Factorii fiziologici ai performanței sportive

Universalitatea sportului, altitudinea şi instabilitatea performanţelor, ca şi deplasarea lor continuă către limite biologice şi psihice încă necunoscute omului obligă la reflexii şi analize. Performanţa nu izvorăşte dintr-o aglomerare de fapte şi întâmplări, ci reprezintă un produs al efectelor determinate de acţiunea concentrică a unor factori obiectivi şi subiectivi. În ştiinţa sportului s-a făcut un important pas înainte prin inventarierea şi apoi măsurarea acestor indicatori, recurgându-se la diverse procedee de obiectivizare şi interpretare a lor.

Sportul de performanţă constituie prin urmare, un proces pedagogic prin metodologie, un act educativ, prin principiile ce-l structurează şi prin efectele surprinse în plan comportamental, în atitudinea sportivului.

Inventarierea indicatorilor care concură constant la obţinerea performanţei sportive este o operaţie deschisă întrucât observaţii şi introspecţii profunde în această problematică pot evidenţia o sporire a acestora.

S-au evidenţiat 67 de indicatori, care, prin natura lor, s-au pretat la o clasificare mai puţin didactică şi mai mult funcţională. Aceşti indicatori au fost grupaţi după natura lor, în 4 categorii: conceptuali, educativi şi psiho-sociali, organizatorici, economico-financiari. Selecţia se include în categoria indicatorilor conceptuali, alături de modelul de pregătire şi concurs, asistenţa metodico-ştiinţifică şi medico-sportivă, precum şi sistemul de formare şi perfecţionare a specialiştilor.

Pe baza observaţiilor, reconstituirilor, anchetelor şi a datelor furnizate de literatura de specialitate se poate aprecia că există deja o ierarhizare valorică a acestor indicatori incluşi în modelul logic al performanţei sportive. Evident, potenţialul nativ este acela care oferă perspectiva înaltei performanţe. Sportul românesc oferă câteva exemple: Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin. Iată de ce se consideră capitală selecţia în această perspectivă, motiv pentru care se situează în poziţia I a ecuaţiei performanţei sportive. În literatura de specialitate se consideră că selecţia, depistarea talentului sportiv, determină în proporţie de 70%, destinul unui mare sportiv. Bineînţeles că fără motivaţia sportivului, fără disciplina muncii sportive, fără modelul de pregătire şi concurs şi a sistemului de refacere, fără antrenor şi baza materială, valorile ereditare (calităţile motrice perfectibile, nivelul primar al capacităţii de efort ridicat, tipul somatic ideal etc.) n-ar mai putea fi evidenţiate.

Individualizarea, obiectivizarea şi ierarhizarea indicatorilor modelului logic al performanţei sportive moderne, coroborate de momentul participării fiecăruia la procesul complex al realizării ei impun o anumită succesiune în tratarea şi analiza eficienţei lor. Performanţa sportivă izvorăşte din trei surse principale: valoarea biologică şi a performanţei sportivului, cea intelectuală exprimată de specialişti şi timpul. Dar cea mai importantă premisă rămâne potenţialul genetic, talentul depistat oportun şi încadrat într-un sistem de pregătire, desfăşurat în deplină armonie cu procesul de învăţământ.

Selecţia presupune o acţiune amplă de natură conceptuală şi organizatorică de evaluare pe diferite planuri (anamneză, diagnosticarea stării de sănătate, nivelul de creştere şi dezvoltare fizică şi funcţională, disponibilitatea psihică etc.) a unor colectivităţi de subiecţi. Prin urmare cadrul organizatoric are nevoie de un ansamblu de criterii şi indicatori, de fapt de un model cu care se operează în alegerea celor dotaţi pentru un anumit tip de efort sportiv.

Selecţia este un proces organizat şi repetat de depistare timpurie a disponibilităţii înnăscute a subiectului, cu ajutorul unui complex de criterii (medicale, biologice, psiho-sociologice şi motrice) pentru practicarea şi specializarea lui ulterioară într-o disciplină sau probă sportivă.

Concretizând cele afirmate mai sus se poate stabili că în sistemul de selecţie acţionează 5 tipuri de criterii (medico-sportive, somato-fiziologice, biochimice, psihologice şi motrice) ale căror conţinut, norme şi cerinţe le voi prezenta succint în cele ce urmează.

Primul criteriu, cel medico-sportiv, acţionează în cadrul sistemului de selecţie prin sintetizarea tuturor informaţiilor din sfera geneticii, antropologiei, fiziologiei, biomecanicii, medicinii sportive în vederea realizării unei selecţii dirijate, obiectivizate pentru sportul de performanţă. Iată un exemplu: se ştie de mult că în compoziţia fibrelor musculare la om, există fibre albe, rapide, cu echipamente enzimatice perfecţionate pentru eforturile explozive, de viteză, forţă-viteză şi fibre roşii, lente, al căror echipament enzimatic este favorabil eforturilor de durată, precum şi fibre intermediare (mixte) pentru toate acceptându-se o condiţionare genetică; iată însă că studii bioptice recente evidenţiază posibilitatea ca, printr-un antrenament perfecţionat, să se mărească numărul de fibre roşii pe seama celor intermediare, ceea ce modifică radical ponderea unor criterii fiziologice în selecţia şi orientarea sportivă.

Selecţia medico-sportivă se va realiza în trei etape: primară (iniţială) urmărindu-se indicii genetici, de sanogeneză, dezvoltarea fizică şi psihică, antecedente familiale, indici socio-economici, organizatorici, apoi secundară (pubertară) urmărindu-se dezvoltarea fizică şi funcţională, dezvoltarea psihică, capacitatea de efort, motivaţia şi factorii voliţionari precum şi factorii organizatorici, şi etapa finală (de performanţă) urmărindu-se indici funcţionali, ai capacităţii de efort, calităţile motrice, profilul psihic şi rezistenţa la stres, randamentul sportiv, sanogeneza.

Criteriile somatofiziologice au o importanţă deosebită în selecţia sportivă, pe baza lor realizându-se o tipologie constituţională sportivă. Fără îndoială, însuşirile iniţiale nu pot fi schimbate cu ajutorul exerciţiilor motrice, astfel încât să se obţină transformări datorate exclusiv unui succes sportiv. În acest caz este necesară selecţia indivizilor cu masa, înălţimea şi proporţiile corpului corespunzătoare tipului constituţional ideal pentru o anumită disciplină sau probă sportivă.

Parametrii fiziologici de selecţie sunt determinanţi în stabilirea calităţilor motrice. Astfel viteza este condiţionată de activitatea sistemului nervos şi de metabolismul de la nivelul muşchiului care asigură energia necesară contracţiilor musculare, în condiţii de anaerobioză. Forţa este condiţionată de sistemul nervos care acţionează îndeosebi pe calea etajului cortical şi de sistemul muscular, în funcţie de gradul încărcăturii raportate la forţa izometrică maximală. Rezistenţa este condiţionată de factorii anatomo-funcţionali, factorii biochimici şi de sistemul nervos. Îndemânarea este condiţionată de activitatea corticală, respectiv de comanda primită de muşchi pe căile motorii corticale şi în secundar de musculatura însăşi.