Vânzarea-cumpărarea

Vanzarea cumpararea terenurilor agricole reprezinta segmentul cel mai important al pietei funciare.

In conditiile economiei de piata bazata pe propritatea privata vanzarea-cumpararea inlesneste circulatia libera a terenurilor agricole de la un propritar la altul, fapt pentru care poate avea ca finalitate concentrarea proprietatii funciare in exploatatii de dimensiuni mai mari- obiectiv strategic important al actualei politici agrare romanesti.

Legaturile dintre actul de vanzare si cel de cumparare a terenurilor se realizeaza prin intermediul pretului, care reprezinta “suma de bani platita pentru transferul dreptului de proprietate al unei persoanae fizice sau juridice asupra unei suprafete catre alta persoana”.teoria economica considera ca, la baza formarii preturilor terenurilor trebuie sa stea renta capitalizata. Aceasta presupune ca proprietarul care instraineaza (vinde) pamantul trebuie sa beneficieze, prin pretul dobandit, de o suma de bani care depusa “ data cu imprumut la o dobanda curenta, normala, sa-i asigure […] un venit egal cu profitul, respectiv cu renta sau arenda, incasata in conditiile in care era proprietarul pamantului respectiv”.

Istoria proprietatii funciare in Romania

Istoria proprietatii funciare demonstreaza – pana la inceputul perioade interbelice – o evolutie fireasca a formelor de cooperare agricola si de proprietate in devalmasie de catre exploatatiile agricole,de la mica exploatatie pana la “marea proprietate”.

In perioada interbelica, faramitarea terenurilor reprezenta in continuare problema prioritara datorita faptului ca exploatatiile mai nici de 5 ha reprezentau 75% din numarul total al gospodarilor, avand o dimensiune medie de 2,25 ha teren agricol, respective 1,86 ha teren arabil.

La nivelul anului 1930 dimensiunea medie era d 3,9 ha. Exploatatiile avand sub 10 ha reprezentau 92% din numarul total si exploatau 60% din exploatatia arabila si 48% din suprafata agricola.

Datele statistice aferente anului 1938 dovedesc ca suprafetele primite la reforma agrara din 1921 de catre micii prorietari au fost pierdute in proportie de 20-35% in zona de deal. Micii proprietatri au fost nevoiti sa vanda pamantul datorita foarfecelui preturilor.

Avand in vedere cresterea nesemnificativa a veniturilor agricole si pentru a micsora faramitarea suprafetelor, prin Legea pentru simularea agriculturii din 29 martie 1937 se acordau reduceri de 25% la impozite catre stat, judet sau comuna, pentru intrerprinderile care se vor infiinta in vederea folosirea materiilor prime din agricultura. Se stabilea aprovizionarea la preturi mininale, pe baza de comenzi si contracte de cultura tip intre industriasi si tarani. Datorita acestei reforme, inaintea celui de al doilea razboi mondial, Romania era o tinta cu vocatie agricola, dar caracterizata prin faramitarea terenurilor..

In perioada 1939-1940, agricultura a fost considerate un sector economic strategic. S-au adoptat masuri pentru cresterea cantitati si calitatii productiei agricole. Asfel a fost introdus un sistem de bonificatie pentru produsele agricole de calitate ridicata. Scopul principal este acela de a crea rezerve alimentare, in special de cereale.

In 1941, exploatatiile agricole particulare detineau 73,5% din suparafata agricola totala, avand o dimensiune medie de 4,5 ha, impartita in medie in 5 parcele. Sectorul public detinea 26,5% din suprafata agricola totala, cuprinzand pasuni si fanete in zona de munte, loturi mici - sub 10 ha - detinute de camerele agricole judetene, fermele agricole ale Ministerului Agriculturii si Domeniilor, lotul hergheliilor, precum si ale “depozitelor de armasari” ale statului. In ciuda fenomenului de faramitare a terenurilor agricole, structura proprietatii funciare reprezenta rezultatul unei evolutii naturale si de lunga durata, ceea ce asigura viabilitatea acestui sistem.

Instaurarea primului guvern comunist in 1945, a deschis o perioada de dramatice schimbari structurale ale proprietatii funciare, anuland o tipologie funciara specifica tarilor europene dezvoltate si care cu greu poate fi refacuta in present.

Prin Legea din 22 martie 1945, marii proprietari (mosieri) au fost expropriate de o suprafata de 1,46 milioane ha, din care 1,1milioane ha (74,9%) a fost atribuita fara rascumparare taranilor, iar diferenta de 368 milioane ha (25,1%) s-au construit ca o rezerva de stat. Ca urmare a reformei din 1945, au fost improprietariti 918 mii de tarani fara pamant sau cu pamant putin, intemeindu-se astfel 400 mii noi gospodarii, iar alte 500 mii gospodarii si-au sporit suprafata de teren pe care o detineau.

In perioada 1945-1946, ca urmare a secetei din Moldova, o parte din terenurile agricole provenite din improprietarire au fost vandute la preturi derizorii. Ca urmare printr-o lege speciala, statul a anulat toate vanzarile de pamant care au avut loc in aces interval, iar terenurile au fost restituite fostilor detinatori (tarani).