contemporane.

Integrarea economică apare, ca proces contemporan, după cel de-al doilea război mondial, în contextul vest-european din considerente care au pornit iniţial de la situaţia economică din acea perioadă. Integrarea economică a statelor vest-europene a fost una din modalităţile de refacere economică a unor ţări ce resimţeau efectele negative ale războiului. Între timp, au apărut organisme şi instituţii cu preocupări integraţioniste, fapt ce a determinat ca în teorie, dar mai ales în practică, să asistăm la apariţia mai multor forme de integrare în funcţie de obiectivele integrării, subiecţii participanţi, suportul teoretic pe care se bazează, programele de funcţionare.

De aceea, literatura economică a conferit noţiunii de integrare economică mai multe sensuri fapt ce impune o sintetizare a acestora şi prezentarea unitară a acestui fenomen.