Cercetarea științifică în sport - metoda observației

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, știința este „un ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii”.

Știința nu poate să se ocupe de toate întrebările posibile. Scopul său nu este de a oferi răspunsuri la toate acestea ci de a da răspunsuri doar la problemele care țin de realitatea fizică așa că devine importantă selectarea lor. Totodată știința nu oferă adevăruri absolute ci testează unele presupuneri, ipoteze prin care sunt revizuite sau înlocuite unele cunoștințe. Există însă și presupuneri a căror confirmare la un moment dat al evoluției sunt imposibil de confirmat, exemplele în acest sens fiind multiple.

În contextual dat Știința Sportului și Educației Fizice încearcă să-și clarifice statutul său pornind chiar de la denumirea sa, nomenclator asupra căruia sunt încă în desfășurare dezbateri căutări și argumentări care își doresc în primul rând să depășească orgoliile individuale și să stabilească consensul dezvoltării ulterioare a domeniului până nu de mult nerecunoscut ca atare având în vedere faptul că practica sa este mult avansată în raport cu teoretizarea caracteristicilor ce o structurează ca știință de sine stătătoare, inter-multi-trans și codisciplinară.

Putând fi plasată în cadrul științelor particulare, știința sportului este o știință bio-psiho-peda-sociologică nouă, de graniță între disciplinele acțiunii la intersecția științelor medicale cu cele ale educației și instrucției. E.Rail afirma că sportul întrepătrunde lumea educației și sănătății, a muncii și a timpului liber, a comunicațiilor și afacerilor, a artei și culturii și desigur a politicii și relațiilor internaționale. R.Bron remarca la rândul său că educația fizică întâmpină încă, dificultăți în apărarea identității sale, deși, este o disciplină în constantă schimbare ca urmare a evoluției cunoștințelor științifice pe care își bazează activitățile și a presiunii inevitabile pe care o suportă din partea sportului ca fenomen social, căutându-se permanent legătura între teorie și practică, între intenție și acțiune.

Autorul se referă la sportul de performanță și, desigur, el este partea cea mai dinamică a domeniului dar și cea care impune prin presiunea competiției, competență științifică și rigurozitate în abordările experimentale. Cu toate acestea dintre activitățile sportive practicate în cadrul sportului pentru toți, în timp, s-au structurat ramuri sportive, exemplele fiind multiple. Putem vorbi de o relație biunivocă între cele două, ambele completându-se reciproc și contribuind la dezvoltarea științei domeniului sportiv. Fiecare disciplină, deci și sportul generează cunoștințe parțiale care se cer integrate cu altele în vederea rezolvării problemelor specifice, conform lui Beek și Hopkins, atunci studiul mișcării trebuie tratat mai curând ca un element al științelor nelimitate decât al celor limitate (Patin). Preocupările de cercetare s-au îndreptat către mișcarea umană și mai puțin către omul în mișcare.

Putem afirma că Știința Sportului și Educației Fizice este o știință: autonoma, pluridisciplinară, integrativa în continuă dezvoltare. Obiectul cercetarii în știința sportului și educatiei fizice îl constituie legile de manifestare a comportamentului motric al omului, în scopul perfecționării acestuia, a creșterii capacității de efort și a îmbunătățirii performanței.

Activitatea de cercetare este o căutare perpetuă pentru descoperirea adevărului sau a găsi răspunsuri la întrebări. Ea mai poate fi definită ca experiență, atitudine, arta investigării științifice sau prin efortul de a dobândi noi cunoștințe. Cercetarea presupune un ansamblu de activități precum și rezultatele acestora, desfășurate în mod deliberat, sistematic și ordonat cu scopul recoltării și prelucrării datelor într-un anumit domeniu de activitate în vederea utilizării concluziilor pentru progresul cunoașterii și practicii domeniului respectiv.

Cercetarea urmărește respectarea unor principii și anume:

- principiul competenței prin care se stabilește cine poate să desfășoare activitate științifică, care sunt regulile pe care trebuie să le respecte acesta și calitățile cercetătorului care conferă capabilitate în abordarea unei cercetări; aptitudinile acestuia se referă la dorință de cunoaștere, curiozitate, spirit critic și de observație, pasiune, răbdare, devotament, seriozitate, onestitate, capacitate intelectuală de analiză și sinteză, experiență profesională de specialitate;

- principiul obiectivării care se referă la obiectivul cercetării care trebuie să servească scopului cercetării, și modul în care va fi studiat fără a fi alterat;

- principiul adevărului științific prin care descoperirea adevărului să reflecte natura reală prin coerență, logică și continuitate, să poată fi înțeles, rezultatele să fie exprimate clar, precis și tehnic evitându-se subiectivismul și speculațiile ce le pot denatura;

- principiul metodic se referă la modul de desfățurare a procesului de cercetare care trebuie să se desfășoare conform unui plan coerent, detailat și riguros întocmit prin care vor fi respectate etapele și metodele de lucru și care va prevede tehnici și metode adecvate naturii obiectului;

- principiul demonstrației se referă la faptul că afirmațiile sau rezultatele trebuie să fie susținute faptic, demonstrate, verificate, cu posibilitate de reproducere de către alți cercetători pentru a fi acceptate, să poată fi modelate teoretic și valabilitatea lor va fi certă prin integrarea lor în baze de date ale domeniului;

- principiul corelației se referă la existența unei corelații a cercetării cu date preexistente în domeniu aspect ce impune cunoașterea stadiului actual al realizărilor; - principiul evaluării rezultatelor presupune o evaluare coerentă, rațională și obiectivă a acestora prin comparare critică cu date existente;

- principiul utilității are în vedere noutatea adusă domeniului, originalitatea și contribuția la dezvoltatrea acestuia;

- principiul psiho-moral are în vedere cercetătorul care să accepte colaborarea cu specialiștii în mod sincer și dechis, să-și susțină competent rezultatele pentru a avea credibilitate precum și la activitatea acestuia care trebuie să fie sinceră, dezinteresată, efectuată în baza principiilor etice.