Jocul de badminton

1. Istoricul jocului de badminton

Jocul de badminton își are originea încă din antichitatea, când în Grecia se practica un joc asemănător, numit ,,Sferica”, iar la romani, se numea ,,Pagonica”, fiind unul dintre exercițiile fizice de gimnastică. În Japonia se practica jocul asemănător badmintonului, numit ,,Oibane”, iar în China se numea ,,Di-Dsien-Dsi”. Adevăratul strămoș al jocului de badminton este considerat jocul practicat în Europa secolului al XVII-lea și XVIII-lea, numit ,,Jeu volant” sau ,,jocul zburător’’; în Anglia, ofițerii englezi au adus din India, în anul 1880, jocul ,,Poona”, practicat, încă de la început, într-un system competitiv, ca structură motrică, fiind cel mai apropiat de actualul joc.

Jocul de badminton a câștigat mare popularitate și a atras tot mai mulți adepți și practicanți, înregistrând o răspândire rapidă, drept consecință a fost acceptat în familia sporturilor olimpice.

Denumirea jocului Badminton provine de la prima întrecere oficială, care a avut loc în anul 1872 în Anglia, organizată de prințul Beaufort pe domeniul său din Badminton House. De aici a primit denumirea sub care s-a făcut cunoscut și îndrăgit în întreaga lume.

Având o vechime de peste 2000 de ani, sport olimpic, începând cu Jocurile de vară de la Barcelona (1992), jocul de badminton este practicat pe toate continentele globului, cu competiții de anvergură, solicitând calitățile motrice, agerimea reflexele și gândirea a nenumărați practicanți.

Badmintonul este un joc sportiv care se bazeazează pe:

- viteza de reacție și de deplasare;

- abilitate și forța de lovire a fluturașului;

- intuiție și gândire tactică.

2. Noțiuni de regulament ale jocului de badminton

Badmintonul este un sport în care doi jucători sau două perechi de jucători joacă plasându-se fiecare de câte o parte a unui fileu care împarte terenul dreptunghiular în două jumătăți egale. Cei doi jucători sau două perechi câștigă puncte lovind un fluturaș (minge) cu racheta astfel încât

acesta să treacă peste fileu și să aterizeze în terenul advers.

Terenul de joc- are dimensiunile, în lungime de 13,40 și în lățime de 5,18 m pentru meciurile de simplu și de 13,40 - 6,10 m, pentru meciurile de dublu; același teren este folosit și pentru meciurile de simplu și dublu, cu diferența că se trag niște linii despărțitoare vizibile; terenul este împărțit în două părți egale și are la mijloc o plasă amplasată la o înălțime de 1,55 m.

Jocul - un arbitru principal, ajutat de un judecător de serviciu și 6 arbitri de linie, supraveghează concursul; înaintea începerii jocului se trage la sorți pentru opțiuni; sportivul care câștiga are trei opțiuni - să își aleagă serviciul, să își aleagă terenul sau să aleagă să primească serviciul. Punctul este obținut de jucătorul care lovește fluturașul peste plasă și acesta cade pe suprafața de joc, în

terenul adversarului. Punctul se pierde când fluturașul lovește plasa sau cade în afara terenului de joc. Puncte se mai pierd și când se comit greșeli.

Schimbarea terenurilor - Jucătorii trebuie să schimbe terenurile la sfârșitul primului set și dacă se joacă și setul al III-lea, cel decisiv, se vor schimba terenurile la începutul setului III și în timpul setului III când una din părți a realizat prima 11 puncte. Dacă jucătorii omit să facă shimbul de terenuri, acesta se va face atunci când s-a descoperit omisiunea, păstrându-se scorul din momentul respectiv.