Uniunea Europeană - prezent și perspective

CAPITOLUL I

I.1 Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene

Construirea Europei unite a fost şi este dorinţa popoarelor sale de a crea un continent în care războaiele, dezordinea şi sărăcia să fie izgonite odată pentru totdeauna, iar "bătrânului continent" să i se redea strălucirea la care are dreptul.

O istorie lungă şi grea a apăsat popoarele europene. Intoleranţe şi ambiţii pe plan naţional, presiuni venite din afară, defecte de omogenitate în origine, obiceiuri şi tradiţii, în comportament social, inegalitatea resurselor şi dezvoltării social-economice, rivalităţi politice, conflicte de interese, sunt cauzele principale, sunt marile dificultăţi care au stat în calea doritei unităţi. Ce formă va avea Europa pentru a schimba raporturile de forţă în raporturi de drept, care va fi organizarea puterilor capabile să guverneze asemenea schimbări şi cum vor fi ele distribuite?

Trebuia găsită forma unor asocieri de state în care unitatea şi exclusivitatea marilor decizii politice să fie luată la vârf, în care voinţa comună exprimată în norme juridice să fie aplicată şi executată de o putere centrală în interesul general, în care o pluralitate de state independente să cedeze o parte din suveranitatea lor în favoarea unei asemenea puteri capabilă să poată garanta unitatea politică şi economică a statelor asociate, în care neînţelegerile dintre state să fie aduse spre rezolvare înaintea unei instanţe recunoscută pentru obiectivitatea ei.

Transferul câtorva competenţe statale în favoarea unor organe centrale are ca scop interesul comun cum ar fi în domeniul economic de pildă, eliminarea obstacolelor vamale şi fiscale, crearea unei pieţe comune, coordonarea politicilor economice, bancare şi monetare şi altele.Toate acestea sunt proprii statului de tip federal şi sunt şi pentru că autoritatea centrală are putere directă asupra populaţiilor statelor federate care, ele însele, pe cale democratică au şi format-o.

Aceste trăsături sunt aproape de definiţia clasică dată noţiunii de federaţie: o uniune liber consimţită a mai multor state, de obicei apropiate din punct de vedere teritorial şi care operează un transfer al unei părţi din suveranitatea lor în favoarea unor organe pe care ea însăşi le creează, un transfer de competenţe şi de puteri juridice, în principiu permanente, cu scopul de a proteja şi promova unele interese comune ale tuturor statelor membre, în principal în materie de diplomaţie, de relaţii economice, comerciale, financiare şi monetare. Concepţia federalistă este bazată pe acordarea întâietăţii factorilor politici şi transferarea rezolvării problemelor din planul statal în cel regional.Statele membre sunt reprezentate, în limitele prevăzute în actele constitutive ale uniunii, de federaţie care formează o unitate distinctă în planul dreptului internaţional. Elveţia , Germania, Statele Unite ale Americii şi alte câteva sunt astfel de state federale.

Important deci este ca statul federal, autoritatea centrală, să fie capabile să garanteze unitatea, să păstreze competenţele generale pentru problemele fundamentale, precum sunt relaţiile internaţionale, economia, lupta împotriva fenomenelor de mare infracţionalitate, emisiunea monetară, justiţia, învăţământul, cercetarea, cu alte cuvinte să asigure autoritatea centrală şi echilibrul necesar între centralism şi autonomia statelor federate.

Europa nu se poate constitui într-o confederaţie, aceasta având alte trăsături specifice.Confederaţia ca uniune de state suverane nu este o entitate suverană în raporturile de drept internaţional, deoarece ea nu are decât o capacitate limitată de a încheia şi conduce relaţii internaţionale; în ceea ce priveşte actele pe care le emite aceste nu au aplicabilitate directă asupra persoanelor din fiecare stat confederat. Istoria a arătat că în general viaţa unei confederaţii este relativ scurtă: ori se dizolvă, ori se transformă într-o federaţie.Este cazul de pildă al Confederaţiei Elveţiene (1815-1848) sau al SUA (1781-1789).

Tratatul de la Maastricht, Tratatul asupra Uniunii Europene, a tranşat în zilele noastre problema. Uniunea nu este nici o federaţie şi nu este nici o confederaţie. Dacă cele trei Comunităţi, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Comunitatea Economică Europeană — transformată prin Tratat în Comunitatea Europeană — şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, au personalitate juridică, Uniunea Europeană nu o are. Uniunea Europeană nu este nici o organizaţie internaţională Ea regrupează Comunităţile, precum şi politica externă şi de securitate comună şi cooperarea în materie de justiţie şi de afaceri interne; sunt, de altfel, cei trei piloni ai Uniunii.Chiar titlul oficial atribuit prin Tratat precizează "Tratatul asupra Uniunii Europene" şi nu "Tratatul Uniunii".

Constituţia Europeană atribuie pentru prima dată personalitate juridică Uniunii Europene.Cu privire la relaţiile dintre Uniune şi statele membre, precizăm că Uniunea respectă egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei precum şi identitatea naţională a acestora inerentă structurilor fundamentale politice şi constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte autonomia locală şi regională.De asemenea, respectă funcţiile esenţiale ale statului, în special cele care se referă la asigurarea integrităţii teritoriale a statului, la menţinerea ordinii publice şi la apărarea securităţii interne.