Uniunea Europeană

Va veni ziua cand armele vor cadea din maini

si bombele tunurilor vor fi inlocuite cu cuvantul

si cu dreptul la vot universal al popoarelor…

va veni o zi cand tunurile nu se vor mai vedea decat prin muzee,

si lumea se va mira ca a fost cu putinta…

si va veni ziua cand vom vedea doua grupari uriase,

Statele Unite ale Europei si Statele Unite ale Americii

Dandu-si mana prieteneasca peste ocean…

Victor Hugo

Batrana Europa a trecut prin perioade de liniste si perioada tulburi, a avut multe urcusuri si coborasuri, momente de fericire si de tristete si a trecut peste multe dintre ele, continuandu-si viata. Unele probleme, totusi, cum ar fi diminuarea rezervei mondiale de carbune si petrol sau teama de un alt razboi mondial, nu putea fi depasita de un singur stat. Acestea au fost primele semne ca Europa avea nevoie de o „alianta” care sa reprezinte interesele comune ale tuturor statelor membre si sa le uneasca pentru a-si atinge scopurile. De-a lungul timpului s-au incercat mai multe unificari ale Europei: mai inati a fost imperiul roman, apoi imperiul lui Napoleon, urmat de incercarea Germaniei naziste de a stapani continentul. Dar atata timp cat unificarea nu se facea pe cale pasnica, Europa Unita nu avea viata lunga. Multe personalitati, printre care si Victor Hugo, au prevazut „Statele Unite ale Europei” constituite in mod democratic din dorinta, si in acelasi timp necesitatea, cetatenilor tuturor statelor de a trai impreuna indiferent de etnia si credintele lor, fara insa a-si pierde individualitatea nationala si valorile culturale. Aceasta uniune nu mai este in prezent un ideal, ea a fost deja realizata si multe dintre obiectivele initiale au fost atinse. Zi de zi apar noi provocari atat din punct de vedere economic si politic, cat si social din cauza numarului tot mai mare de locuitori. Oricum, de toate aceste probleme se ocupa deja institutiile specializate ale UE si vor fi depasite prin efortul comun al locuitorilor ale caror necesitati si propuneri sunt ascultate si luate in considerare.

Viziunea lui Jean Monnet de a infiinta o „Europa Unita” a fost preluata de Robert Schumman, care la 9 mai 1950 propunea instituirea CECO. „Parintii” uniunii au fost Germania si Franta, care, trecand peste rivalitatea lor, au format aceasta comuniune in 1951 prin Tratatul de la Paris. Scopul celor 6 fondatori (Belgia, Republica Federala Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda) a fost de a crea o piata comuna a cererii si ofertei, de a asigura pacea intre popoarele europene in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial, facilitand colaborarea de pe pozitii egale in cadrul unor institutii comune a statelor invingatoare si a celor invinse, si de a le apropia.

Tratatele de la Roma, din 25 martie 1957 reprezinta documentul prin care se infiinteaza CEE si EURATOM bazate pe o piata comuna mai extinsa, incluzand o gama larga de bunuri si servicii, eliminand in totalitate taxele vamale intre cele 6 state, creand politici comune in special in domeniul comertului si agriculturii. Prin Tratalele din 1957 au luat nastere 4 institutii: Consiliul de Ministri, Comisia Europeana, Parlamentul European si Curtea de Justitie. Dintre institutiile UE, cea mai importanta este Parlamentul European care reprezinta cetatenii, fiind cel mai amplu parlament multinational din lume. Membrii parlamentului sunt alesi in mod democratic, prin vot universal direct.

Anul acesta se implinesc 50 de ani de cand Robert Schumman a apropiat cele 3 Comunitati Europene, ani care au fost dedicati Agendei Europene – dezvoltarii si reformelor politice si economice. In urmatorii 50 de ani, accentul va cadea pe Agenda Globala. In aceasta perioada Parlamentul European a fost o contributie foarte importanta la proiectul european, a devenit co-legislator si partener influent in triunghiul institutional, a dezvoltat legaturi stranse si cu parlamentele nationale.

Succesul CEE a atras, in anul 1973, inca 3 state: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, apoi in 1981 Grecia, urmata in 1986 de Spania si Portugalia. In acelasi an, 1986, a fost adoptata Actul Unic European, care intareste institutile si puterile CEE si creeaza o piata interna larga bazata pe libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor, piata devenita realitate la 1 ianuarie 1993. Dupa caderea Cortinei de Fier si a Zidului Berlinului, in 1990, fosta Germanie de Est intra si ea in UE.

In 1992 statele membre semnau Tratatul de la Maastricht privind infiintarea Uniunii Europene, adoptat de catre Consiliul European format din sefii de state. Prin acest tratat era propusa largirea zonelor politicii comune si introducerea ideii uniunii monetare. In 1995 un nou val de state adera la UE: Austria, Finlanda, Suedia. Treptat, Parlamentul European a ajuns sa asigura din ce in ce mai multe drepturi si a devenit din ce in ce mai constient de responsabilitatea sa si de ceea ce poate realiza.

In 1997 a fost semnat la Amsterdam un tratat cu scopul reformarii institutiilor UE. In 1991, moneda euro e adoptata de 11 state ca monedat „invizibila” urmand can in 2002 sa inlocuiasca treptat monedele nationale. In 2004 este semnat Tratatul Constitutional iar pana la sfarsitul anului 2006, 15 state membre au ratificat Constitutia Europeana, cu exceptia Frantei si Olandei.

De la sfarsitul anilor ’70 s-a crezut ca Parlamentul European va incepe o ascensiune in sistemul de putere european, datorita mandatului obtinut direct de la populatie. Lucrurile nu au stat insa chiar asa, Adunarea de la Strasbourg ajungand pana in anii ’90 cu putine cuceriri.

Prin Tratatele de la Maastricht, Amsterdam si Nisa, Parlamentul European a obtinut incet, incet, mai multe prerogative in domeniul progresului legislativ, care au consolidat Europa ca intreg. Un Parlament European puternic constituie un partener indispensabil pentru alte institutii, in special pentru Comisia Europeana. Tratatul de la Lisabona, odata ratificat, va extinde puterile Parlamentului si va consolida legitimitatea democratica a Comisiei prin legaturi mai puternice cu Parlamentul si Consiliul European.