Utilitatea economică

UTILITATEA

Comportamentul agentului economic consumator este un comportament de tip rational, de stabilire a unei functii-obiectiv prin care se urmareste maximizarea satisfactiei resimtite prin consumul de bunuri economice.

Abordarea economica asu ma comportamentul maximizator al utilitatii, existent a piet ei care prin diferite grade de eficienta coordoneaza actiunile diferit ilor participanti, astfel încât comportamentele lor devin reciproc comparabile.

Economistii pornesc de la presupunerea ca preferintele nu se schimba substant ial în timp, preferintele presupuse a fi stabile nu se refera la bunurile materiale si servicii, ci la obiectivele ce stau la baza activitat ii economice. Astfel de supozitii furnizeaza o baza solida pentru generarea de previziuni cu privire la semnalele din partea pietei, repercutate prin sistemul de pret uri. Preturile, fie ele pret uri din sectorul de piata sau preturi „umbra” în sectorul din afara pietei, masoara costul favorabil pentru utilizarea resurselor rare, iar marimea lor este data de utilitatea ultimei unitati consumate dintr-un bun oarecare.

Pentru determinarea unui comportament de tip rational, se porneste de la premisa ca fiecare consumator are informatii co mplete si exacte despre: structura bunurilor existente pe piata si capacitatea acestora de a satisface anumite dorinte; nivelurile preturilor de piata si marimea venitului care urmeaza a fi cheltuit, într-o perioada determinata, pentru achizitionarea diferitelor bunuri.

Utilitatea economica poate fi definita ca fiind capacitatea reala sau presupusa a unui bun (intermediar, de capital, de consum sau serviciu) de a satisface o anumita necesitate umana sau de a crea condit iile favorabile si necesare acestui tip de satisfactie.

Pentru ca unui bun sa i se confere utilitate economica, trebuie îndeplinite anumite conditii:

1. consumatorul nu trebuie sa detina bunul respectiv, sa si-l doreasca si sa fie dispus sa faca sacrificii pentru a-l cumpara;

2. consumatorul trebuie sa raporteze proprietatile bunului respectiv la nevoile pe care le are la un moment dat;

3. consumatorul trebuie sa fie convins ca prin însusirile sale, bunul pe care si-l doreste îi poate satisface o anumita nevoie, reala sau iluzorie, conforma normelor morale, sistemului de nevoi, traditiilor si obicieurilor sau în dezacord cu acestea;

4. consumatorul trebuie sa fie capabil sa utilizeze bunul respectiv, având cunostintele, aptitudinle necesare.

Utilitatea se prezinta sub doua aspecte:

a) tehnic – utilitatea scoate în evidenta proprietatile intrinseci ale bunului economic;

b) economic – utilizarea cuprinde nu numai proprietatile corporale ale bunului, ci si raportarea lo la o trebuinta a neproducatorului marfii.

Utilitatea economica se prezinta sub trei forme:

1. utilitate individuala – reprezinta satisfactia pe care o produce fiecare cantitate consumata dintr-un bun economic;

2. utilitate marginala :

– reprezinta utilitatea aditionala, adica satisfact ia pe care o aduce fiecare noua unitate consumata dintr-un bun economic;

– variatia utilitatii totale rezultata din cresterea cu o unitate a cantitatii consumate dintr-un bun;

3. utilitatea totala:

– reprezinta satisfactia resimtita prin consumarea tuturor cantitatilor

unei multimi de bunuri omogene;

– satisfactia resimtita de un individ în urma consumului unor cantitati

succesive dintr-un bun, într-o perioada data.

Legea utilitatii marginale descrescânde, formulata de economistul german Gossen în anul 1843 si reluata apoi de toti neoclasicii, arata ca suplimentul de utilitate furnizat de cantitati suplimentare dintr-un bun evolueaza descrescator pâna la a deveni nul în punctul de satietate (Umg=0, UT=max).

În sens restrâns, legea lui Gossen subliniaza ca marimea intensitatii unei placeri descreste pâna la saturare, daca respectiva placere este satisfacuta continuu si neîntrerupt.