Jocul cu Mingea

Aruncarea la coş reprezintă elementul cel mai important al jocului de baschet, prin care se concretizează scopul final al jocului: înscrierea de puncte.

Reprezintă elementul tehnic care se bucură de cea mai mare atenţie în procesul de învăţare şi antrenament, pe toate treptele şi la toate nivelurile de pregătire.

Reprezintă o acţiune individuală de mare răspundere, constituind, în final, rezultatul eforturilor depuse de toţi jucătorii echipei.

Reprezintă elementul care poate să ofere suprema satisfacţie atât jucătorilor, cât şi celor care asistă la desfăşurarea unui joc.

Fineţea rezultată din îndemânare constituie factorul primordial în execuţia aruncărilor la coş, iar faptul că prin aruncarea la coş mingea este trimisă dintr-o acţiune în mişcare spre un punct fix, suspendat şi în plan orizontal, ridică gradul de dificultate al execuţiei tehnice, care trebuie să aibă o adresă cât mai precisă.

În joc, aruncarea la coş nu poate şi nu trebuie să fie o acţiune întâmplătoare, făcută fără nici un discernământ. Ea trebuie:

– să aibă la bază un procedeu tehnic de aruncare bine însuşit

– să aibă o justificare tactică a execuţiei în momentul dat al jocului.

Aruncarea la coş, prin însăşi gradul ridicat de dificultate al execuţiei şi adresei solicitate, este influenţată de o serie de factori de ordin intern sau extern.

Ca factori interni, de ordin biomecanic, considerăm:

Procedeul de execuţiei să corespundă cât mai bine modelului optimal de execuţie din punctul de vedere al:

– caracteristicii mişcării respective (procedeu tehnic)

– legilor biomecanice.

Aruncarea propriu-zisă să fie executată ca urmare a realizării aşa – numitului „moment de echilibru” al întregului corp.

În timpul execuţiei, gruparea forţelor biomecanice ale complexului de mişcări, realizată ca urmare a interacţiunii neuro-musculare, conduce la uşurarea condiţiilor de execuţie a aruncării: necesitatea coordonării acţiunii dintre lucrul braţului (sau braţelor) şi cel al picioarelor.

În execuţia finală a mişcării, palma (palmele) constituie ultimul plan director: finalizarea tehnicii de aruncare prin acţiunea palmei constituie, în majoritatea cerinţelor, elementul determinant.

Cantitatea de lucru realizată în pregătire, cât şi experienţa practică căpătată de jucător, conduc la o determinare din ce în ce mai precisă a aprecierii condiţiilor de execuţie a aruncării: depărtarea de coş, unghiul faţă de coş, înălţimea traiectoriei de aruncare, aruncare la inel sau cu panoul. Modul de fixare a reperului de aruncare: pentru aruncările de la semidistanţă şi distanţă se recomandă aruncarea la coş fără panou; ca urmare, privirea jucătorului se va fixa asupra unui punct situat aproximativ la 30-40 cm deasupra marginii anterioare a inelului. Aruncarea cu panoul se recomandă a fi folosită pentru finalizările efectuate din apropierea coşului sau de la mică distanţă, privirea fiind îndreptată spre un loc din interiorul dreptunghiului mic înscris pe panou.

Tot în categoria factorilor interni, dar de ordin psihic şi cu o mare doză de subiectivism în aprecierea acestora, considerăm:

Starea psihică: preocupările di afara procesului de pregătire şi de joc încetinesc reflexele şi împiedică concentrarea atenţiei; aceasta este una dintre raţiunile pentru care jucătorii trebuie să – şi păstreze permanent calmul în teren, oricare ar fi situaţia împotriva lor: publicul care strigă, adversarul care-i provoacă, partenerii care greşesc, arbitrii cărora ei nu le înţeleg deciziile…

Concentrarea atenţiei: calmul şi încrederea permit jucătorului de a judeca situaţia de joc, a momentului tactic oportun, să fixeze” reperul aruncării la coş şi totodată să se concentreze asupra execuţiei sale înainte, în timpul şi după finalizare.

Încrederea în reuşita aruncării este determinată de starea afectivă şi emoţională a jucătorului, de pregătirea sa, de stabilitatea sistemului său nervos, de dispoziţia momentului respectiv.

Relaxarea permanentă a întregului organism şi cu precădere a articulaţiei mâinii (mâinilor) cu care efectuează finalizarea.

Ca factori externi, putem enumera toţi factorii legaţi de: materiale, instalaţii, agenţi fizici naturali (când se foloseşte terenul în aer liber), mediul ambiant.

Considerăm necesar a sublinia unele probleme legate de traiectoria mingii în aruncările la coş. Aceasta influenţează direct asupra intrării mingii în coş, a preciziei. Traiectoria mingii faţă de coş poate fi:

înaltă: mingea vine şi cade aproape perpendicular, având accesibilă aproximativ 4/5 – imi din suprafaţa coşului. Prezintă dezavantajul că lungimea zborului mingii influenţează asupra preciziei aruncării

medie: prezintă avantajele şi dezavantajele distanţei pe care o parcurge mingea, deschiderea coşului fiind de 2/3 – imi din suprafaţa lui

întinsă: mingea aruncată la coş zboară puţin deasupra coşului şi nu poate avea decât minimum 1/3 – ime deschidere din suprafaţa coşului. Are în schimb avantajul că mingea parcurgând o distanţă mai mică până la coş, posibilităţile de deviere a acesteia sunt mici. Din caracteristicile celor trei traiectorii, reiese că cea mai avantajoasă este traiectoria medie, deoarece oferă o suprafaţă destul de mare din coş deschisă, mingea parcurgând în zbor o distanţă ceva mai mică până la coş şi posibilităţile de deviere sunt mai mici.

Pentru obţinerea celei mai optime traiectorii se recomandă ca unghiul sub care pleacă mingea, faţă de orizontală, să fie, în general, de 70º şi niciodată sub 45º. Mingea, pe traiectoria sa, trebuie să atingă punctul maxim de înălţime în a doua treime a distanţei dintre jucător şi coş.

Figura 74. Tipurile de traiectorie a mingii aruncate la coş

Aruncarea la coş este elementul tehnic cu cea mai mare varietate de procedee de execuţie.

În prezentarea noastră vom aborda numai procedeele tehnice cele mai importante, pe care le considerăm ca fundamentale şi sunt prezente, totodată şi în curriculum şcolar (programa şcolară) de specialitate. Clasificarea aruncărilor la coş poate fi sistematizată astfel:

1º Din punct de vedere al poziţiei jucătorului: – aruncări de pe loc – aruncări din alergare: precedate de prinderea mingii din dribling, precedate de prinderea mingii din pasă – aruncări din săritură .