Istoria Jocurilor Olimpice. Istorie si Contemporaneitate

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Istoria Jocurilor Olimpice. Istorie si Contemporaneitate.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 18 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Alessandro

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domenii: Educatie Fizica, Istorie Universala

Extras din document

Istoria si contemporanietatea miscarilor olimpice si sportive

Oamenii primitivi depuneau eforturi intense, brutale uneori, în lupta pentru satisfacerea nevoilor de hrană. Exerciţiile fizice erau implicate în procesul de existenţă, de procurare a bunurilor materiale şi apărarea de animalele sălbatice. Omului primitiv îi erau imperios necesare unele calităţi fizice şi morale: forţă, îndemânare, viteză, rezistenţă, curaj, precum şi unele deprinderi de alergare, căţărare, săritură, luptă etc. Oricât de viguros, rezistent, cutezător ar fi fost, el s-a temut de forţele naturii dezlănţuite ca: apa şi focul, tunetul şi trăsnetul, boala şi moartea împotriva cărora nu ştia să lupte.

El a încercat să le alunge, să le câştige favoarea prin cuvinte, atitudini şi mişcări care, păstrând sau nu sensul magic primitiv serveau totuşi pentru apărarea sănătăţii. Tot acum apare şi dansul, prezent la toate popoarele, a cărui răspândire în spaţiu şi timp este universală. "Se dansează la ocazii vesele sau triste, la victorii şi înfrângeri, la ceremoniile religioase. Se joacă în sărituri mari sau cu paşi mărunţi, mişcând corpul, braţele, partea de sus sau de jos a trunchiului, picioarele sau genunchii. Dansul a îmbrăcat forme variate: grav ori vesel, cast ori voluptos, extatic ori senzual, elegant sau vulgar, exprimând toate dorinţele, pasiunile, speranţele, temerile, tot ceea ce omul iubeşte sau urăşte.".

La oamenii din comuna primitivă, mişcările, exerciţiile fizice erau o continuare a activităţii productive, practicată în condiţii de egalitate, neexistând clase sociale.

Popoarele Egiptului antic, cu o istorie de peste 50-60 de secole Î.Hr., aveau preocupări pentru îngrijirea corpului prin exerciţii fizice. Mărturie stau numeroase documente, dintre cele mai variate, sculpturi şi monumente, desene şi picturi, inscripţii şi papirusuri. Bărbaţii practicau exerciţiile de gimnastică, probe atletice, lupte, tragerea cu arcul, vânătoarea şi pescuitul; fetele se jucau cu mingea, săreau coarda, dansau. într-un cuvânt, egiptenii acordau o importanţă deosebită pregătirii fizice a tinerilor. Ramses al ll-lea a fost crescut de tatăl său împreună cu alţi copii născuţi în aceiaşi zi cu el şi nu primeau hrană dacă nu alergau înainte o distanţă de aproximativ 35 km.

În China antică, în mileniul al lll-lea Î.Hr., medicul Kong-Fu a creat un sistem de educaţie fizică medicală pornind de la presupunerea că bolile îşi au originea în anumite congestionări şi paralizii ale organelor ce pot fi combătute prin mişcări şi exerciţii respiratorii adecvate. Bazat pe combinarea, practic în număr nelimitat, a poziţiilor şi mişcărilor corpului şi segmentelor sale cu diferite tipuri de respiraţie, sistemul era menit să combată toate bolile mai ales în faza incipientă. Redescoperirea sistemului de către abatele Joseph Amiot, misionar francez în China secolului al XVIII-lea şi publicarea lui la Paris a produs uimirea specialiştilor europeni, constatându-se însă, destul de repede, că deşi foarte ingenios, acesta nu avea valoare terapeutică.

În cultura milenară a indienilor, în colecţia de vechi scrieri sacre ale hinduşilor, numite Vede, se află volumul intitulat Ayar-Veda - cartea vieţii - scrisă cu 1800 de ani î.e.n. Capitole speciale descriu exerciţiile fizice practicate şi masajul. Importanţă deosebită se acordă exerciţiilor de respiraţie. în trecut, dar şi astăzi, mulţi indieni au adoptat sistemul Yoga.

În imperiul incaşilor, alergarea era la mare preţ, alergătorii formau o categorie socială, curierii. Aceştia erau aşa de bine antrenaţi încât distanţa Quito-Cuzco, de 1BOO Km, o străbăteau în 8 zile, iar bucătarii curţii serveau peşte de mare proaspăt, pe care ştafete de curieri îl aduceau de la 350 Km, distanţa ce lega capitala de Pacific, în două zile.

Indigenii din tribul Taragumara (Mexic), ar fi fost cei mai buni alergători din lume. Un curier reuşea să străbată în cinci zile distanţa de 960 Km dintre ţărmul Pacificului şi Marea Caraibilor.

Negrii africani erau şi ei capabili de performanţe sportive remarcabile, urmăreau vânatul în fugă, până când, epuizat, cădea pradă vânătorului, aceasta graţie educaţiei sistematice a calităţilor motrice încă de mici. Pentru triburile de bantuşi, săritura în înălţime era la mare cinste. Şi astăzi, tinerii, pentru a-şi dovedi bărbăţia, trebuie să sară peste ştacheta ridicată la înălţimea alesei sale; şi cum înălţimea corporală medie este de 1,90 m putem uşor aprecia calităţile necesare unei astfel de performanţe.

însuşirile fizice şi psihice sunt, apoi, din ce în ce mai mult legate de pregătirea pentru război. Băieţii se deprind cu alergările de viteză, de durată, cu rezistenţa, cu jocul de-a războiul. Apogeul pregătirii fizice la tineri pare a fi atins la greci şi romani. Odata cu ei apare si notiunea de olimpism.

Olimpismul este o stare a umanitatii, un mijloc de apropiere intre oameni, este o forma de manifestare a culturii universale. Parintele nasterii olimpismului – Baronul Pierre de Coubertin – a prevazut ca aceasta grandioasa manifestare va dainui principiilor „Cartei Olimpismului", care contribuie la perfectionarea omului, la dezvoltarea relatiilor sociale.

Scoala, prin multiplele sale discipline de invatamant, reprezinta prima forma de educare care sa serveasca constiintei colectivitatilor. Reforma curiculara vizeaza, printre altele, introducerea obiectivelor cadru si a obiectivelor de referinta ( fixate de profesor). Structura lectiei de educatie fizica si continutul fiecarei verigi, ofera un cadru generos pentru educarea elevilor in spiritul olimpismului (educarea elevilor pentru respectarea cerintelor lectiei, in dorinta de a avea o minte sanatoasa intr- un corp sanatos, in spiritului fair-play-ului). Profesorul trebuie sa contribuie la construirea viitorului individ, nu numai prin educatia formala (de invatare), si prin celelate forme de educatie.

Prima forma de educatie a individului este cea formala (cei sapte ani de acasa), luata din familie si din invatamantul prescolar. A doua forma de educatie, cea informala, este data de scoala si, din pacate, mult mai putin de familie. Aceasta incosecventa poate fi acoperita prin activitatile extrascolare. Sportul de masa si de performanta contribuie cu succes la dezvoltarea personalitatii individului, este o modelare a fenomenului uman. Cele cinci cercuri ale steagului olimpic reprezinta genericul dezvoltarii culturale de pe planeta.

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoria Jocurilor Olimpice. Istorie si Contemporaneitate.doc