Utilizarea Instrumenteleor Financiare în Reglarea Economiei și Impactul Acestora

Instrumente financiare de reglare a economiei

Mecanismul financiar este parte integrantã din mecanismul economic al oricãrui stat si el diferã de la o tarã la alta, în functie de nivelul de dezvoltare al economiei acelei tãri, de rezervele materiale si financiare de care dispune natiunea în cauzã, de structura socialã a societãtii, de gradul de independentã a economiei fatã de strãinãtate si de obiectivele de politicã economicã si socialã pe termen mediu si lung ale autoritãtilor acelui stat.

Functia principalã a mecanismului economic este de conducere si reglare a proceselor economice care se materializeazã în procesul de repartizare a resurselor publice, în sensul cã la stabilirea prioritãtilor în utilizarea lor se cere de a se avea în vedere interesele nationale, promovarea progresului si asigurarea unei înalte eficiente.

Mecanismul financiar este constituit din totalitatea structurilor, formelor, metodelor, principiilor si pârghiilor economico-financiare, prin intermediul cãrora se constituie, administreazã si utilizeazã fondurile bãnesti publice ale statului necesare îndeplinirii functiilor si sarcinilor sale, directionate în special pentru o dezvoltare economicã durabilã si pe acesta baza asigurãrii unui standard de viatã corespunzator.

Constituirea resurselor de care statul are nevoie se realizeazã cu ajutorul a o serie de metode , procedee si tehnici, logistica necesarã si un aparat uman de strictã specialitate constituit în acest scop. Majoritatea metodelor de prelevare a resurselor financiare la dispozitia statului si a celor de utilizare a fondurilor publice constituie pârghii si instrumente specifice prin intermediul cãrora statul intervine în economie si societate în vederea influientãrii factorilor de productie si sociali în diferite faze ale reproductiei economico-sociale.

Instrumentele si tehnicile folosite de stat pentru a interveni în viata economicã a tãrii, pentru a-i stimula pe unii subiecti economici si a-i inhiba pe altii, tin în primul rând, de politicile fiscale si de cele bugetare. Metodele si tehnicile sistemului fiscal si bugetar sunt cele mai importante prin intermediul cãrora statul actioneazã asupra factorilor economici din societate. Astfel, prin sistemul de reglementãri fiscale statul are posibilitatea de a acorda înlesniri, reduceri sau alte facilitãti fiscale în domeniul impozitelor, taxelor sau a majorãrilor de întârziere pentru neplata la termen a acestora, iar prin politicile bugetare, statul poate sprijini direct ramuri, sectoare si unitãti productive, sau persoane fizice, domenii si activitãti care îl intereseazã sau apreciazã cã prezintã importantã pentru societate.

Desfãsurarea normalã a activitãtilor economice si sociale, implicând derularea fluxurilor financiar monetare în conditiile economiei de piatã, bazatã pe autoreglare presupune punerea în practicã a unor modalitãti tehnice adecvate acestor fluxuri financiar-monetare.O asemenea preocupare se înscrie într-un context mai larg de previziune, prognozã si orientare a activitãtilor economice si sociale la diferite niveluri de desfãsurare si organizare a economiei si societãtii.Corespunzãtor acestor preocupãri sunt folosite ca instrumente principale prognozele, programele si planurile, ai cãror scop esential constã în orientarea eforturilor materiale, de muncã si financiare în directiile impuse de atingerea anumitor obiective de ordin economic si social.Orizontul de timp al acestor instrumente diferã sensibil, mai ales în raport cu obiectivele ce si le propun diverse entitãti, distingându-se cele pe termen lung, mediu sau scurt.Impactul pozitiv al uitlizãrii acestor instrumente se concretizeazã, în plan financiar, prin prevenirea blocajelor financiare, corectarea dereglãrilor în derularea fluxurilor financiare si monetare, si cresterea eficientei în utilizarea resurselor financiare.

Forma generalã în care se prezintã instrumentele financiare utilizate în reglarea activitãtilor financiare este cea a balantelor financiare, care concentreazã, dupã o anumitã schemã, resursele bãnesti-financiare ce pot fi procurate si utilizate la nivelul unei entitãti(domeniul, sector, stat, natiune etc.), si destinatiile ce urmeazã a se da acestor resurse, potrivit nevoilor impuse de derularea unei activitãti de mai micã sau mai mare complexitate si atingerea obiectivelor propuse.

Structura unei balante financiare reflectã sursele de finantare a activitãtii si destinatiile concrete date acestor resurse. O asemenea structurare are în vedere tipul de venituri, în forma baneascã , respectiv formele luate de cheltuielile ce concretizeazã destinatiile resurselor. Scopul urmãrit prin elabaorarea acestor balate este compararea celor douã pãrti, resurse si destinatii, si asigurarea concordantei acestora, respectiv a cerintelor de echilibru financiar. O premisã esentialã pentru a asigura îndeplinirea rolului acestor balante o reprezintã fundamentarea realistã a resuselor (veniturilor) si destinatiilor (cheltuielilor).

Prin continutul lor, instrumentele de conducere si reglare a activitãtii financiare oferã posibilitatea dimensionãrii, din punct de vedere financiar, a obiectivelor de realizat, identificând surse de finantare si destinatii ale acestora.