Uniunea Europeană - globalizare sau regionalism?

Introducere

Pentru a putea vorbi despre Uniunea Europeana se cuvine sa vorbim înainte de toate despre Europa si daca luam în considerare întreaga conotatie a termenului, nu putem sa nu începem cu mitologia. Potrivit legendei grecesti, Europa a fost fiica regelui Feniciei, a carui frumusete l-a vrajit pe Zeus. Travestit in taur, acesta a rapit-o si a dus-o in Creta, unde Europa i-a daruit trei fii, care aveau sa devina regi.

O alta conotatie a Europei provine din astronomic. Europa este al patrulea satelit ca marime al planetei Jupiter, descoperit de Galilei si botezat astfel de un astronom german. Conotatia care ne intereseaza cel mai mult este insa cea geografica. Europa este continentul penultim in ordinea marimii, ocupând 10,4 milioane kilometrii patrati. El era locuit in 1990 de 785,7 milioane de oameni. Marginit de Oceanul Atlantic, Marea Mediterana, Oceanul Arctic, Marea Neagra, Marea Caspica si Muntii Urali, Europa preia o cincime din suprafata terestra a Pamântului.

Printre trasaturile cele mai proeminente ale acestei suprafete sunt de amintit înaintea celorlalte, caracterul jos al reliefului, marimea mijlocie a înaltimilor, buna distributie a apei, varietatea climatica generata de continua interferenta a curentilor polari cu curentii tropicali, complexitatea remarcabila a vegetatiei.

Dar unificarea europeana angajeaza nu numai o conotatie geografica usor de stabilit a Europei ,ea pune in joc de la început o conotatie istorica, a termenului care împleteste intr-un mod foarte complicat aspecte geografice, aspecte culturale si aspecte politice.

În fata istoriei, tarile europene au trebuit sa constientizeze faptul ca ele nu mai sunt destul de puternice pentru a hotarî directia de evolutie a lumii, dar sunt totusi, daca se unesc, destul de puternice sa-si apere evolutii proprii si sa stopeze evolutii globale dezavantajoase. Alternativa pentru ele a fost unirea prin acorduri si, în consecinta, stabilitate si progres, sau intrarea în confruntare, cu riscuri inerente. Politicile statelor vest-europene s-au organizat în jurul primei optiuni si au dus la crearea ”micii Europe”, nucleul ”marii Europe” a anilor ce vin.

CAPITOLUL I

NASTEREA FORMELOR DE COOPERARE EUROPEANA

1.1 ÎNCEPUTURILE COOPERARII

Visul unei Europe unite este aproape la fel de vechi ca Europa însasi imperiul lui Charlemagne de la începutul sec. IX acoperea o mare parte din Europa de vest. La începutul anilor 1800, imperiul francez al lui Napoleon cuprindea aproape tot continentul european. În timpul celui de al doilea Razboi Mondial Adolf Hitler aproape a reusit sa uneasca Europa sub dominatie nazista. Toate aceste eforturi au esuat, deoarece se bazau pe subjugarea prin forta a altor natiuni în loc de a coopera cu ele. Încercarile de a crea organizatii cooperatiste nu au avut o cale usoara pâna dupa al II-lea Razboi Mondial.