Educarea si reeducarea psihomotorie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Educarea si reeducarea psihomotorie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 11 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Educatie Fizica

Extras din document

Educația este un fenomen social de transmitere a experienței de viața și a culturii către generațiile de copii și tineri.

Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”

Sarcina educației este de a da „omului deplina libertate de dezvoltare".(Radu N.)

Educarea psihomotrică este un proces care constă în acumularea informațiilor ce influențează coordonarea mișcărilor în relația cu mediul, dar și cu alții, tonifierea masei musculare, orientarea în timp și spațiu, conștientizarea eu-lui, fiind într-o strânsă legătură cu obținerea și menținerea unei bune condiții fizice.

Condiția fizică reprezintă abilitarea de a desfășura un anumit efort fizic raportat la tipul constituțional și vârstă.

Educația psihomotrică constituie o componentă a instrucției de bază în școala elementară, ea condiționând întregul proces de învățare preșcolar și școlar, deoarece acest proces nu poate fi eficient dacă „copilul nu dobândește conștiința corpului său, nu cunoaște lateralitatea sa, nu se poate situa în spațiu, nu este stăpân pe timp, nu a câștigat o suficientă stabilitate și coordonarea gesturilor și mișcărilor sale” (Le Boulch J. 1985, p. 1033)

În orice proces de educare se pornește de la bagajul acumulat până la acea dată, iar planul elaborat va trebui să fie clar: cât, cum, când este cel mai potrivit să se acționeze pentru reușita procesului educativ propus. Planul trebuie să fie organizat, stratificat, orientat și alcătuit în funcție de vârsta copilului, condițiile de lucru, experiența și de resursele de cooperare pe care le are copilul.

Reeducarea reprezintă acțiunea de a începe din nou un proces de educație în cazul pierderii unei abilități.

Reeducarea psihomotrică este o activitate metodică, axată pe acționare asupra corpului dar și a minții pacientului cu scopul de a reface și consolida etapele parcurse de un individ in creșterea și dezvoltarea sa.

Reeducarea psihomotrică își propune ca, plecând de la corp și de la motricitate corporală, să se acționeze asupra psihicului, atât pe plan mental cât și pe plan afectiv, aceste două planuri fiind strâns legate de nivelul inconștientului (A. Lapierre, 1975, p. 364).

Privită în ansamblu, activitatea de reeducare poate fi orientată în două direcții principale: corectarea dificultăților de exprimare pe plan psihomotric; reeducarea tulburărilor motorii funcționale, urmărirea unor factori interni sau externi, ce au făcut inevitabile eșecurile.

Reeducare psihomotrică nu este o acțiune educativă, nu este un act de susținere pedagogică, nu este o metodă psihoterapeutică, această activitate se situează la granița dintre aceste discipline, detașându-se prin faptul că abordează atât „interiorul” cât și „exteriorul” corpului, căpătând sens prin rezultatele pe care le obține.

Sistemul de acționare pe plan reeducativ se diferențiază de cel educativ deoarece ne aflăm in fața unor acțiuni ratate, sunt evidențiate unele dificultăți, unele eșecuri de care trebuie să ținem seama atunci când ne pregătim planul de acționare.

Activitatea educativă cât și cea reeducativă trebuie să se bazeze pe un plan de activitate prin intermediul căruia trebuie să ne îndeplinim obiectivele propuse.

Atât educarea cât și reeducarea psihomotrică se realizează într-un context afectiv și relațional.

Relația dintre noi și pacient bazându-se pe încredere, respect și colaborare.

I. Rolul corpului în procesul de educare și reeducare psihomotrică

Corpul, prin structură, prin modul în care se manifestă, prin realitatea pe care o prezintă, prin posibilitățile sale de exprimare, prin capacitatea de acumulare și de redare a experienței, prin trăirile sale, scoate la lumină adevărata sa existență. Corpul se prezintă sub toate aspectele sale, bune și rele. Acesta nu poate ascunde realitatea, prin el fiind exprimate bucuriile și supărările, veridicitatea și visele, împlinirile și eșecurile, armonia și tulburarea. Corpul este implicat efectiv în viața mentală, în sensul că pune în valoare procesele cognitive. Forma corectă prin care se manifestă aceste procese este reprezentată de către limbajul trupului. De asemenea, corpul există și se manifestă în spațiu și timp, evoluția unui copil fiind scoasă în evidență prin nivelul în care reușește să-și armonizeze acțiunile, în stricta concordanță cu dimensiunile spațiale și temporale. Având clar stabilită imaginea propriului corp, copilul poate executa mișcări și gesturi în spațiu, fapt ce îi oferă condiții pentru a accede și la timp. În momentul în care copilul se adaptează la spațiu și execută mișcările și gesturile în concordanță cu reperele spațiale, va fi capabil să se adapteze și la dimensiunile temporale, concretizate prin reținerea noțiunilor de durată și ritm.

În condițiile în care copilul nu poate aprecia spațiul, prin intermediul corpului sau al privirii, v-a întâmpina mari dificultăți în a se încadra în dimensiunile temporale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Educarea si reeducarea psihomotorie.docx