Istoria Gândirii Economice

Sportul este un fenomen social care are ca trăsătură fundamentală competiţia şi prin aceasta are un caracter preponderent competitiv, dar şi un accentuat caracter formativ.

Ca structură, în sport se remarcă cele patru subsisteme clasice ale sale:

- sportul pentru toţi;

- baza de masă a sportului de performanţă (sportul la copii şi juniori);

- sportul de performanţă;

- sportul de înaltă performanţă, observând în fiecare dintre ele implicarea factorului economic.

Plecând de la subsistemul sportul pentru toţi unde putem discuta mai mult despre argumente sociale în care putem amintii interacţinea care se realizează între oameni şi unde câştigul este pur şi simplu de partea celor care fac mişcare şi trecând prin baza de masă a sportului de performanţă unde argumentele economice încep să se facă simţite datorită investiţiilor făcute în tânăra generaţie putem deja amintii că sportul este o activitate strict necesară în care raportul cost – beneficiu nu trebuie privit numai din punct de vedere strict bănesc.

Din punct de vedere economic putem definii sportul ca fiind o activitate stric necesară începând cu subsistemul sportul de performanţă, unde deasemenea putem vorbii de investiţii, de această dată mai mari, dar în raportul cost – beneficiu putem observa deasemenea că şi câştigurile cresc substanţial comparativ cu subsistemul anterior.

Exemplul prin care putem definii sportul ca fiind o activitate strict necesară din punct de vedere economic este subsistemul sportului de înaltă performanţă în care bugetele alocate sunt colosale la fel ca şi beneficiile. Dar până aici am pledat mai mult pe argumente apte să demonstreze că economic sportul reprezintă o activitate strict necesară şi într-adevăr aşa este dacă ne gândim la cluburile sportive gigantice (Real Madrid, Barcelona etc.) care au câştiguri anuale de zeci de milioane de dolari, cu toate câ învestesc şi au bugete alocate foarte mari.

În acelaşi timp putem privii sportul ca pe o activitate în care raportul cost beneficiu nu trebuie privit numai din punct de vedere strict financiar, deoarece aceste cluburi, prin imaginea lor, prin tot ceea ce înseamnă istoria lor au capacitatea de a face părinţii să-şi îndrume copii către sport, fanii să participe la diferite competiţii petru amatori, publicul să vină la stadion (100.000 persoane), creându-se astfel un extraordinar sentiment de apartenenţă la o mare familie ca Real Madrid, pentru a se bucura de spectacolul oferit, de show-l propriu-zis care la un asemenea nivel nu mai poate decât să încânte inima şi privirea.

În România cluburile sportive se împart în cluburi private şi cluburi de stat. În timp ce cluburile sportive private au ca scop final obţinerea de profit financiar, cele bugetare au ca scop încurajarea participării a cât mai multor persoane în activităţi sportive de masă şi deperformanţă. Chiar dacă organizaţiile non – profit nu urmăresc profitabilitatea ca scop principal, ele pot fi şi trebuie să fie rentabile.