Uniunea Europeană - origine, evoluție și perspective

Capitolul 1. Istoricul Uniunii Europene

1.1 Conceptul de Uniune Europeană

Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Începând cu anul 1950, ţările europene încep să se unească, din punct de vedere economic şi politic, propunându-şi să asigure o pace durabilă. Ideea de Uniune Europeană îşi are orginea într-o serie de proiecte mai vechi, dintre care unele au prins viaţa, prin transpunerea lor, într-o formă sau alta, în practică de cele mai multe ori au rămas fără o finalitate completă.

Ideea de Uniune Europeană este mult mai veche începând chiar din anul 1303 când marele poet italian Dante Aligherii, în „De monarhia”, preconiza o solutie de tip federalist a Europei, o pace universală prin subordonarea monarhilor europeni unui conducător suprem, unei unice si legitime autorităti.

În 1464, George Podebrady, regele Boemiei, inspirat de diplomatul Antonio Marini, elaborează un proiect de uniune a statelor europene, în scopul stăvilirii pericolului otoman si îl propune contemporanului său Ludovic al XI-lea. În 1589, Albericus Gentilis propune si el un proiect de organizare a statelor pe baze juridice, iar în 1652 Hugo Grotius preconizeaza o asociatie internatională a principiilor crestini. Emeric Cruce, contemporan cu Ludovic al XIII-lea, publica, în 1623, „Nouveau Cynée”, lucrare în care preconizează organizarea păcii internationale prin arbitraj, o adunare permanentă ar avea în acest scop sediul la Venetia si ar permite deopotrivă mentinerea păcii si dezvoltarea schimburilor economice.

William Penn, legislatorul viitoarei Pennsylvanii propune în al său „Eseu pentru pacea actuala si viitoare a Europei” (1963)

La începutul secolului al XVIII-lea, Abatele de Saint-Pierre îsi leaga numele de faimosul „Proiectul pentru a face pacea permanentă în Europa” (1713), în care schitează imaginea unui Senat european care ar avea competente legislative si judiciare. În al său „Plan al unei păci universale si eterne”, redactat în 1789, dar publicat abia în 1839, Jeremy Bentham introduce o idee nouă, care va fi confirmată adesea în epoca contemporana, cea a presiunii opiniei publice internationale. J. J. Rousseau vedea o „republica europeană” numai dacă monarhii îsi vor abandona natura lor „lacomă si belicoasă” iar popoarele se vor emancipa si ca urmare vor deveni mai întelepte. În secolul al XIX-lea, o veritabilă exaltare a ideii europene este anuntată de Doamna de Staäel atunci când scrie: „De acum, e necesar să avem spiritul european”.

Contele de Saint-Simon a expus în „Despre reorganizarea societătii europene sau despre necesitatea si mijloacele de a reuni popoarele Europei într-un singur corp politic, pastrând fiecăruia independenta sa natională” utilitatea pe care ar avea-o instituirea unui „Parlament European”. El propunea o construcţie europeană având drept fundament alianţa dintre Franta şi Anglia. În 1821, Joseph de Maestre, în lucrarea sa „Soirées de Sanct Petersburg”, emite ideea unei Societăti a Natiunilor. Tot în aceasta perioadă, revolutionarul italian Mazzini întrezăreste o federatie europeană printr-o prăbusire a tronurilor, care ar putea determina aparitia „tinerei Europe”. De altfel acest curent de opinie era promovat si de mari personalităti ale epocii respective din spatiul românesc, cum ar fi: Nicolae Bălcescu , Ion Ghica, Dumitru Brătianu , C. A. Rosseti, Al. C Golescu-Arapila si altii. În 1827, Pierre Leroux a publicat în ziarul parizian Le Globe un articol-studiu „Despre Uniunea Europeană”. Idei asemănătoare au fost profesate de o altă personalitate a timpului, Alexandre-Auguste Ledru-Rollin, care scria „de un pamânt liber, singura republică a Europei”.

Secolul XIX este, prin excelentă, secolul unor propuneri federaliste. La Congresul pacifist de la Paris din 1849, Victor Hugo rosteste celebrele cuvinte: „Va veni ziua când armele vor cădea din mâini si bombele tunurilor vor fi înlocuite cu cuvântul si cu dreptul de vot universal al popoarelor ... va veni o zi când tunurile nu se vor mai vedea decât prin muzee, si lumea se va mira ca au fost vreodata cu putintă...si va veni ziua când vom vedea două grupări uriase: Statele Unite ale Europei si Statele Unite ale Americii dându-si mâna prietenească peste ocean...”. În 1878, juristul elvetian Johann Kaspar Bluntshchli avansează ideea unei confederatii a statelor europene, condusă de un consiliu federal cuprinzând delegati ai tuturor statelor europene si un Senat, însumând delegatii parlamentare din partea tuturor statelor membre ale confederatiei.

Contele Coudenhove-Kalergi, născut la Tokyo, în 1894, devenit cetătean al tinerei Republici Cehoslovace după Tratatul de la Saint-Germain, publică la Viena, în 1922, manifestul „Paneuropa” (care mai târziu va avea o mare influenţă asupra planului Marshall şi consecinţe importante pentru imaginea ulterioară a Europei), în care arata: „Problema Europei se reduce la două cuvinte: unificare sau prabusire . În 1926, el reuneste la Viena congresul constitutiv al Uniunii Paneuropene, la care iau parte 2000 de persoane si unde reprezentanţii a 24 de state propuneau crearea unei “Uniuni Europene”.