Zile Negre pe Wall Street

În perioadele de criză, seismele economice cuprind întreaga economie provocînd scăderea cursului acţiunilor, falimentul unui mare număr de firme industriale, bancare şi comerciale, creşterea şomajului şi scăderea nivelului de trai.

Potrivit specialiştilor, crizele economice apar ciclic (una la un deceniu).

In cele ce urmează vom vorbi despre cea mai profundă, cea mai lungă, cea care a avut cele mai adînci repercusiuni asupra economiei mondiale, cea care a afectat soarta a zeci şi sute de milioane de oameni, marea criză economică dintre anii 1929 – 1933.

Numita şi „Marele crah”, această catastrofă economică s-a declanşat în Statele Unite ale Americii după ce, ani la rînd economia americană sporise substanţial. Extraordinara prosperitate economică cunoscută de S.U.A. în anii 1920 a fost urmată de o criză brutală şi profundă cu consecinţe mondiale. Ca exemplu putem spune că între 1925 şi 1929 producţia industriala a S.U.A crescuse cu 22%, productivitatea crescute, iar noile descoperiri tehnico-ştiinţifice, precum şi perfecţionările aduse vechilor tehnologii au determinat un mare avînt economic. Dacă este să ne referim la producţia de automobile, aceasta crescuse între 1920-1929 cu peste 120% , însă în 1928 era deja în supraproducţie. Totodată, producţia aparatelor de radio a cunoscut o mare dezvoltare, iar industria chimică înregistra o expansiune uimitoare graţie sectorului de produse cosmetice şi a celui de mătase artificială. O ramură de mari profituri şi investiţii ajunsese industria cinematografica, mai ales după ce filmul devenise din anul 1928 „vorbit şi cîntat”. Către anul 1925, dezvoltînd o producţie industrială de masă, S.U.A. furniza 44% din cărbunele mondial şi 51% oţel.

Dacă adăugăm la acest peisaj economic descoperirea unor noi zăcăminte de petrol şi electrificarea industriei care au dus la reducerea costurilor, putem avea imaginea aproape completă a economiei americane din acea perioadă.

Începînd cu 1925 producţia industrială a stagnat, chiar dacă piaţa internă părea a fi saturată, exporturile permiteau fabricilor să menţină un anume dinamism.

Totuşi, primele semne ale crizei economice ce avea să urmeze s-au văzut mult mai devreme.

După primul război mondial, investiţiile masive făcute în economia americană s-au bazat în mare măsură pe emiterea de acţiuni şi obligaţiuni. Activitatea pe Wall Street a luat amploare, s-a amplificat propaganda privind „capitalismul popular” (fiecare american care se respectă trebuie să aibă acţiuni !), achiziţia de hîrtii de valoare a devenit o modă, ceea ce a dus la răspîndirea speculaţiilor la bursă. În decurs de numai un an, cursul acţiunilor anumitor companii s-a dublat şi, chiar s-a triplat.

Goana după cîştig, speculaţiile fără cumpăt au fost stimulate de cîteva elemente. În primul rînd de facilităţile acordate la cumpărarea de acţiuni: se putea cumpăra un pachet de acţiuni în valoare de 10 000 dolari cu numai 2 000 dolari bani gheaţă, restul fiind împrumutaţi de bursă sau de agenţii de schimb, cu garanţie în … acţiunile cumpărate. Se poate imagina unor lanţul speculaţiei care a rezultat din această facilitate de plată. Dată fiind creşterea vertiginoasă a cursului, acţiunile astfel cumpărate erau vîndute ulterior, obţinîndu-se un cîştig, de exemplu, de cel puţin 2 000 dolari, cu care se cumpărau alte 10 000 acţiuni ş.a.m.d. Prin acest joc, în cîteva luni un speculator devenea proprietarul unor acţiuni de zeci şi sute de mii de dolari, mai precis un om bogat, însă doar pe hîrtie.