Uniunea Europeană - istorie și instituții

Uniunea Europeana “a fost creeata, din dorința de a forma o entitate politică europeană unică, pentru a pune capăt secolelor de război între țările europene, care a culminat cu al doilea război mondial” și a decimat o mare parte a continentului. Este o organizația care supraveghează cooperarea între membrii săi în diverse domenii, inclusiv comerț, mediu, transport și ocuparea forței de muncă, fiind formata din 27 de state membre.

Cetățenia UE a fost înființată pentru prima dată, permițând persoanelor din țările membre să se deplaseze liber între statele membre. Un nou capitol social, din care a ales Marea Britanie, a stabilit politicile UE privind drepturile lucrătorilor și alte probleme sociale

Fiecare stat membru face parte din tratatele fondatoare ale uniunii și este supus unor legi obligatorii în cadrul instituțiilor legislative și judecătorești comune. Pentru ca UE să adopte politici care privesc apărarea și afacerile externe, toate statele membre trebuie să fie de acord în unanimitate.

Înainte de 1993, UE nu era la fel de mare ca în prezent. Țările europene au început să coopereze economic din 1951, când au participat numai state precum Belgia, Franța, Luxemburg, Germania, Olanda și Italia. Treptat, mai multe țări au decis să se alăture. Ultima aderare este Croația , în 2013.

La 1 mai 2004, UE a preluat 10 noi membri, majoritatea fosti țări comuniste, într-un pas imens de-a lungul drumului spre demontarea diviziunii europene de după al doilea război mondial. Noii membri au fost Republica Cehă, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia.

Cu toate acestea, planurile de a introduce o constituție, destinată să asigure buna desfășurare a UE extinsă, au falit în mod repetat la diferite referendumuri naționale până la adoptarea tratatului de reformă „Lisabona” revizuit, in decembrie 2009

Cu mai bine de o jumătate de secol mai devreme, dezastrul provocat în Europa de al doilea război mondial a fost cel care stă la baza sentimentului imperativ de a construi relații internaționale pentru a proteja orice astfel de catastrofe recurente.

Oamenii de stat francezi Jean Monnet și Robert Schuman sunt considerați arhitecți ai principiului că cea mai bună modalitate de a începe procesul de legătură europeană a fost prin dezvoltarea legăturilor economice.

Această filozofie a stat la baza Tratatului de la Paris din 1951. A înființat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), căreia i s-au alăturat Franța, Germania, Italia, Olanda, Belgia și Luxemburg. În temeiul Tratatului de la Roma, care a intrat în vigoare în 1958, aceste șase țări au fondat Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice pentru a lucra alături de CECO.

În 1967, cele trei comunități s-au contopit pentru a deveni colective cunoscute sub numele de Comunități Europene (CE), al căror obiectiv principal a fost pe cooperarea în afaceri economice și agricole.