Utilitatea

„Scopul functiilor de utilitate este de a aduce un plus de cunoastere, permitand construirea unor tablouri simplificate asupra actelor omului. Asemenea modele nu urmaresc sa descrie realitatea; ele cauta sa stabileasca o situatie simplificata cu aceeasi structura logica ca aceea a mult mai complicatei realitati, cu scopul folosirii primei pentru intalegerea celeilalte.”

(Milton Friedman)

Sensul general al utilitatii consta in proprietatea anumitor obiecte si a unor acte umane de a implini una sau alta din nevoile umane, de a servi la intretinerea vietii sau la sporirea bunastarii.

Privita dinspre bun, utilitatea apare ca tehnica si merceologica, aceasta constand din ansamblul proprietatilor, caracteristicilor si insusirilor reale sau imaginare ale bunurilor, pe baza folosirii carora se asigura satisfacerea unei anumite trebuinte umane, mai mult sau mai putin intense.

Utilitatea economica exprima gradul, masura in care consumarea unei cantitati de bunuri satisface una sau alta dintre nevoile umane.

Pentru ca unui bun sa i se atribuie utilitate, acesta trebuie sa indeplineasca concomitent mai multe conditii :

 Este necesar, sa existe o relatie dinainte stabilita si identificabila intre proprietatile bunului si una dintre nevoile umane.

 Relatiile necesare dintre bunuri si nevoi trebuie sa fie cunoscute si intelese de oameni.

 Capacitatea oamenilor de a folosi efectiv diferitele bunuri.

Utilitatea cardinala si utilitatea ordinala

O parte din econimistii secolului al XIX-lea au considerat ca utilitatea poate fi masurata ca orice alt bun. Acesti economisti au devenit cunoscuti drept cardinalisti, pentru ca au considerat ca in actul de consum individul este capabil să rezolve simultan doua probleme: una de decizie, de alegere intre mai multe variante de consum in functie de nevoile sale si una de maximizare a utilitatii. Din moment ce utilitatea exista, ea trebuie masurata; Walras, Jevons, Menger si ulterior Marshall au crezut in posibilitatea de a masura utilitatea prin ea insasi, cardinal, prin atribuirea, subiectiva, a unor indici de utilitate bunurilor cumparabile; mai cu seama A. Marshall a incercat sa masoare utilitatea prin cantitatea de moneda pe care cumparatorul este dispus sa o cheltuiasca pe bunul respectiv; “Consumatorul va cheltui deci moneda prin cumpărarea bunurilor atata timp cat utilitatea marginala a monedei cedate ramane inferioara utilitatii marginale a bunului cumparat”.

Totusi,utilitatea este un concept abstract si subiectiv, iar atunci cand incercam sa masuram utilitatea obtinuta de un individ, apar doua probleme majore:

 E dificil de gasit o unitate de masura potrivita. Daca stabilim ca unitatea de masura este utilul, atunci ce este utilul? Cum determinam numarul utililor obtinuti de un consumator la un moment dat? Cu alte cuvinte, putem face comparatii impersonale in cazul utilitatii ?

 Pentru a masura utilitatea de care beneficiaza un individ prin consumul unui bun trebuie ca toti ceilalti factori careinfluenteaza nivelul lui de satisfactie sa fie constanti, fapt aproape imposibil de realizat printr-un experiment controlat. Exista prea multi factori (economici, sociali si psihologici ) care influenteaza nivelul utilitatii individuale.

Pana in 1930, numerosi economisti au aratat ca utilitatea nu poate fi masurata cardinal si ca aceasta masuratoare nu era esentiala pentru o teorie a comportamentului consumatorului. Acestia (printre care Hicks si Allen, influentati la randul lor de lucrarile lui Pareto si ale lui Slutsky ) sunt cunoscuti drept ordinalisti. Ei au aratat ca un consumator oarecare poate sa ordoneze combinatiile de bunuri dupa preferinta si poate sa obtina mai multa utilitate dintr-o combinatie decat din alta,sau ca doua sau mai multe combinatii pot avea aceiasi utilitate.Deci este imposibil de masurat cu cat o combinatie este mai utila decat alta.

Deci numai numeralele ordinale(primul,al doilea,al treilea,etc)ar putea fi folosite in masurarea utiliteatii,insa acestea nu spun nimic despre diferenta absoluta sau despre orice alta relatie dintre utilitati

Curbele de indiferenta si dreptele bugetului reprezinta mijloace de ilustrare a conceptiei ordinaliste asupra teoriei cererii-acestea fiind in prezent folosite pe scara larga in toate ramurile economiei moderne